Legendarul sportiv american Michael Phelps, care a cucerit la Rio a 19 medalie de aur din carieră, a lansat un atac direct la adresa sportivilor care au fost depistaţi pozitiv la testele antidoping dar care concurează la Jocurile Olimpice, declaraţiile vizând inclusiv conducerea CIO: "Este trist că în zilele noastre există oameni depistaţi pozitiv, chiar de două ori, care au totuşi ocazia să înoate la Jocurile Olimpice. Este contrar acestui sport şi menit să mă enerveze. Acest lucru îmi frânge inima şi mi-aş dori ca cineva să facă ceva în legătură cu acest subiect. Vom vedea, probabil, mulţi oameni spunând ceea ce gândesc despre dopaj".
Michael Phelps a făcut trimitere la înotătoarea Iulia Efimova (Rusia), medaliată cu argint în proba de 100 m bras. Suspendată 16 luni pentru un test pozitiv cu un steroid în 2014, Iulia Efimova a fost depistată din nou pozitiv în luna martie, de data aceasta cu meldonium. Suspendarea sa a fost însă ridicată cu câteva zile înainte de startul JO. Într-o situaţie asemănătoare se află şi sportivul chinez Sun Yang.