Ioan Niculae, Adriean Videanu şi alte nouă persoane, trimise în judecată în dosarul Romgaz-Interagro

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2017

Ioan Niculae, Adriean Videanu şi alte nouă persoane, trimise în judecată în dosarul Romgaz-Interagro

Fostul ministru Varujan Vosganian va fi cercetat într-un dosar disjuns din cel al Romgaz

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus, la finalul săptămânii trecute, trimiterea în judecată a inculpaţilor Ioan Niculae, Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palaşcă Viorel, Videanu Adriean, Apan Ioana, Kramer Alpar, Toth Francisc, Stancu Lucian Adrian, Veza Marius Leonte, Ionaşcu Lucia şi persoana juridică SC Interagro sa, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Procurorii susţin că, la începutul anului 2005, NICULAE IOAN, fost acţionar majoritar şi preşedinte al SC INTERAGRO, a iniţiat un grup infracţional organizat împreună cu MIREA MARIN (ce a fost administrator al SC INTERAGRO SA şi consilier pe probleme energetice al inculpatului NICULAE IOAN) şi cu ALPAR KRAMER, Director Comercial/Marketing în cadrul SNGN ROMGAZ SA: "Pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, grupul infracţional organizat a fost sprijinit şi de alţi inculpaţi care au acţionat la realizarea scopului grupului infracţional, respectiv inculpatul ALESANDRU DAN-VICTOR (fost secretar de stat în Ministerul Economiei în cursul anului 2005 şi ulterior reprezentant de facto al SC INTERAGRO), inculpatul VIDEANU ADRIEAN (ce a fost ministrul economiei în perioada decembrie 2008-septembrie 2010), inculpatul PALAŞCĂ VIOREL (secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei în perioada 2007-decembrie 2008), inculpata APAN IOANA (funcţionară în cadrul Ministerului Economiei şi membru în cadrul AGA respectiv preşedinte CA Romgaz SA). Grupul infracţional organizat a funcţionat până la sfârşitul anului 2010 şi a urmărit obţinerea de beneficii materiale de către liderul grupului prin intermediul societăţii controlate de acesta -SC INTERAGRO. Astfel, în vederea realizării scopului grupului infracţional s-a urmărit şi realizat delapidarea SNGN ROMGAZ SA (ce s-a constituit parte civilă în prezenta cauză), în sensul obţinerii de gaze naturale la preţuri inferioare celor practicate în mod normal de partea civilă, prin obţinerea în mod ilicit de discount-uri comerciale la care SC INTERAGRO SA nu era îndrituită a le obţine".

Procurorii spun că grupul constituit şi condus de inculpatul NICULAE IOAN ca reprezentant al SC INTERAGRO SA, a avut ca scop obţinerea de gaze naturale aproape în mod exclusiv din producţia internă, care se comercializează la preţuri de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import (în perioada analizată preţul fiind de aproximativ 120 dolari pe 1000 mc de gaze din producţia internă şi aproximativ 500 dolari pe 1000 mc gaze naturale din import), eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producţia internă şi gaze naturale din import, la un preţ mediu).

Comunicatul DIICOT precizează: "În urma probatoriului administrat s-a stabilit că activitatea grupului infracţional organizat constituit şi condus de inculpatul NICULEA IOAN s-a desfăşurat în două etape:

1. Astfel, prima etapă s-a desfăşurat în perioada 2005-2007, perioadă în care liderul grupului infracţional organizat inculpatul NICULAE IOAN nu a apelat la conducerea Ministerului Economiei. Obţinerea discount-urilor s-a realizat, prin «negocierea cu persoanele din conducerea SNGN ROMGAZ S.A. (directorul general IAKOB ALEXA şi inculpatul KRAMER ALPAR-director comercial), fie direct de către lider sau indirect prin intermediul membrilor grupului infracţional organizat cu referire la inculpaţii MIREA MARIAN şi/sau ALESANDRU DAN-VICTOR, care au intermediat legătura persoanei juridice inculpate cu societatea de stat ce livrează gaze naturale. Astfel s-a reţinut că membrii din palierele de comandă din cadrul SNGN ROMGAZ SA- ce au calitatea de subiecţi activi la infracţiunea de delapidare, cu complicitatea SC INTERAGRO SA, prin crearea aparenţei de legalitate, au prejudiciat societatea parte civilă prin însuşirea pentru altul a gazelor naturale (cele de valoarea discount-urilor). Este de precizat faptul că în această perioadă SC INTERAGRO S.A. a avut debite ce au crescut în mod constant şi a costituit/depus garanţii neîndestulătoare valorilor gazelor naturale livrate conform contractelor. S-a încercat eludarea constituirii garanţiilor şi crearea aparenţelor că persoana juridică inculpată nu ar înregistra debite restante prin încheierea unor convenţii privind reeşalonarea datoriilor şi astfel se proroga termenul de plată nemafiind scadent, dar care în fapt cauza alte pierderi părţii civile.

