Investigaţii privind modul de privatizare a SC IAME Group din Sfântu Gheorghe

Ziarul BURSA #Companii / 17 martie 2005

Serviciul de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului judeţean de Poliţie Covasna a început o serie de verificări privind modul în care a fost privatizată SC IAME Group din Sfântu Gheorghe, transmite Rompres. Şeful Serviciului, comisarul Costică Balhui a declarat că la IAME este o "situaţie extrem de încîlcită", privatizarea făcîndu-se prin achiziţionarea de acţiuni de pe piaţa neorganizată, mai exact prin cesionarea de către deţinătorii de cupoane a părţilor ce le reveneau. Pentru investigarea acestui caz, poliţiştii covăsneni au solicitat ajutorul Inspectoratului general al Poliţiei şi al Agenţiei de Valorificare a Activelor Statului (AVAS). Pachetul majoritar de acţiuni de la SC IAME Sfântu Gheorghe, de 51%, este deţinut de firma Carphatian Motors din Budapesta, iar diferenţa aparţine SIF Oltenia şi altor acţionari minoritari. Societatea, profilată pe aparataj şi motoare electrice, se află de cîteva luni în impas. Timp de mai multe săptămîni, 700 de muncitori, reprezentînd 95% din totalul personalului fabricii, au fost trimişi în şomaj tehnic, după ce Electrica a sis-tat furnizarea curentului, din cauza datoriilor acumulate de societate. Pentru a putea plăti salariile angajaţilor şi, parţial, facturile la utilităţi, conducerea IAME a vîndut, luna trecută, mai multe utilaje, iar altele, scoa-se din uz, le-a valorificat la fier vechi. IAME Sfântu Gheorghe a fost înfiinţată în anul 1973, iar de-a lungul anilor a asigurat piese pentru maşinile produse de Dacia Piteşti, ARO, Roman, Tractorul şi Rocar Bucureşti, precum şi pentru o serie de firme străine, din ţări ca Italia, Olanda, Franţa şi Belgia.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb