JUNCKER AVERTIZEAZĂ DIN NOU: "Turcia nu va adera la UE dacă reintroduce pedeapsa cu moartea"

Andrei Stan
Internaţional / 19 martie 2017

Jean-Claude Juncker (Sursa foto: Facebook)

Jean-Claude Juncker (Sursa foto: Facebook)

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene (CE), avertizează încă o dată că o reintroducere a pedepsei cu moartea în Turcia, pe care Ankara a anunţat sâmbătă că o are în vedere după referendumul de la 16 aprilie, va împiedica ţara să intre în Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, citată de News.ro.

"Dacă este reintrodusă pedeapsa cu moartea în Turcia, acest lucru va antrena sfârşitul negocierilor" ţării, a declarat Juncker pentru ediţia de duminică a cotidianului german Bild, evocând o "linie roşie".

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că se aşteaptă ca Parlamentul să aprobe reintroducerea pedepsei capitale după referendumul pe tema creşterii puterilor sale.

"Eu cred, dacă vrea Allah, că Parlamentul va face ceea ce este necesar în legăură cu cererile voastre referitoare la pedeapsa capitală după vârsta de 16 ani", a declarat Erdogan la o reuniune electorală.

Este pentru prima dată când şeful statului turc îndeamnă Parlamentul să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea după scrutinul de la 16 aprilie.

Juncker şi-a exprimat totodată opoziţia faţă de oprirea negocierilor de aderare a Turciei, în pofida faptului că acestea bat pasul pe loc de ani de zile.

Preşedintele CE a spus: "Aceasta este o dezbatere falsă. Nu are sens să vrei să-ţi calmezi nervii oprind nişte negocieri care nu au loc, oricum".

Aderarea Turciei va eşua, dacă va fi să eşueze, nu din cauza europenilor, ci "a lipsei de apetit a turcilor de a aplica standarde europene", a adăugat el.

Şeful diplomaţiei germane, social-democratul Sigmar Gabriel, s-a arătat mai ferm.

"Suntem mai departe ca niciodată de aderarea Turciei la UE", a declarat Gabriel pentru ediţia din weekend a revistei Der Spiegel, adăugând că a avut "întotdeauna îndoieli" cu privire la acest subiect.

Ministrul german a pledat în favoarea unui statut de parteneriat consolidat, compatibil cu cel care va fi negociat cu Marea Britanie în vederea Brexitului.

De asemenea, preşedintele Comisiei Europene a declarat că nu crede în ameninţările recente ale Turciei, care a spus că va lăsa din nou valuri de migranţi să treacă spre Europa, în urma interzicerii unor reuniuni electorale pro-Erdogan.

"Turcia nu va denunţa acest acord, chiar dacă Erdogan mi-a spus în mai multe rânduri că vrea s-o facă", a spus Juncker, referindu-se la pactul privind migraţia semnat între Ankara şi Bruxelles.

Turcia nu are vreun interes "ca bande de călăuze şi infractori să reia controlul" asupra coastelor sale, a argumentat şeful Comisiei Europene.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb