Johann Lurf: Volksbank România a avut o pierdere de 9 milioane euro, potrivit RAS, şi un profit de 1,3 milioane euro, potrivit IFRS

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 octombrie 2011

Volksbank România a avut o pierdere de nouă milioane de euro, în primele opt luni din acest an, conform standardelor româneşti de contabilitate, a declarat preşedintele băncii, Johann Lurf, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, conform datelor IFRS (standarde internaţionale) banca este pe profit cu 1,3 mi-lioane euro.

"De la 182 de sucursale, la începutul anului, am ajuns acum 140. Dacă va continua această scădere a numărului, depinde de rezultate. În funcţie de producţie poate să crească sau să scadă numărul", a declarat Lucian Cojocaru, vicepreşedinte al Volksbank România, citat de Agerpres.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte costurile relansării Volks-bank, suma investită a fost de 2 milioane euro, din care 200.000 euro au intrat în aranjarea unităţilor şi restul în publicitate, adică campania media.

"Până în 2015 vrem să triplăm numărul de clienţi. Astăzi suntem la 140.000 de clienţi pe retail şi 3.000 corporate. Vom mai lansa, în perioada următoare şi credite de consum cu ipotecă", a spus Co-jocaru.

Volksbank deţine o reţea formată din 140 de unităţi la nivelul întregii ţări şi 1.343 de angajaţi. Din punctul de vedere al activelor deţinute, Volksbank ocupă locul 6 pe piaţă, cu active totale în valoare de 4,7 miliarde de Euro.

Banca a prezentat ieri noua sa poziţionare strategică, de bancă universală ce acordă atenţie în egală măsură activităţilor de economisire cât şi celor de creditare.

Astfel, Volksbank se adresează în mod egal segmentului de retail şi segmentului corporate, oferind produse şi servicii bancare simple, care ajută în mod real clienţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb