Juncker: "Premierii italian şi britanic îşi mint cetăţenii privind negocierile pe buget"

Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 5 noiembrie 2014

Actualizare Renzi cere Bruxelles-ului "respect" pentru Italia

Premierul italian Matteo Renzi a cerut joi "respect" pentru Italia din partea Bruxelles-ului, în contextul tensiunilor cu noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care se îndoieşte de sinceritatea lui Renzi, relatează AFP.

"Cer respect pentru Italia, trecutul şi viitorul ei. Insist asupra respectului pe care ţara îl merită", a declarat tânărul premier, în vârstă de 39 de ani, într-un mesaj publicat pe Twitter.

-----------

Noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a acuzat, ieri, pe premierii italian şi britanic, Matteo Renzi şi David Cameron, că-şi mint cetăţenii în problema negocierilor bugetare purtate de liderii europeni, relatează AFP.

Juncker a precizat: "Nu mi-a plăcut modul în care s-au comportat unii prim-miniştri după summit. Am luat notiţe şi când compar ce s-a spus în sală cu ce s-a spus în exterior constat că declaraţiile nu coincid".

Dacă Barroso, fostul preşedinte al Comisiei, "ar fi ascultat numai birocraţii, atunci bugetul Italiei ar fi fost tratat într-o manieră complet diferită", a susţinut mai departe Juncker, la câteva zile după decizia executivului comunitar de a nu respinge proiectul de buget propus de guvernul de la Roma, potrivit Agerpres.

La ultimul Consiliu European, premierul Renzi a criticat Comisia condusă de Barroso pentru că i-a trimis o scrisoare prin care-l atenţiona asupra unei "devieri importante" a bugetului Italiei pe anul 2015 faţă de regulile bugetare europene şi îi cerea să opereze modificări. În final, guvernul italian a revizuit proiectul şi a promis o reducere a deficitului cu 0,3% din PIB, faţă de 0,1% cât era în proiectul iniţial. Juncker a criticat şi modul în care premierul Cameron a prezentat opiniei publice britanice obligaţia ca Marea Britanie să-şi suplimenteze cu 2,1 miliarde de euro contribuţia pe anul în curs la bugetul comunitar.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Minciuna pare a fi o boala molipsitoare si probabil Cameron si Renzi au stat prea aproape de Basescu si Ponta...

    cine e Junker? Cine l-a votat?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb