Jurnalista italiană deţinută în Iran a fost eliberată şi revine în Italia

A.B.
Internaţional / 8 ianuarie

Jurnalista italiană deţinută în Iran a fost eliberată şi revine în Italia

Jurnalista italiană Cecilia Sala a fost eliberată din detenţia din Iran şi se îndreaptă spre casă, a anunţat miercuri biroul prim-ministrului Giorgia Meloni, informează Reuters.

Sala, în vârstă de 29 de ani, lucra cu un viză jurnalistică regulată, dar a fost arestată în Teheran pe 19 decembrie şi ţinută în izolare în faimosul penitenciar Evin din capitala iraniană.

Sala a fost reţinută la trei zile după ce omul de afaceri iranian Mohammad Abedini a fost arestat la Milano pe baza unui mandat american, fiind acuzat că a furnizat piese de drone utilizate într-un atac din 2024 care a ucis trei membri ai armatei americane în Iordania. Iranul a negat implicarea în atac, potrivit Reuters.

Declaraţia oficială italiană transmte că Sala a fost eliberată "graţie unui efort intens pe canale diplomatice şi de informaţii". Nu s-a făcut nicio menţiune despre cazul lui Abedini. O sursă familiarizată cu situaţia a spus că Abedini rămâne într-o închisoare din Milano.

"Vreau să îmi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care au ajutat la realizarea întoarcerii Ceciliei", a spus Meloni pe X. Se aştepta ca prim-ministrul italian să o întâmpine personal pe Sala la Roma mai târziu în aceeaşi zi.

Sala lucrează pentru ziarul Il Foglio şi compania de podcasturi Chora Media. Eliberarea ei rapidă reprezintă o victorie diplomatică pentru Meloni, care se temea că acest caz ar putea dura săptămâni întregi, scrie Reuters.

Liderul italian a făcut o vizită surpriză în Florida în weekend pentru a se întâlni cu preşedintele ales Donald Trump. Nu au fost făcute publice detalii despre discuţii, dar viceprim-ministrul italian Matteo Salvini a spus că au discutat despre situaţia Ceciliei.

Un ziar italian a raportat că Trump a aprobat un acord pentru eliberarea Ceciliei, cu condiţia ca aceasta să se întâmple înainte de inaugurarea sa pe 20 ianuarie. Biroul Meloni nu a comentat acest raport, notează Reuters

În ultimii ani, forţele de securitate iraniene au arestat zeci de străini şi dublii cetăţeni, majoritatea pe acuzaţii legate de spionaj şi securitate. Grupurile de drepturi au acuzat Iranul că încearcă să obţină concesii din partea altor ţări prin astfel de arestări. Iranul neagă aceste acuzaţii.

Purtatorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a spus duminică că detenţia lui Abedini reprezintă o formă de luare de ostatici.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8244
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2894
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.2987

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb