IRAK: Peste 100 de soldaţi americani au leziuni la nivelul creierului în urma atacului iranian cu rachete

D.F.
Internaţional / 11 februarie 2020

Peste 100 de soldaţi americani au leziuni la nivelul creierului în urma atacului iranian cu rachete

Peste 100 de soldaţi americani au leziuni traumatice la nivelul creierului în urma atacului iranian cu rachete împotriva unei baze din Irak, o creştere de peste 50% a cazurilor au declarat luni oficiali americani, potrivit cărora armata americană va face un anunţ oficial în acest sens, transmite Reuters.

Luna trecută, armata anunţase 64 de cazuri de traumatisme cerebrale.

Pentagonul a refuzat să comenteze, dar anterior a avertizat că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri în săptămânile de după atac, deoarece simptomele pot apărea mai târziu, ca şi raportările.

Niciun soldat american nu a fost ucis sau rănit în timpul atacului iranian cu rachete împotriva bazei irakiene Ain al-Asad, după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, pe 3 ianuarie, pe aeroportul din Bagdad, printr-un atac cu dronă.

Ulterior, ambele părţi nu au escaladat conflictul militar, dar numărul tot mai mare al victimelor americane ar putea să exercite presiuni asupra lui Trump pentru o reacţie, posibil non-militară.

Generalul de armată Mark Milley, preşedintele Statului Major Comun, a declarat luna trecută că soldaţii cu traumatisme cerebrale au fost diagnosticaţi cu forme uşoare. El a adăugat că diagnosticul se poate modifica în timp.

Simptomele includ dureri de cap, ameţeli, sensibilitate la lumină şi greaţă.

Oficialii Pentagonului au declarat în repetate rânduri că nu există un efort de a minimaliza sau întârzia informaţiile despre astfel de leziuni. Dar informaţiile apărute în urma atacului iranian au readus întrebările dacă politica armatei americane referitoare la modul în care se raportează la nivel intern leziunile cerebrale şi dacă sunt tratate public cu aceeaşi urgenţă ca pierderea unui membru sau a vieţii.

Preşedintele Donald Trump a părut să minimalizeze leziunile cerebrale, afirmând luna trecută că "a auzit că au avut dureri de cap şi câteva alte lucruri" în urma atacului, atrâgând critici din partea parlamentarilor şi a unei organizaţii a veteranilor.

Diferite organizaţii din domeniul sănătăţii încearcă de ani de zile să atragă atenţia în legătură cu gravitatea leziunilor cerebrale, inclusiv a contuziilor.

Începând din anul 2000, circa 408.000 de soldaţi au fost diagnosticaţi cu leziuni cerebrale traumatice, potrivit datelor Pentagonului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb