IONUŢ MOŞTEANU: "România nu mai are nevoie de încă o criză, suspendarea preşedintelui nu e o soluţie"

G.B
Politică / 1 noiembrie 2021

"România nu mai are nevoie de încă o criză, suspendarea preşedintelui nu e o soluţie"

Ţara noastră nu mai are nevoie de încă o criză la cele trei pe care le traversează deja, precizează purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, care menţionează că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, iniţiată de AUR, nu reprezintă o soluţie la aceste probleme, potrivit Agerpres.

"România nu mai are nevoie de încă o criză la cele trei pe care le traversează deja: cea sanitară, energetică şi politică. România are nevoie urgent de un guvern stabil, cu o majoritate solidă în Parlament, care să gestioneze pandemia şi preţurile la energie, care să facă bugetul şi să implementeze reformele din PNRR. O nouă criză nu ar face decât să prelungească actuala criză politică şi să îngreuneze şi mai tare gestionarea pandemiei. În actualul context, suspendarea preşedintelui nu este o soluţie la problemele pe care România le traversează", a declarat Moşteanu.

Astăzi, copreşedintele AUR George Simion a anunţat iniţierea procedurilor de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că, în momentul în care USR se va alătura demersului de suspendare din funcţie a şefului statului, social-democraţii vor discuta şi ei acest subiect în forurile de conducere şi vor lua o decizie.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dle Mosteanu, sunteți prea corecți cu acest individ ! Ia ganditi-vă el v-ar face așa ceva? Cu siguranță!

    Dati-l jos că nu face cinste funcției! 

    1. Nu e vorba de corectitudine. Aceleasi cuvinte le-a rostit (identic) si Virgil Popescu. Asa ceva miroase a ordin pe unitate. Unde sa gaseasca asa de repede un inlocuitor submediocru, infatuat si santajabil?

    Specialistii in crize se declara impotriva crizei produse de altii: foarte inteligent, tovarase Mosteanu!

    Ipocrizie! Suntem in criza politica din cauza USR! Ambitiile prostesti ale lui Ciolos fac mare rau Romaniei! Lasati santajul si intrati la guvernare alaturi de PNL pentru ca nu veti castiga nimic ! Cei care vor castiga din aceasta criza politica sunt mafiotii psd -isti!

    Nu va fi nicio criza! Oricum România nu are conducere proprie. Asa ca nu e problema dacă îl suspenda pe Iohanis. Oricum nu a făcut nimic bun pentru tara. Nu știu de ce ii mai plătim salariul. La pușcărie cu el. A omorât oamenii în spitale cu guvernul lui de USRiusti incompetenți. Incompetenta ucide și ea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb