IRLANDA: Complot IRA de asasinare a prinţului Charles, dejucat de poliţie

Elena Deacu
Internaţional / 14 mai 2015

Şase bărbaţi au fost arestaţi în Irlanda, după ce poliţia a descoperit echipament pentru fabricarea de bombe în zone pe care prinţul Charles şi Camilla, ducesa de Cornwall, urmează să le viziteze săptămâna viitoare, relatează The Telegraph în pagina electronică.

Explozivi şi arme au fost găsite în mai multe locuri, în cursul celor peste 20 de raiduri efectuate de către poliţie cu scopul de a perturba activităţi republicane disidente.

Surse din cadrul Garda Síochána - poliţia naţională irlandeză - au declarat pentru The Irish Daily Mirror că poliţiştii cred că au dejucat un complot al Armatei Republicane Irlandeze (IRA) de asasinare a cuplului regal.

Arestările au fost operate cu doar câteva zile înainte ca prinţul Charles şi Camilla să efectueze o vizită de patru zile în Republica Irlanda, în cursul căreia urmează să viziteze locul în care IRA l-a ucis pe unchiul său, lordul Mountbatten, într-un atentat cu bombă, în 1979.

Cei şase bărbaţi, cu vârste între 21 şi 62 de ani, au fost plasaţi în arest prentiv în diverse posturi de poliţie. Ei au fost arestaţi într-o operaţiune efectuată de către ofiţeri înarmaţi care au efectuat percheziţii la mai multe adrese, într-o serie de descinderi coordonate.

O zonă din Courtown, în Co Wexford, a fost izolată, iar genişti au intervenit în legătură cu un dispozitiv suspect.

Cei şase bărbaţi arestaţi sunt suspectaţi că au legături atât cu Armata Republicană Irlandeză a Continuităţii, cât şi cu Adevărata IRA. Ei sunt interogaţi ca presupuşi lideri terorişti, membri ai unei organizaţii ilegale şi deţinere de explozivi.

"Gardai a monitorizat un număr de persoane în ultimele luni", au declarat surse citate de Irish Mirror. "Nivelul securităţii a fost ridicat încă de când a fost anunţată vizita britanicilor", au adăugat sursele citate.

"Toţi (suspecţii) sunt deţinuţi, în baza Secţiunii 30 din Legea privind infracţiuni împotriva statului, în diverse posturi de poliţie din regiunea metropolitană Dublin", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, precizând că sunt în curs anchete.

Contele Mountbatten, naşul prinţului Charles, a fost ucis într-un atentat cu bombă, în august 1979, la bordul vasului său, Co Sligo, la Mullaghmore. IRA a detonat de la distanţă bomba plasată la bordul ambarcaţiunii, aruncând vasul în aer şi rănindu-l mortal pe Mountbatten. Fiul său Nicholas Knatchbull, în vârstă de 14 ani, şi un adolescent, care făceau parte din echipaj, au fost de asemenea ucişi în atac, dar şi soacra fiicei lordului Mountbatten. IRA a revendicat imediat atentatul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb