Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DNA, în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare.
Potrivit unui comunicat al DNA remis astăzi redacţiei, instituţia a precizat că în acest dosar sunt trimişi în judecată, însă în stare de libertate, şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru.
Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.
Radu Mustaţă, preşedintele completului în cazul procesului în care este judecat Dan Voiculescu, a fost ridicat anterior de procurorii DNA de la Curtea de Apel.
La începutul lunii aprilie, judecătorul Stan Mustaţă a făcut o cerere de recuzare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, în care Dan Voiculescu a fost condamnat, în primă instanţă, la 5 ani de închisoare cu executare. Stan Mustaţă susţinea atunci că nu mai poate judeca dosarul lui Dan Voiculescu dupa apariţia în presă a unor materiale "neadevărate" privind presupuse interese ale magistratului. Cererea sa de recuzare a fost respinsă, însă a adus şi o nouă amânare în dosarul lui Dan Voiculescu.