Acţiunea de înşuşire a gazelor naturale s-a realizat prin intermediul contractelor de livrare (ce includeau atât contracte de vânzare, acte adiţionale cât şi acte de tranzacţie, acestea din urmă presupuneau mai întât livrarea gazelor naturale şi ulterior în baza proceselor-verbale de consum se încheia tranzacţia) a gazelor naturale către SC INTERAGRO SA, în care au fost incluse discounturi comerciale ce au variat între 2, 9 şi 17 dolari SUA la 1000 mc. (în condiţiile în care societatea nu a constituit garanţii suficiente şi înregistra debite/datorii vechi şi mari). Aşa cum s-a precizat în acestă primă etapă s-au acordat discounturi comerciale de valori cuprinse între 2 şi 17 USD/1000 mc, doar pentru volumul de gaze naturale cumpărate şi fără a primi sprijinul factorilor decizionali din Ministerul Economiei.

Pentru perioada 2005-2007 s-au acordat discounturi, în principal, în funcţie de cantitatea preluată (de volum). Aceste discount-uri au avut valoarea totală de 8.536.289,99 lei (reprezentând aproximativ 2% din totalul discounturilor)şi nu ar fi trebuit să fie acordate SC INTERAGRO SA deoarece înregistra datorii restante.

2. A doua etapă, în care discounturile acordate au reprezentat aproximativ 98 % din totalul acestora, s-a desfăşurat în perioada 2008-2010, perioadă în care liderul grupului infracţional organizat, respectiv inculpatul NICULAE IOAN, a folosit influenţa sa ca puternic om de afaceri din România şi a apelat la persoane desemnate politic la conducerea Ministerului Economiei, care avea în subordine partea civilă ROMGAZ, urmărind obţinerea de profituri tot mai mari.

În perioada respectivă, 2008-2010, s-a urmărit şi obţinut majorarea discounturilor şi implicit s-au obţinut sume mai mari de bani ca produs al infracţiunii scop a grupului infracţional organizat. În această perioadă, grupul infracţional organizat a fost sprijinit de către reprezentanţi din Ministerul Economiei, iar discounturilor au fost majorate la 40 USD la 1000 mc şi au fost acordate (în cuantum de 40 respectiv 30 de dolari la 1000 mc) aproximativ 3 ani cu perioade scurte de întreruperi".

Complicitatea funcţionarilor din cadrul Ministerului Economiei a constat, potrivit DIICOT, în emiterea Ordinelor şi elaborarea şi susţinerea pentru aprobare a Memorandumurilor ministeriale cu consecinţa pronunţării hotărârilor AGA - SNGN ROMGAZ SA şi a celorlalte dispoziţii privind vânzarea gazelor naturale cu includerea discounturilor.

DIICOT mai spune: "Pentru perioada 2008-2010 s-au acordat discount-uri, în valoare totală de 274.094.041 lei (partea cea mai însemnată a discounturilor care au fost acordate pentru calitatea de consumator întreruptibil, reprezentând diferenţa până la 282.630.330,49 lei) acestea fiind acordate prin crearea aparenţelor de îndeplinire cumulativă a unor condiţii (una dintre acestea fiind aceea de consumator întreruptibil), condiţii pe care SC INTERAGRO SA nu le-a îndeplinit cumulativ pe toate perioadele de acordare discounturilor.

În mod concret, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul NICULAE IOAN a efectuat demersuri, pentru realizarea scopului grupului infracţional organizat, la nivelul conducerii Ministerului Economiei, ce a avut ca rezultat faptul ca ministerul de resort, în calitate de acţionar majoritar la partea civilă SNGN ROMGAZ SA, să emită Ordine şi să iniţieze/elaboreze Memorandumuri.

