Preşedintele Joe Biden s-a întâlnit miercuri, la Varşovia, cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, iar şeful Casei Albe "a reafirmat sprijinul ferm al SUA pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova", informează un comunicat de la Washington, potrivit news.ro.
Preşedintele Biden "a evidenţiat asistenţa în curs de desfăşurare a SUA pentru a ajuta Moldova să îşi consolideze rezilienţa politică şi economică, inclusiv agenda de reformă democratică şi securitatea energetică, şi pentru a contracara efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei", arată comunicatul Casei Albe.
Preşedinta Maia Sandu a asistat, marţi, la discursul public pe care Joe Biden l-a rostit la Varşovia, la Palatul Regal, pentru a marca un an de la invazia rusă în Ucraina. Încă din primele minute petrecute pe scenă, Joe Biden a salutat prezenţa şefei statului moldovean. El a menţionat că hotărârea moldovenilor de a trăi în libertate i-a făcut să-şi câştige independenţa şi i-a pus pe drumul spre aderarea la UE.
"Preşedinta Sandu se află astăzi aici. Sunt mândru să fiu alături de dumneavoastră şi de poporul iubitor de libertate al Moldovei", a spus Joe Biden, cerând publicului să o aplaude.
Întâlnirea preşedintelui Joe Biden cu Maia Sandu şi referirea din comunicat la sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova vine în condiţiile în care se înmulţesc semnalele că Moscova ar pune la cale destabilizarea statului moldovean.
În plus, Vladimir Putin a anulat marţi un decret care data din 2012 şi care stabilea principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse. În documentul anulat se stipula inclusiv faptul că trebuie găsite "căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2023, 10:19)
Hurraaa,
poate da Biden si ceva ajutor in locul nostru
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2023, 11:25)
Singurul lucru care ii uneste pe ramolitul senil si pe Maia-balaia este stapanul lor comun, fosila demonizata, Soros!