Jurnaliştii de la "Realitatea Media", pe jar

• "Am ajuns să fiu jurnalist în ţara celor care nu cuvântă"

"Cel care nu are curaj să vorbească despre drepturile sale, nu poate câştiga respectul celorlalţi!!!"Aşa o să-mi încep scrisoarea pe care vreau să o adresez tuturor angajaţilor Realitatatea TV. Nu contează faptul că munciţi în Capitală sau în provincie, ci contează un singur lucru: faptul că toţi speraţi ca mâine portofelul vostru să fie mai plin, cu măcar 100 de lei...Oameni buni, şi eu sunt în aceeaşi oală ca şi voi, dar am decis să vorbesc. Dacă până acum, am vorbit despre bugetarii cu salarii reduse, am filmat fluturaşii de salarii, am spus lumii întregi cât de greu trăieşte un pensionar şi am făcut cumpărături imaginare, într-un magazin în care ni se permite să filmăm (pentru a arăta telespectatorilor cât de bogat sau de sărac este coşul zilnic al românului, în timp ce eu mă gândeam că totuşi luna asta iar nu o să am bani să dau o raită prin magazin, ca să-mi cumpăr cele necesare), acum am decis să vorbesc despre mine. Da, eu, un oarecare, din ditamai trustul de televiziune, o să fiu subiectul principal astăzi. De unde această idee? Din simplul fapt că m-am săturat să aştept ziua în care o să primesc un şfanţ, leul pentru care am muncit ca nebunul, pentru care am alergat de tâmpit pe coridoare, cu un cub în mână, lăsând impresia că justiţiarul din televiziune trece pe acolo.

M-am săturat de mail-uri, de vorbe, vreau şi fapte, deoarece, vă vine să credeţi sau nu, dar şi viaţa mea trece prin stomac, la fel ca şi la alţii.... Mi-am făcut curaj, da, spun lumii întregi că am ajuns mai rău decât un pensionar,care măcar îşi primeşte banii în fiecare lună, mai mult sau mai puţin, dar îi primeşte; am ajuns mai rău decât un bugetar, decât un profesor sau un agricultor...am ajuns să fiu jurnalist în ţara celor care nu cuvântă. Am ajuns să îmi fac meseria şi să-mi aştept salariul ca pe a 9-a minune a lumii. Am ajuns să îmi număr datoriile şi mai puţin banii din portofel. Am ajuns acolo unde nimeni nu îşi închipuie că un om, bine îmbrăcat, care vorbeşte frumos la televizor, pentru oamenii, despre oamenii, poate ajunge vreodată. Mă întreb câţi din telespectatorii RTV ştiu prin ce trec angajaţii acestei televiziuni? Mă întreb câţi dintre ei ştiu lipsurile pe care am ajuns să le avem? Cred că niciunul. Pentru că, noi, jurnaliştii, atunci când suntem în faţa ecranului, zâmbim şi părem nişte oameni nu chiar fericiţi, dar mulţumiţi. De ce facem lucrul acesta? Simplu. Nu pentru că vrem să fim frumoşi la TV, sau pentru că vrem să le insuflăm încredere telespectatorilor, ci pentru că ne este ruşine să vorbim despre ce am fost şi ce am ajuns. Cine şi-ar închipui, un jurnalist care, la câteva minute până la miezul nopţii, ajunge la alimentară şi cere doar 200 de grame de salam şi cea mai mică franzelă? Nu pentru că nu i-ar fi foame, ci pentru că nu are bani în buzunar.

Oameni buni, toţi suntem în aceeaşi oală şi fierbem la aceeaşi flacără, dar până când? Pentru voi, cei care nu cuvântaţi, chiar e mai important orgoliul, imaginea de vedetă sau buzunarele voastre nu au fund? Vă întreb doar! Ştiu că mulţi sunteţi în situaţia asta, dar puţini aveţi curaj să vorbiţi. De ce vă este frică? De faptul că o să vă pierdeţi locul de muncă? Care loc de muncă? Acela la care vă prezentaţi zilnic şi faceţi muncă voluntară? Măcar e bine...în cazul acesta ştim că cei de la Crucea Roşie se pot baza pe o groază de voluntari în caz de catastrofe naturale...vor putea apela la voi, liniştiţi, pentru că vă place munca gratis.

Dacă atunci când am intrat în presă i-am considerat pe toţi jurnaliştii nişte curajoşi, acum, cu regret o spun, mi-am schimbat părerea. Se pare că unii jurnalişti sunt mai laşi decât mi-am imaginat, "gura" lor e doar de faţadă, doar pentru TV. Jucaţi nişte roluri, aţi devenit actori, dar ce e trist e faptul că sunteţi nişte actori. În fine, nu cer solidaritate, am vrut doar să vă spun că pe lumea asta mai sunt şi oameni care au curaj să înfrunte adevărul, să-i spună realităţii pe nume. Ştiu că acest curaj e mai mult prostesc, dar eu cel puţin o să pot spune cândva: " Am avut curaj să fiu eu!" şi pe bune, dacă ar mai fi campania aceea " Noi vrem respect!" aş face o ştire senzaţională, despre...mine, pe care cu siguranţă Realitatea TV nu o va difuza pe post.

Jurnaliştilor (actorilor) redacţia voastră nu este o scenă pe care să vă jucaţi rolurile, redacţia voastră e sursa voastră de vitalitate, de dinamism, e mediul vostru de viaţă, e cea de-a doua casă pentru voi, nu vă mai bateţi joc de lăcaşul acesta sfânt şi nu-l pătaţi cu lipsa voastră de curaj şi cu "muţenia" voastră...Faceţi gură pentru alţii, dar nu aveţi curaj să faceţi gură pentru voi...Frumos! La cum merg lucrurile, am sentimentul că în cel mai scurt timp o să mă îngreţoşez de meseria asta, pe care până acum am considerat-o cel mai bun lucru din viaţa mea...Oricum, alegerea vă aparţine, dar nu uitaţi un lucru: jurnalişti sau nu, sunteţi oameni....sau aţi fost!".

Aceasta este scrisoarea unui angajat "Realitatea TV", publicată de website-ul reportervirtual.ro.