Prin emiterea ordinelor de ministru şi prin elaborarea, susţinerea spre aprobare a Merorandumurilor s-a încercat crearea unei aparenţe de legalitate a faptului că reducerile comerciale se acordă în mod egal, nediscriminatoriu tuturor marilor consumatori de gaze naturale din România. În realitate aceste prevederi din ordine, memorandumuri au fost emise pentru a susţine realizarea scopului pentru care grupul infracţional organizat a fost constituit. Dovada faptului că aceste facilităţi au fost acordate exclusiv pentru susţinerea interesului SC INTERAGRO S.A., (obţinerea de beneficii materiale) facilităţi care s-au întemeiat pe influenţele inculpatului NICULAE IOAN în rândul funcţionarilor guvernamentali, rezultă şi din împrejurarea că ceilalţi doi consumatori industriali similari, respectiv AZOMUREŞ SA Târgu Mureş şi ELECTROCENTRALE-ELCEN- BUCUREŞTI S.A. nu au beneficiat, necondiţionat, de reduceri de preţ în aceeaşi perioadă, deşi datoriile restante ale acestora erau cu mult mai reduse decât ale SC INTERAGRO SA.

Este de subliniat că în domeniul gazelor naturale în perioada în care inculpatul VIDEANU ADRIEAN a fost ministru al economiei (n. decembrie 2008-octombrie 2010) a fost iniţiată şi aprobată în Guvern, Ordonanţa de urgenţă nr. 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009 prin care s-a dispus ca livrarea gazelor naturale către consumatorii întreruptibili să se facă exclusiv din gazele naturale provenite din producţie internă, al căror cost era cuprins între 1/4 şi 1/3 din preţul gazelor naturale din import. Prin actele emise (atât ordine, memorandumuri), sub aparenţa legalităţii şi opozobilităţii erga omnes, s-au creat modalităţi de realizare a scopului infracţional, acordându-se reduceri comerciale, precum şi posibilitatea/dreptul de achiziţionare de gaze naturale doar din producţia internă la care a avut acces SC INTERAGRO SA, aproape în mod necondiţionat, fără îndeplinirea cumulativă şi efectivă a condiţiilor prevăzute în acestea.

Încă din anul 2003, SNGN ROMGAZ SA a livrat gaze naturale către persoana juridică inculpată SC INTERAGRO SA, perioadă ce nu a făcut obiectul cercetărilor deoarece nu au fost evidenţiate elemente de ilegalitate iar vânzarea gazelor naturale s-a realizat în baza unor contracte fără acordarea de discount-uri.

S.C. INTERAGRO SA a achiziţionat de la SNGN ROMGAZ SA, în baza contractelor de vânzare, actelor adiţionale la acestea şi contractele de tranzacţie, gaze naturale. Gazele naturale achiziţionate au fost, fie comercializate prin practicarea unui adaos comercial, fie utilizate/livrate în baza încheierii unor contracte de procesare (similar contractelor de lohn în sensul că INTERAGRO S.A a furnizat materia primă: gazele naturale şi a obţinut în urma prelucrării îngrăşămintele chimice: amoniac şi uree) cu un număr de şase combinate chimice.

În concret, în perioada 2005-2010, partea civilă SNGN Romgaz S.A. a facturat către SC Interagro SA o cantitate de 5.869.960,01 m.mc de gaze naturale cu discounturile incluse cu suma totală de 2.535.890.389,51 lei, gaze naturale ce au fost în valoare totală, fără discount de 2.827.623.944,62 lei.

Este de precizat că prima sumă mai sus indicată care a fost facturată nu conţine/nu include şi valoarea discount-urilor ce au fost în valoare totală de 282.630.330,49 lei şi s-a apreciat că au fost acordate în mod ilegal, aşa cum s-a stabilit în cursul cercetărilor. Suma totală a discounturilor trebuia să fie adăugată la suma totală de plată a debitelor şi reprezintă prejudiciul cauzat părţii civile.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că prin acţiunile concertate ale membrilor grupului infracţional organizat, inculpata persoana juridică SC INTERAGRO SA Bucureşti, neîndeplinind în mod concret condiţiile cumulative din ordinele şi normativele emise la nivel ministerial sau încercând să creeze o aparenţă de legalitate privind îndeplinirea condiţiilor, a prejudiciat partea civilă SC ROMGAZ S.A. cu suma totală de 282.630.330,49 lei reprezentată de gazele naturale de valoarea discounturilor".

