INVESTIŢII DE 30 MILIOANE DE EURO Gold Plast produce 800 milioane de piese de unică folosinţă într-un an

LARISA BĂNICĂ
Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2016

Gold Plast produce 800 milioane de piese de unică folosinţă într-un an

Compania marchează zece ani de activitate în ţara noastră

Produsele sunt prezente în 39 de ţări

Gold Plast, producător de veselă de unică folosinţă de top, a investit aproximativ 30 de milioane de euro, ajungând, în decursul a zece ani, la o capacitate de producţie de circa 800 milioane de piese pe an.

Unitatea de producţie a fost înfiinţată la Topoloveni în anul 2006, când şi-a început activitatea cu 35 de muncitori, în prezent, numărul acestora ajungând la 625. Gold Plast Production face parte din grupul italian Gold Plast şi produce veselă rezistentă din plastic.

Unitatea de producţie de la Topoloveni este centrul de excelenţă al Grupului Gold Plast, unde sunt realizate toate echipamentele care permit să se producă peste 3.000 de articole în mai mult de 800 de milioane de unităţi pe an, pe care grupul le comercializează în 39 de ţări cu preponderenţă în Italia, Elveţia şi Franţa.

Luca Rabbia, director operaţional Gold Plast, a declarat: "Intenţionăm să abordăm mai intens piaţa din România bazându-ne pe faptul că industria locală a ospitalităţii a început să aibă din 2013 o contribuţie importantă la PIB - 5,1% şi este estimată o rată medie de creştere anuală de 3,8% până în 2024".

Produsele companiei se adresează în primul rând consumatorilor din industria ospitalităţii, care deţin o pondere de 73% în totalul vânzărilor, dar şi consumatorilor individuali 21% şi industriali- 6%. Ponderea cea mai mare în structura vânzărilor o au farfuriile - 45%, tacâmurile - 27%, vesela pentru finger food - 20%, paharele - 8%.

Cu ocazia unui tur media al fabricii din Topoloveni, domnul Rabbia a menţionat: "În ultimii trei ani, Gold Plast a investit în fabrica de la Topoloveni peste 4 milioane de euro şi va continua în următorii ani să investească atât pentru modernizarea echipamentelor de lucru cât şi pentru eficientizarea procesului de producţie. De asemenea, suntem preocupaţi de asigurarea unei resurse umane calificate şi în acest scop avem proiecte în derulare cu şcolile profesionale din teritoriu şi cu Facultatea de Mecanică şi Tehnologie a Universităţii din Piteşti".

Compania marchează cei zece ani de activitate prin activităţi sociale de implicare în comunitate, la care iau parte circa 300 de angajaţi însoţiţi de familiile lor. Aceştia participă la reabilitarea grădiniţelor din Topoloveni şi Glâmbocelu şi a unor spaţii sanitare din cadrul Spitalului Călineşti.

Domenico Zaccone, CEO-ul Grupului, a dezvăluit că a ales să deschidă fabrica în Topoloveni datorită forţei de muncă, dar şi pentru costul mic al energiei. Totodată, un alt avantaj al zonei este reprezentat de vecinătatea cu Bucureşti. Domnia sa a subliniat: "Nu ne vom extinde în altă parte pentru că avem spaţiu şi vrem să investim în continuare aici".

Către consumatorul final, ţara noastră are un procent mic din vânzări la nivel de Grup, potrivit domnului Zaccone: "Pe întreg Grupul ne-am propus o cifră de afaceri de 60 milioane de euro pentru acest an, iar România aduce 5%".

Gold Plast Group este prezentă de 30 de ani la nivel global pe piaţa veselei de unică folosinţă de top, fiind un simbol al designului de masă italian. Compania are sediul în Italia, deţine patru entităţi legale, două fabrici, un centru de inovaţie şi un număr de 750 de angajaţi. Produsele sale sunt vândute în 39 de ţări, printr-o reţea de 17 distribuitori. În 2015 a înregistrat o cifră de afaceri de 32 milioane de euro, iar pentru anul în curs preconizează creşteri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb