"Japan Tobacco" ţinteşte noi achiziţii

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 august 2005

Producătorul nipon de ţigarete "Japan Tobacco" Inc. (JT) este interesat de achiziţia sau alierea cu unii rivali ai săi europeni, printre care companiile "Gallaher", "Imperial Tobacco" şi "Altadis", anunţă directorul executiv al JT, Katsuhiko Honda. Unul dintre obiectivele prioritare ale companiei îl reprezintă creşterea vînzărilor pe pieţele externe, în vederea compensării reducerii constante a pieţei japoneze de ţigarete.

Katsuhiko Honda a precizat că firma sa a realizat aproximativ 80-90% din strategia de repoziţionare la nivel global, singura regiune în care mai sînt posibile fuziuni şi achiziţii fiind Europa. "Japan Tobacco" este al treilea producător mondial de ţigarete, cunoscut în special pentru mărcile Camel şi Winston. Societatea controlează 8% din piaţa mondială, exceptînd China, şi 66% din cea locală. "Japan Tobacco" (JT) a fost privatizată în 1985, însă statul japonez deţine în continuare 50% din acţiunile companiei. În luna iunie 2004, guvernul japonez şi-a redus participaţia la JT de la 64,5% la 50%, prin intermediul unei operaţiuni de vînzare de acţiuni, care i-a adus aproximativ 2,2 miliarde de dolari. "Japan Tobacco" a preluat, în 1999, operaţiunile din afara SUA ale rivalului "R.J. Reynolds Tobacco Holdings".

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31