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Vosganian, suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat şi de complicitate la delapidare

Fostul ministru Varujan Vosganian urmează să fie cercetat într-un dosar disjuns din cel al Romgaz, fiind suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat şi de complicitate la delapidare, pentru aceasta procurorii DIICOT trebuind însă să solicite ridicarea imunităţii sale parlamentare.

Potrivit rechizitoriului prin care au fost trimişi în judecată omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu în cazul Romgaz, în perioada cât a fost ministru al Economiei, actualul deputat ALDE Varujan Vosganian a semnat mai multe ordine de ministru prin care a urmărit favorizarea lui Ioan Niculae astfel încât compania acestuia, Interagro, să cumpere gaz ieftin, exclusiv din producţia internă.

După ce un secretar de stat a inserat o clauză în contract pe care Interagro nu o putea îndeplini, Vosganian i-a cerut imperativ să elimine această clauză din ordinul de ministru.

Rechizitoriul DIICOT precizează: "Inculpatul Darius Dumitru Meşca a subliniat că ministrul Economiei Varujan Vosganian, personal şi imperativ, i-a solicitat în mod repetat să înlăture clauza sus-menţionată din Ordin, fără însă că acesta să dea curs acestei solicitări, nefiind de acord a se acorda reduceri comerciale către SC Interagro, în condiţiile în care aceasta înregistra datorii mari şi vechi către SNGN Romgaz SA. Totodată, a subliniat că a aflat chiar de la Ioan Niculae, care, ieşind din biroul lui Vosganian, a deschis uşa biroului în care îşi desfăşura activitatea de secretar de stat şi i-a comunicat că şi-a rezolvat problema cu clauză".

Procurorii mai susţin că, Darius Meşca, în calitatea sa de secretar de stat, a observat unele inadvertenţe şi vulnerabilităţi în cuprinsul Ordinului nr.1614/2007 emis de Vosganian. Deşi fostul ministru a sesizat datoriile pe care le avea Interagro la data de 19 februarie 2008, a semnat şi a susţinut în Guvernul României Nota nr.13351/2008 privind industria îngrăşămintelor chimice din România. "Scopul urmărit de inculpatul Viorel Palaşcă ca secretar de stat sub coordonarea ministrului Varujan Vosganian era de a crea o aparenţă de legalitate, de a arunca răspunderea asupra întregului Guvern şi de a-şi justifica Ordinele nelegale şi cu dedicaţie pe care urma să le emită şi care susţineau în mod evident interesele grupului infracţional condus de inculpatul Ioan Niculae", se mai arată în rechizitoriul procurorilor, citat de News.ro.

DIICOT mai spune că în baza notei din februarie 2008, pentru a atinge scopul urmărit, respectiv sprijinirea grupului infracţional coordonat de Ioan Niculae, ministrul Vosganian, împreună cu secretarul de stat Viorel Palaşcă au emis alte trei Ordine la intervale scurte de timp şi care vizau aceeaşi perioadă de acordare a reducerilor comerciale. Audiat ca martor în dosar, directorul Direcţiei Generale Comerţ şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Economiei a declarat că "inculpata Ioana Apan, despre care era de notorietate că era persoană de încredere a ministrului Varujan Vosganian şi a secretarului de stat Viorel Palaşcă, i-a spus explicit că ministrul Vosganian a desemnat-o pe ea personal să se ocupe de întocmirea acestui Ordin, Ordin pe care, de altfel, nici nu a lăsat-o să îl citească, cerându-i efectiv să îl semneze la aceasta în birou, pe loc", se mai arătată în rechizitoriu.

În legătură cu acest aspect, martorul a arătat atunci că Neculai Pavlovschi şi-a prezentat demisia din funcţia de director adjunct al Romgaz tocmai din cauză că nu era de acord cu modul de abordare a problemei gazelor naturale de către ministrul economiei Vosganian. "Întrucât şi acest Ordin conţinea o condiţie pe care SC Interagro nu o îndeplinea, respectiv beneficiarul să nu înregistreze datorii scadente la data facturării gazelor naturale, expresia a fost eliminată în Ordinul nr.1481 din 13 mai 2008", se mai arată în document.

