Coca-Cola HBC anunţă numirea lui Jovan Radosavljevic în funcţia de Director General al Coca-Cola HBC România, începând cu 1 mai 2018. În prezent, el conduce operaţiunile companiei Pivara Skopje, un joint-venture între Coca-Cola HBC & Heineken, în FYROM, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Jovan Radosavljevic este un bun cunoscător al pieţei româneşti, datorită celor aproape trei ani petrecuţi aici în calitate de director comercial, perioadă în care a contribuit substanţial, alături de echipa pe care a condus-o, la redefinirea strategiei comerciale a Coca-Cola HBC România, se mai arată în comunicat.
În prezent, Jovan Radosavljevic conduce o echipă de 370 de oameni în Pivara Skopje, funcţie din care a urmărit un obiectiv foarte clar: dezvoltarea unei strategii de creştere eficiente pe termen lung a companiei, care a avut ca rezultat atingerea unor volume şi venituri record. Cel mai important, el se defineşte ca un om de echipă, încurajând colaborarea între toţi membrii echipei sale şi fiind foarte preocupat de promovarea şi dezvoltarea oamenilor.
Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, cu vânzări de peste 2 miliarde de unităţi. Compania activează într-o zonă geografică extinsă şi are operaţiuni în 28 de ţări, servind o populaţie de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca-Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri şi cafea.