Ioan Rus: Cred că oricum eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet

Ziarul BURSA #Politică / 14 august 2012

Ioan Rus: Cred că oricum eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet

Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat, ieri, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că şi dacă MAI ar fi dat o cifră fixă cu alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente, şi dacă au fost făcute precizări, crede că oricum "eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet".

Ioan Rus a spus la plecarea de la Parchetul instanţei supreme: "Dacă colegii mei ar fi trimis o adresă că-s 18.318 punct, s-ar fi găsit cineva să spună că mai sunt 100 de morţi şi 300 de răniţi şi am dezinformat Curtea. Dacă am pus virgulă şi am mai completat cu anumite date, am ajuns la Parchet pentru treaba aceasta. Cred că oricum eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet".

Fostul ministru de Interne a mai spus că el nu a cerut angajaţilor MAI să trimisă adresa cu precizarea către Curtea Constituţională, arătând că în perioa­da transmiterii adreselor se afla în concediul de odihnă legal.

Ioan Rus a adăugat că, având în vedere infrastructura umană şi materială din sistemul administraţiei publice din România, "pot să apară erori în aceste liste, fără ca de acest lucru să fie vinovat Popescu sau Ionescu".

El a mai arătat că speră ca, în urma acestui scandal, românii să fie cei care să înveţe mai bine ca, atunci când sunt procese electorale, să vină mai mulţi la vot, "să ne exprimăm poziţiile, să rezolvăm în interiorul datelor legale problemele pe care le avem".

Fostul ministru de Interne Ioan Rus a fost audiat, ieri, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în calitate de martor în dosarul privind referendumul, în care sunt cercetaţi Ioan Căbulea şi Constantin Manoloiu, pentru abuz în serviciu, iar pentru Victor Paul Dobre s-a cerut avizul Parlamentului pentru începerea urmăririi penale.

La intrarea în sediul Parchetului instanţei supreme, Ioan Rus a fost întrebat cum comentează afirmaţiile potrivit cărora ştia că este interceptat sau chiar că s-a autoînregistrat.

"Cât poţi să fii de prost să crezi aşa ceva? Cât poţi să fii de prost? Şi pros­tia are o limită", a mai spus Ioan Rus.

El a precizat că a votat "Da" la referendum pentru că a dorit să plece Traian Băsescu, dar, ca membru al Guvernului, a vrut ca acest lucru să se întâmple într-un cadru constituţional şi legal.

"Eu am votat < Da > la referendum, în consecinţă mi-am dorit să plece Traian Băsescu pentru că îl consider vinovat pentru multe din eşecurile noastre din ultimii ani, dar mi-am dorit acest lucru, ca membru al Guvernului unei ţări membre NATO şi a UE. Mi-am dorit ca acest lucru să se întâmple exclusiv în cadrul constituţional şi legal existent azi în Româ­nia", a spus Ioan Rus.

El a mai spus că preşedintele interimar Crin Antonescu nu l-a sunat niciodată să modifice liste în plus sau în minus.

"Nu s-au făcut presiuni, domnul preşedinte interimar Crin Antonescu nu m-a sunat niciodată nici să modific liste în plus sau în minus, nici să fac alt­ceva. A spus doar la TV că sunt mincinos şi că am de ascuns ceva", a spus Ioan Rus, răspunzând unei întrebări cu privire la presiunile ce s-ar fi exercitat asupra sa pentru a modifica numărul alegătorilor înscrişi pe lis­tele electorale permanente pentru referendumul din 29 iulie.

Totodată, Ioan Rus a spus că nici preşedintele suspendat Traian Băsescu nu l-a sunat pentru a face presiuni asupra sa.

"Domnul preşedinte suspendat Traian Băsescu, la rândul său, nu m-a sunat niciodată să modific nicio listă în dreapta, nici în stânga. Mi-a explicat doar la TV, din uşa garajului, cum îi cu puşcăria, cu organizatorii", a declarat Ioan Rus, citat de Mediafax.

El a adăugat că "a fost demisionat", lucru care confirmă faptul că "nimeni nu a exercitat nicio presiune asupra sa".

"Faptele arată... că eu sunt în uşa Parchetului, nu la vreun restaurant şi că am fost demisionat. Deci înseamnă că nimeni nu a făcut nicio presiune asupra mea şi îmi cer scuze public aces­tor doi politicieni de anvergură, fete mari în România, că nu m-or presat în niciun fel", a mai spus Ioan Rus.

Blaga: Există posibilitatea convocării Parlamentului în sesiune extraordinară pentru Dobre

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, înaintea şedinţei conducerii partidului, că există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru ridicarea imunităţii lui Victor Paul Dobre, deşi PDL nu are majoritate în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. "În Parlament, deocamdată, este o cerere a Parchetului de pe lângă ICCJ şi, dacă el se va reuni, noi vom proceda aşa cum am făcut-o întotdeauna, adică nu ne-am opus niciodată demersurilor justiţiei. Discutăm acum, în Biroul Permanent. Îţi trebuie majoritate în Biroul Permanent al Camerei (pentru convocarea sesiunii extraordinare - n.r.), dar există posibilitatea convocării Parlamentului", a spus Blaga, citat de Mediafax.

La rândul său, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat că democrat-liberalii vor solicita convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor.

"În cazul în care această solicitare nu va fi luată în considerare de actuala conducere a Camerei, vom urma toate procedurile legale de contestare", a mai spus Toader, precizând că o variantă ar fi şi discutarea cazului în sesiunea ordinară a Parlamentului din septembrie.

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat sâmbătă că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre şi Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal, menţionând că în Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.

Mănescu a precizat că Ioan Rus, în calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT şi, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că îi sunt interceptate convorbirile.

În plus, Mănescu a menţionat că parlamentarii USL nu vor accepta introducerea în dezbatere a solicitării Parchetului ICCJ în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre şi nici nu vor vota în favoarea începerii urmăririi penale acestuia.

Ioan Rus, despre o posibilă revenire la MAI, după alegerile parlamentare: "Iarna nu-i ca vara!"

Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat, ieri, răspunzând unei întrebări despre o posibilă revenire la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), după alegerile parlamentare, că "< Iarna nu-i ca vara! >, după un clasic în viaţă".

Ioan Rus a mai spus, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că nu îi este dor de Ministerul de Interne. "Deocamdată mă duc acasă, stau un pic şi mă gândesc", a adăugat Rus.

Întrebat despre posibila punere sub acuzare pentru abuz în serviciu a fostului ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, Rus a arătat că speră ca şi în acest caz justiţia să găsească "calea justă de apreciere a ceea ce s-a întâmplat" şi că nu vor fi probleme grave pentru nimeni.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre, care alături de secretarul de stat Ioan Nicolae Căbulea au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.

Potrivit procurorilor, Victor Paul Dobre, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a semnat o adresă prin care preciza că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători, document înaintat Curţii Constituţionale de şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Constantin Manoloiu.

Procurorii îi cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliţie Constantin Manoloiu şi pe secretarul de stat Ioan Nicolae Căbulea, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din MAI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb