ITM Bucureşti: Mai mult de 600 de angajaţi prestau muncă fără forme legale la Arena Naţională

A.D.
Miscellanea / 30 octombrie 2024

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Peste 600 de lucrători prestau muncă fără forme legale la Arena Naţională. Informaţia a fost făcută publică de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, care a desfăşurat, pe 20 octombrie, un control cu ocazia unui meci de fotbal, la solicitarea Jandarmeriei Române, relatează Agerpres.

Potrivit ITM Bucureşti, activitatea angajaţilor, în special agenţi de securitate şi stewarzi, depăşea durata timpului de lucru prevăzut în contractele individuale de muncă. Concret, angajaţii erau încadraţi cu normă parţială însă, în realitate, prestau activităţi aferente unei norme întregi.

Societatea comercială, cu sediul în Constanţa, a fost sancţionată contravenţional cu o amendă în cuantum de 200.000 lei, conform Codului Muncii.

"Avem toleranţă zero faţă de încălcarea legislaţiei muncii. Astfel de practici pun în pericol atât angajaţii, cât şi activităţile economice desfăşurate cu bună credinţă. Continuăm aceste verificări pentru a proteja drepturile tuturor lucrătorilor din România", a precizat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb