Două staţii moderne de compresoare, în valoare totală de 24,4 miliarde de lei, au fost inaugurate ieri, la exploatările miniere Paroşeni şi Livezeni din cadrul Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, informează Rompres. Printre alte avantaje, instalaţiile au un consum redus de energie electrică şi alte materiale, nu necesită personal de întreţinere şi exploatare şi ameliorează substanţial calitatea aerului comprimat trimis în subteran pe instalaţiile de aeraj.
Investiţia face parte din programul de retehnologizare şi modernizare a unităţilor companiei, se arată într-un comunicat al CNH Petroşani.
Construcţia staţiei de compresoare ATLAS-COPCO, de la Exploatarea Minieră Paroşeni, a început în anul 2003 şi a constat în înlocuirea compresoarelor cu piston, tip "L 100-428", care funcţionau cu o pronunţată uzură fizică şi morală, randament scăzut şi poluare a aerului, cu compresoare moderne elicoidale. Valoarea inves-tiţiei se ridică la 12,35 miliarde lei.
A doua staţie de compresoare ATLAS-COPCO care a fost dată în funcţiune, luni, la Exploatarea Minieră Livezeni a necesitat o inves-tiţie în valoare de 12,1 miliarde lei, lucrările fiind începute tot anul trecut.