Întrucât perioada de acordare a reducerilor comerciale a expirat în luna iulie 2008, ministrul Vosganian a emis Ordinul nr.2652 din 9 septembrie 2008.

"În preambulul Ordinului, s-a menţionat ca bază a emiterii şi Nota nr.2540 din 24.07.2008 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, semnată de ministrul Dacian Cioloş. Mai mult, ministrul Vosganian semnează Ordinul cu menţiunea potrivit Notei MADR. Este din nou o încercare de disipare a răspunderii, în condiţiile în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu are atribuţii în ceea ce priveşte industria de îngrăşăminte chimice, deciziile cu privire la acest domeniu fiind atribuţia exclusivă a Ministerului Economiei. De altfel, prin Nota respectivă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a făcut decât să fundamenteze doar din punct de vedere tehnic continuarea unei măsuri deja aplicată de Ministerul Economiei cu privire la îngrăşămintele chimice, nerezultand din niciun act al dosarului că ministrul Agriculturii, semnatar al Notei, ar fi avut cunoştinţă de existenţa grupului infracţional organizat iniţiat de inculpatul Ioan Niculae şi la care a aderat, în vederea sprijinirii, ministrul economiei Varujan Vosganian", se mai arată în documentul DIICOT.

Anchetatorii mai susţin că Vosganian a emis patru ordine de ministru cu privire la acordarea reducerilor de preţ la livrarea gazelor naturale vizând aceeaşi perioadă, începând cu data de 1 februarie 2008, în fiecare intervenind cu modificări care să satisfacă integral doleanţele grupului infracţional iniţiat şi coordonat de Niculae.

"Mai mult, pentru a nu fi suspicionat că urmăreşte personal realizarea scopului asumat de grupul infracţional organizat, Vosganian a semnat unul din Ordine cu menţiunea "conform avizelor de specialitate", lucru despre care un angajat al Direcţiei Ţiţei şi Gaze Naturale din cadrul Ministerului Economiei şi membru în CA-SNGN ROMGAZ declara că a fost prima şi ultima dată când l-a văzut făcut de un ministru, aceasta denotând o cunoaştere a ilegalităţilor comise şi o dorinţă vădită de a disipa răspunderea", se mai arată în rechizitoriu.

Şi inculpata Ioana Apan, salariată a Ministerului Economiei încă din anul 1998, fosta şefă de cabinet şi consilier al miniştrilor dinaintea lui Vosganian, "deci persoană cu vechime în cadrul Ministerului şi cunoscătoare a problematicii în materie, dar şi persoană de legătură dintre Dan Victor Alexandru, consilierul inculpatului Ioan Niculae şi ministrul Varujan Vosganian, a declarat că i-a atras atenţia acestuia din urmă raportat la multitudinea Ordinelor emise cu privire la aceeaşi situaţie de fapt, dar Vosganian, "persoană fără răbdare şi nedispusă la analizarea problemelor, a cerut imperativ să găsească soluţii pentru a se putea acorda reducerile de preţ de 40 USD. Mai mult, inculpata Ioana Apan a subliniat că acesta chiar i-a reproşat despre declaraţia dată la DIICOT - Structura Centrală cu privire la această atitudine a sa", se mai arată în rechizitoriu.

Procurorii mai notează că faţă de fostul ministru Vosganian dosarul s-a disjuns, el fiind suspectat de savârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, "urmând ca în cauza disjunsă/nou formată să se aprecieze oportunitatea de a se adresa Parlamentului României o nouă cerere autorizare/avizare de urmărire penală, privitor la fapte pretins comise în perioada în care acesta a fost ministrul economiei şi al finanţelor", se mai arată în rechizitoriu.

În perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008, Vosganian a fost ministru al economiei, făcând parte din Partidul Naţional Liberal. "Cu ocazia efectuării urmăririi penale în prezenta cauză s-a solicitat în două rânduri autorizarea începerii urmăririi penale pentru fapte presupus a fi săvârşite de către un membru din Guvernul României, Varujan Vosganian, în perioada cât a fost ministru, şi s-a constatat că solicitările organelor judiciare au fost respinse. "În consecinţă, numitul Varujan Voasganian nu face obiectul prezentei anchete, acesta fiind audiat în cauză în calitate de martor", menţionează procurorii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Analiza ar trebui si pe partea de curent electric.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb