JURNAL DE CĂLĂTORIE "Acarul Păun", variantă turcească

Un copil cerşeşte lângă o moschee din Bursa, oraş aflat peste două mări (Neagră şi Marmara) şi două ţări (Bulgaria şi Turcia) faţă de redacţia ziarului BURSA. Un impuls moştenit din moşi strămoşi te poate împinge către clasica întrebare "Dar al cui eşti tu din Bursa?", iar răspunsul nerostit la întrebarea nepusă ar fi: "Al unui refugiat sirian". Nu trebuie să ne mirăm, peste 3.000.000 de sirieni s-au refugiat din calea războiului în Turcia, iar numărul acestora creşte de la o lună la alta.

Bursa, al patrulea oraş al Turciei din punct de vedere al populaţiei (2.900.000 de locuitori conform datelor oficiale din 2016, peste 3.000.000 potrivit localnicilor), se mândreşte cu industria construcţiilor de maşini şi are o problemă, aceeaşi ca a tuturor marilor centre urbane din această ţară, cu refugiaţii, în special cu sirienii. Localnicii sunt evident împărţiţi în două tabere, ultra religioşii - pro preşedintele Recep Erdogan şi moderniştii susţinători ai statului laic şi admiratori ai "părintelui naţiunii" Mustafa Kemal Ataturk. Cu prima categorie dialogul este mai anevoios, nu simt nevoia să dialogheze foarte mult cu un european. Ceilalţi sunt mai vocali şi au nemulţumiri pe care le exprimă. Dincolo de chestiunile legate de felul cum face politică actualul preşedinte şi de viziune a acestuia legată de dezvoltarea viitoare a ţării, opozanţii sunt foarte nemulţumiţi de valul de imigranţi sirieni, de faptul că aceştia primesc foarte repede cetăţenia şi că primesc foarte multe ajutoare financiare, care îi încurajează să nu facă nimic ... dar să voteze. Nici chiar cei care îi primesc cu braţele deschise nu ratează ocazia să pună în "spatele" lor unele dintre problemele economice.

Dacă stai mai mult de zece minute în curtea Marii Moschei din Bursa este imposibil să nu fii abordat de mai multe "echipe" de cerşetori. Gazdele îi îndepărtează rapid, susţinând că sunt sirieni - lucru greu de probat de un nespecialist în limba turcă - dar aceştia revin ori de câte ori cred de cuviinţă. Moscheea a fost construită din ordinul sultanului Baiazid I şi a servit ca punct de reper pentru viitoarea arhitectură otomană, fiind construită de către arhitectul Ali Neccar, între anii 1396-1399. Aceasta fost ridicată în cinstea victoriei de la Nicopole din anul 1396 împotriva creştinilor. Chiar şi atunci migraţia avea loc în aceeaşi direcţie, dinspre est spre vest, doar că atunci războiul nu era în spate ci în faţă.

Nu doar locurile cu încărcătură religioasă sunt luate cu asalt de cei mai puţin noprocoşi în această viaţă. Drumul până la unul dintre restaurantele celebre ale oraşului, aflat într-un parc foarte frumos, unde se găteşte "cel mai bun kebap", este presărat cu nenumărate obstacole ridicate de copii, care aşteaptă să primească o liră sau două. Stau câte doi şi întind o sfoară, pe post de barieră. Cine e mai darnic se opreşte, cei mai mulţi trec în viteză, iar minorii au grijă să lase repede sfoara în jos. Un joc din care uneori aparent se câştigă ceva, altfel, pe termen lung toa-tă lumea pierde. În local se serveşte Iskender kebap, una dintre cele mai cunoscute mâncăruri turceşti, numele său provenind de la un inventator, Iskender Efendi, care a trăit în Bursa la finele secolului al XIX-lea. Produsul este preparat din fâşii subţiri de carne de miel (sau amestec oaie-vită), sos de tomate, bucăţi de lipie, unt din lapte de oaie şi iaurt.

Altfel, oraşul prosperă, industria merge din plin, graţie şi puternicelor legături comerciale cu Europa, obiceiurile străvechi se păstrează cu sfinţenie, doamnele înveşmântate tradiţional se plimbă în grup prin oraş, comercianţii sunt foarte amabili, dulciurile sunt gustoase, aurul străluceşte în vitrinele magazinelor din bazar, mall-urile moderne sunt luate cu asalt de tineri, din difuzoare se aude chemarea la rugăciune, copiii se joacă.