Iranul anunţă că vrea un acord "serios" cu SUA privind programul nuclear

S.B.
Internaţional / 12 aprilie

Iranul anunţă că vrea un acord "serios" cu SUA privind programul nuclear

Iranul anunţă vineri că vrea un acord "serios şi echitabil" cu Statele Unite privind programul nuclear iranian, cu o zi înaintea unor negocieri între cele două ţări în Oman, potrivit news.ro.

Aceste negocieri urmează să aibă loc în pofida unor ameninţări ale preşedintelui american Donald Trump de a recurge la opţiunea militară în cazul unui eşec şi de a impune noi sancţiuni americane atât progranmului nuclear, cât şi petrolului iraniene.

Occidentul, cu Statele Unite în frunte, suspectează de zeci de ani Teheranul de faptul că vrea să se doteze cu arma nucleară. Teheranul respinge aceste acuzaţii şi afirmă că activităţile sale nucleare se limitează la scopuri civile.

Un acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri care încadra programul nuclear iranian în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale impuse Tehranului a devenit caduc după retragerea Statelor Unite în 2018, în primul mandat al lui Donald Trump.

"Departe de a se da în spectacol şi de a se mulţumi să vorbească în faţa camerelor, Teheranul caută un acord serios şi echitabil", a declarat vineri un consilier al liderului suprem iranian Ali Khamenei, ultimul decident în dosarele sensibile ale ţării, Ali Shamkhani.

Negocierile din Oman - primele de acest fel fin 2018 - au loc după săptămâni de război al declaraţiilor între Statele Unite şi Republica islamică, care încearcă să obţină o ridicare a unor sancţiuni americane asfixiante.

Nici formatul şi nici durata negocierilor nu au fost precizate.

Iranul s-a declarat deschis unor negocieri indirecte şi refuză orice dialog direct sub presiune.

Trump a anunţat - personal - negocieri directe cu Teheranul.

Emisarul american pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff şi ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi urmează să participe la negocieri, în Oman, care a jucat deja un rol de mediator în acest dosar.

Witkoff se află vineri în vizită în Rusia, un aliat al Iranului, în urma unor consultări între experţi chinezi, ruşi şi iranieni, marţi, la Moscova.

Potrivit agenţiei iraniene de presă Tasnim, delegaţiile urmează să sosească sâmbătă în Oman şi să înceapă negocieri indirecte sâmbătă după-amiaza, prin intermediul şefului diplomaţiei Omanului, Badr al-Busaidi.

"Dăm o adevărată şansă diplomaţiei, cu deplină bună-credinţă (...). America ar trebui să aprecieze această decizie, care a fost luată în pofida retoricii sale ostile", a declarat ministrul iranian de Externe.

Donald Trump avertiza miercuri că o intervenţie militară împotriva Iranului este "întru totul" posibilă dacă negocierile nu au succes. "Dacă trebuie să recurgem la forţă, vom recurge la forţă. Israelul va fi, evident, foarte implicat, va fi liderul".

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, un adept al unei linii foarte dure împotriva Iranului, consideră "inevitabilă" opţiunea militară împotriva Iranului, în cazul în care negocierile tărăgănează.

Iranul a ameninţat, la rândul său, că ameninţările pot antrena expulzarea inspectorilor Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA). Acest lucru ar constitui "o escaladare şi un calcul greşit", a reacţionat Washingtonul.

"Dacă partea americană nu ridică exigenţe irelevante şi lasă de o parte ameninţările şi intimidarea, există şanse bune să se ajungă la un acord", a declarat vineri adjunctul ministrului iranian de Externe Majid Takht-Ravanchi.

Iranul a suferit în ultimele luni din cauza înfrângerilor militare ale aliaţilor săi de căttre Israel - Hamasul în Fâşia Gaza şi Hezbollahul în Liban.

Aceste războaie au fost marcate de atacuri militare reciproce între Israel şi Iran - pentru prima oară, după ani de război prin procură.

Noile sancţiuni pe care le-a impus arată că Washingtonul este "un inamic al Iranului", scrie ziarul conservator Kayhan, care cataloghează drept o "strategie sortită eşecului" încercarea de a obţine ridicarea lor.

Mai multe publicaţii reformatoare îşi exprimă speranţa, din contră, a unor consecinţe pozitive asupra economiei iraniene.

Berlinul şi Uniunea Euroeană (UE) au subliniat importanţa ajungerii la o "soluţie diplomatică".

Occidentul vrea să includă programul rachetelor balistice ale Iranului şi influenţa sa în regiune în orice negocieri, însă Teheranul insistă să discute numai despre domeniul nuclear.

După retragerea Statelor Unite din Acordul de la Viena din 2015 de către Trump în 2018, Iranul s-a distanţat de acest text şi şi-a accelerat programul nuclear.

El şi-a crescut nivelul îmbogăţirii uraniului până la 60% - mult peste limita de 3,67% impusă prin Acordul de la Viena -, apropiindu-se de pragul de 90% necesar fabricării bombei atomice.

Opinia Cititorului ( 7 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Iranienii sunt la fel de serioși ca și rușii.

    Rusia, mare țară ortodoxă se aliază cu Iranul, conducatorii iranieni dorind moartea creștinilor. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Aia care doresc moartea crestinilor sunt HRT, rebelii mercenari din Syria, sprijiniti de catre Occident, Tarile din Golf, Turcia si Israel. Siitii luptau contra lor. Iranul e mai procrestin decat aliatii SUA din golf. Hezbollah se batea cu Isis, Al Qaeda, Al Nusra, si acceptau societatea plurireligioasa (suniti, siiti, alawiti, crestini, evrei etc). Parlamentul Iranian are in compozitie minoritati etnice si religioase, inclusiv evrei.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      HTS, pardon, nu HRT.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Trump va obtine un acord cu Iranul ca stie cum sa i ia, ii intoarce pana obtine ce vrea,

    bravo Trump  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Ce a obținut bufonul până acum în afară de falimente și o parte din moștenirea de la ta-su? :

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Pe Trump după Rusia îl fraierește și Iranul.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nicio grija, Trump, cu abilitatea lui de a negocia, o sa i aduca la o intelegere,

    daca sant cuminti se aude ca va slabi si sanctiunile, intr un fel sau altul totusi nu i va lasa sa aiba arme nucleare, 

    oricum de asta are grija si Israelul, care acum niste anisori le a mai lovit un reactor si o baza de imbogatire a uraniului,

    let's go Trump  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb