IOHANNIS: Este imperioasă demisia doamnei premier Dăncilă

V.D.
Politică / 8 mai 2018

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Actualizare Dragnea: Preşedintele a prezentat o listă întreagă de minciuni

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Antena 3, că preşedintele Klaus Iohannis, care a vorbit luni seară despre execuţia bugetară din primul trimestru al anului 2018 şi a cerut din nou demisia premierului Dăncilă, a prezentat o listă întreagă de minciuni, care pot constitui un atac la siguranţa naţională. El a susţinut că toate datele economice indică o creştere şi o evoluţie pozitivă, iar premierul nu are niciun motiv să demisioneze. "Doamna Dăncilă nu poate demisiona pentru că îl deranjează pe domnul preşedinte un program de guvernare care produce efecte bune şi genereaza creştere economică serioasă", a afirmat Dragnea.

El a susţinut că, de fapt, toate datele economice indică o creştere.

Dragnea a susţinut, astfel, că au crescut faţă de 2017 încasările la buget, producţia industrială, exporturile, în timp ce datoria guvernamentală este în scădere, iar România are cel mai mic şomaj înregistrat vreodată. "Indicele Robor- sigur că afectează pe toata lumea, dar, dacă ne uitam pe un grafic, din 2007 şi până în prezent suntem la un nivel foarte scăzut", a susţinut Dragnea, în timp ce în studioul televiziunii au fost prezentate mai multe grafice, pentru care liderul PSD a spus că îşi asumă responsabilitatea.

"Am auzit că a folosit expresia < < e un fel de magie > >. Şi anul trecut am primit aceleaşi critici, tot de la specialitatea Cotrocenilor, că nu se poate să scazi taxe şi impozite şi să ai creştere economică. S-a dovedit că se poate. Nu e vorba de magie, e un program bine fundamentat. Putem vorbi de magia neagră inclusiv a Guvernului tehnocrat", a afirmat Dragnea.

El a mai spus că, în pofida piedicilor puse de preşedinte, PSD îşi va implementa programul de guvernare.

"Suntem în creştere pe toate datele economice, toată evoluţia e pozitivă şi nu ne oprim aici. Cu toate piedicile puse de preşedinte, acest guvern îşi va implementa programul de guvernare. Această ieşire a preşedintelui a avut mai multe obiective - să încerce să justifice cererea de demitere a doamnei Dăncilă, legând-o de nişte date economice false şi de nişte miniciuni. Este foarte greu să nu realizăm că este o implicare politică a preşedintelui, cum nu ar trebui să aibă, constituţional, un preşedinte al României", a declarat Liviu Dragnea.

-------

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o analiză critică a programului de guvernare, a politicilor guvernamentale, subliniind că PSD amanetează viitorul ţării. În acest context, şeful statului a cerut încă o dată demisia premierului Viorica Dăncilă, demisie despre care a spus că este "imperioasă".

Pe de altă parte, Şeful Statului a spus că, în privinţa creşterilor salariale, PSD a reuşit o contraperformanţă rară - până şi cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulţumiţi.

De asemenea, Preşedintele a spus că PSD amanetează viitorul acestei ţări, prin anumite creşteri de salarii şi pensii şi de neglijare a investiţiilor importante.

"După deja aproape un an şi jumătate de guvernare PSD cu această fază extrem de discutabilă a aşa-ziselor creşteri salariale, nu vedem nici drumuri, nici autostrăzi, nici şcoli, nici spitale, nimic. Lumea se întreabă, totuşi, de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri care s-au realizat. Şi dacă ne uităm cu atenţie, povestea e una tristă: PSD amanetează viitorul ţării - creşte salariile şi pensiile şi neglijează investiţii importante", a mai afirmat Iohannis.

El a mai spus că Guvernul PSD nu reuşeşte în niciun chip să transforme creşterea economică în creşterea veniturilor.

"În 2017, am avut o creştere de peste 7 la sută, dar, ce să vezi, veniturile nu au crescut în proporţie economia. Ba, dimpotrivă, surpriză - veniturile au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul guvernelor, al PSD. Pe trimestrul întâi 2018, veniturile totale au crescut în termeni nominali, dar ele sunt cu 4,5 la sută sub programul bugetar trimestrial, sub valoarea programată chiar de Guvern. Apar noi şi noi veşti proaste. Veniturile fiscale, acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu. Nu doar că nu au atins cota programată şi aici s-a ratat ţinta cu 5 la sută. Nu, sunt mai mici decât cele din trimestrul întâi 2017. O contraperformanţă a PSD", a arătat preşedintele.

Şeful statului a afirmat că este prima dată în ultimii nouă ani când veniturile fiscale au scăzut faţă de anul anterior.

"Veniturile pe profit au scăzut faţă de trimestrul întâi al anului trecut, este la fel de grav, este o reflectare a faptului că într-adevăr economia duduie, dar la bugetul statului duduie doar cheltuielile, veniturile pauză. Veniturile din TVA. TVA-ul trebuia să fie stâlpul de bază al venitului. Nerealizarea este de 9 la sută. Am avertizat atunci când s-a discutat bugetul că este nerealizabil, că se bazează pe un optimist nemotivat. (...) Iată că în primul trimestru suntem cu 9 la sută faţă de ceea ce a fost programat. Veniturile din accize. Aici este un lucru foarte special. Reflectă cel mai fidel degringolada din finanţele publice. Cu toate că au crescut preţurile, că s-a reintrodus acciza pe carburant, care, apropo, nu a fost prevăzută în acel valoros program de guvernare, şi totuşi se află cu 12 la sută sub program. Aceasta este performanţa PSD. Cu toate că românii plătesc preţuri mai mari la aproape tot, PSD nu realizează nici şcoli, nici autostrăzi, nici spitale", a afirmat Iohannis.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Doi neuroni are test la anu, cum zice propagandistii securisti.

    și minciuna-I vorbă ...

    Taci mai Dragnea, nu ti-e rusine????

    1. Neuronul stingher al statului paralel se cere suspendat.

    Avem crestere! (Aplaze puternice...) NEGATIVA!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb