Ionuţ Stroe: "PNL a spus foarte clar: nu vrem creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025"

F.D.
Politică / 6 septembrie

Ionuţ Stroe: "PNL a spus foarte clar: nu vrem creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025"

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă vineri că PNL a spus foarte clar că nu vor creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025 iar deficitul bugetar poate şi trebuie echilibrat prin măsuri alternative, prin reducerea cheltuielilor nenecesare şi prin stimularea colectării la bugetul de stat. În plus, spune Stroe, o soluţie de creştere a veniturilor o reprezintă măsurile de stimulare fiscală propuse de Ministerul de Finanţe, relatează News.ro.

"PNL a spus foarte clar: nu vrem creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025. Mediul de afaceri trebuie să aibă un cadru predictibil pentru a-şi gândi şi dezvolta afacerile. În felul acesta susţinem, la modul real, firmele din România", arată Ionuţ Stroe.

"Noi, liberalii, credem că deficitul bugetar poate şi trebuie echilibrat prin măsuri alternative. Pe de o parte, prin reducerea cheltuielilor nenecesare. Pe de altă parte, prin stimularea colectării la bugetul de stat", precizează liberalul.

Stroe menţionează că una dintre aceste soluţii de creştere a veniturilor sunt măsurile de stimulare fiscală propuse de Ministerul de Finanţe.

"Prin intermediul lor îi stimulăm pe bunii platnici, prin bonificaţii, şi îi determinăm pe cei cu arierate să-şi achite datoriile către stat. Este o soluţie temprorară prin care vrem să aducem la buget datorii acumulate către stat, care se ridică în acest moment la 72 de miliarde de lei", afirmă Stroe.

El subliniază că prin disciplină bugetară mai mare şi prin creşterea colectării, putem să echilibrăm deficitul şi să nu afectăm investiţiile pe care le-am asumat pentru dezvoltarea României. "Este o viziune de dreapta, liberală, prin care protejăm economia şi asigurăm finanţarea necesară a statului", declară Ionuţ Stroe.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. de 30 de ani ne promiteti ca nu mai cresc taxele:)

    Stroe, istețule, în 2024 nici nu are cum să mai fie mărite taxele. Iar faptul că voi vreți sau nu ceva este irelevant.

    1. Nu stiu pe ce se bazeaza SUCA a lui ZAPACITU cand spune ca PNL,nu v-a mari taxe si IMPOZITE. 2024 ,este pe duca,iar in 2025,PNL,v-a fi ISTORIE,urmand a lua calea PNTCD,in frunte cu SEMIDOCTII care il conduc. REGRETE ETERNE.!

    Pacaliciul penelist chiar nu minte cand afirma ca: "PNL a spus foarte clar: nu vrem creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025".

    Asa este, PNL va fi o opozitie, iar cei de la putere vor mari TVA, impozitele pe propietate si cota unica de impozitare (sa speram ca nu vor reintroduce impozitarea progesiva).

     

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb