Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat astăzi că România a jucat şi joacă un rol important în eforturile Alianţei Nord-Atlantice de a sprijini Ucraina, relatează Agerpres.
"România a jucat şi joacă un rol important în eforturile noastre de a sprijini Ucraina, având cea mai mare graniţă cu această ţară. Aţi avut un rol esenţial în asigurarea sprijinului pentru Ucraina, dar aţi ajutat şi celelalte ţări aliate şi partenere să sprijine Ucraina. Sunt absolut convins că la întâlnirea miniştrilor de Externe de astăzi şi mâine mesajul va fi că trebuie să continuăm şi să intensificăm sprijinul nostru nu în ultimul rând când vine vorba despre prezenţa sistemelor de apărare aeriană, pentru ca Ucraina să se apere de atacurile cu care se confruntă acum", a spus şeful NATO, la "Aspen - GMF Bucharest Forum".
El apreciat faptul că România găzduieşte foarte mulţi refugiaţi ucraineni.
"Este o demonstraţie a sprijinului României pentru Ucraina", a punctat Stoltenberg.
Oficialul NATO a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică nu a fost luată prin surprindere atunci când a început invazia Rusiei în Ucraina, deoarece existau informaţii în acest sens.
"Atunci când s-a produs invazia, NATO nu a fost luată prin surprindere. De fapt, noi ne pregăteam şi eram pregătiţi să ne confruntăm cu situaţii de acest gen încă de când am început marea adaptare a NATO din 2014. Războiul a început anul acesta, în luna februarie, dar pentru noi războiul a început în primăvara lui 2014 şi de atunci NATO a trecut printr-o foarte mare adaptare a aliaţilor noştri, cea mai mare de la Războiul Rece încoace, cu mai multe cheltuieli pe partea de apărare, inclusiv România a alocat 2% din PIB pentru apărare şi am avut informaţii cu multe luni înainte, încă din toamna anului 2021. Anul trecut aveam informaţii cum că Rusia plănuia să atace Ucraina. Am transmis toate aceste informaţii aliaţilor noştri şi publicului larg. Aşadar, atunci când s-a produs invazia, aceasta nu a fost o surpriză pentru că noi ne-am sporit şi mai mult prezenţa. În România, cred că la începutul lunii februarie, am văzut trupele SUA, trupele NATO şi trupele franceze care şi-au sporit prezenţa aici. Apoi, în aceeaşi dimineaţă când s-a produs invazia, am activat planurile noastre de apărare şi am decis să ne sporim prezenţa", a spus Stoltenberg.
Secretarul general a subliniat că NATO s-a pregătit începând cu 2014 pentru această situaţie.
"Am început să acţionăm cu câteva săptămâni înainte de invazie, iar după invazie mulţi dintre aliaţi, în frunte cu Franţa, şi-au sporit prezenţa în această regiune. Acest lucru a fost susţinut de forţe navale puternice în Marea Neagră, în Marea Baltică şi în Marea Mediterană şi de asemenea o prezenţă intensificată a forţelor aeriene şi suntem pregătiţi să oferim mai mult sprijin dacă este nevoie", a declarat Stoltenberg, care a punctat că Marea Neagră are o importanţă strategică mare pentru Alianţa Nord-Atlantică.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2022, 13:50)
Se vede in niveleul de trai in urcare a romanilor
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2022, 14:39)
asa e romanul, din ce are da si la altii
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2022, 20:46)
americanii "saraci" dau gaz europei
la 4-6 ori mai scump ca la ei acasa
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2022, 16:01)
Intotdeauna, jucam dupa cum ni se canta, prin slugoii damboviteni din fruntea Coloniei noastre cea de toate zilele!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.11.2022, 01:58)
Mă bucur extraordinar de mult.
Sunt convins că ăla care câștigă un pic mai mult decât min pe economie, să zicem 2000 lei net, e și mai fericit ca mine că sancțiunile imbecile impuse de prostani ca Stoltenberg au dus inflația reală la 25% !!!
Stoltenberg își permite, e milionar, se pregătește pt un alt fotoliu călduț la șefia Băncii Naționale a Norvegiei. După Stol sunt convins că proștii din România (și nu numai) pot plăti nota de plată cu o inflație de 50% așa, să-i frăgezească dar să-i invețe minte pe ruși. Proștii din România (și nu numai) pot sta și la lumina lumânării citind o cărticică frumos colorată de propagandă.