Israelul reporneşte turismul

S.B.
Internaţional / 5 aprilie 2021

Israelul reporneşte turismul

Israelul se pregăteşte să întâmpine turiştii cu investiţii în infrastructură şi obiective turistice renovate, în procesul de repornire a turismului după restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

"Creştinii Catolici din Ţara Sfântă au sărbătorit în acest an Paştele şi Vinerea Mare într-o cu totul altă atmosferă decât anul trecut. Anul trecut, Ierusalimul se afla sub lockdown strict iar ritualurile sacre din perioada Paştelui au fost realizate de grupuri mici de preoţi, adesea în spatele uşilor închise. Deşi au lipsit în continuare pelerinajele de masă care aveau loc de obicei în Săptămâna Mare înainte de Paşte, anul acesta locurile religioase din Ierusalim au fost deschise unui număr limitat de credincioşi.

Mai mult, Biserica Sfântului Mormânt, construită pe locul unde creştinii cred că Iisus a fost răstignit, a murit şi a înviat din morţi, a fost deschisă vizitatorilor. După slujba de rugăciune de dimineaţă, a fost refăcut parţial traseul lui Iisus de-a lungul Via Dolorosa.", se arată în comunicat.

"Siturile religioase se vor redeschide complet, dar cu prudenţă şi treptat", a declarat Wadie Abunassar, consilier al conducătorilor de biserici din Ţara Sfântă. "În anii obişnuiţi, îndemnăm oamenii să iasă. Anul trecut le-am spus oamenilor să rămână acasă ... Anul acesta am fost cumva tăcuţi şi am îndemnat la prudenţă".

Turnul lui David este doar unul dintre numeroasele situri de interes care au fost renovate şi modernizate în absenţa turiştilor. Complexul este supus unui proiect de reînnoire şi conservare de milioane de dolari şi va fi pentru prima dată când acest simbol al Ierusalimului va fi supus unui tratament masiv de conservare. Vechea cetate, construită pentru a apăra oraşul, va deveni pentru prima dată accesibilă cu lifturi şi rampe.

Accesibilitatea oraşului vechi

Oraşul vechi al Ierusalimului şi-a continuat proiectul de a face oraşul mai accesibil tuturor. Pentru prima dată în istorie, cărările înguste şi aleile pitoreşti ale Ierusalimului au suferit o transformare pentru a le face accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile, cărucioarelor şi vehiculelor speciale de urgenţă.

Noi deschideri de hoteluri

Există o serie de noi hoteluri gata să-i întâmpine pe turişti, inclusiv hotelul Six Senses Shaharut care se va deschide oficial în Valea Arava din deşertul Negev. Acest hotel rafinat oferă 58 de suite şi vile luxoase, cu vederi superbe asupra deşertului. Pentru călătorii din oraş, Soho House urmează să se deschidă în Tel Aviv în primăvara anului 2021 în cartierul istoric Jaffa. Cu 24 de camere, terasă şi piscină în aer liber, turiştii se pot bucura de o mică experienţă de tip boutique dintr-un lanţ renumit de hoteluri cu locaţii din întreaga lume.

Ksenia Kobyakov, Director pentru Dezvoltarea de Noi Pieţe în cadrul Ministerului Turismului din Israel, a declarat: "Ca toate ţările din întreaga lume, neputinţa de a primi turişti în frumoasa noastră ţară a fost un aspect provocator al pandemiei. Cu toate acestea, am folosit acest timp pentru a profita de perioada mai liniştită pentru a pune în mişcare planuri care vor îmbunătăţi "experienţa Israelului" pentru turişti. "

Toate aceste lucruri se întâmplă în contextul redeschiderii turismului intern, în conformitate cu restricţiile şi deciziile autorităţilor naţionale. Intrarea în hoteluri, evenimente culturale şi sportive, săli de sport şi studiouri, piscine şi lăcaşuri de cult este permisă numai deţinătorilor de ecusoane verzi. Cei eligibili pentru ecusonul verde, eliberat de Ministerul Sănătăţii, sunt fie la cel puţin o săptămână de la rapel, fie au făcut boala. Ecusonul verde, cu codul său QR unic, trebuie prezentat fie în format digital, fie tipărit, împreună cu cartea de identitate a deţinătorului, la intrarea în aceste unităţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Turismul este aproape inexistent si asa ramane pana in 2022...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb