Justiţia peruană a respins cererea de arest preventiv a fostului preşedinte Martin Vizcarra

S.B.
Internaţional / 19 martie 2021

Martin Vizcarra (sursa foto: wikipedia)

Martin Vizcarra (sursa foto: wikipedia)

Un judecător peruan a respins joi cererea de plasare în detenţie preventivă a fostului preşedinte Martin Vizcarra, în cadrul unei anchete pentru corupţie, pe vremea când era guvernator al regiunii Moquegua din sudul Peru, în 2014, informează Agerpres.

"Respingem cererea de detenţie preventivă prezentată de Ministerul Public", a declarat judecătoarea Maria de los Angeles Alvarez la finalul unei audieri de două zile, prin videoconferinţă.

Fostul preşedinte Martin Vizcarra a fost destituit în noiembrie 2020 de către deputaţi, pentru "incapacitate morală", pe fondul unor acuzaţii conform cărora ar fi primit mită din partea unor întreprinderi în schimbul acordării unor comenzi publice, pe vremea când era guvernator al statului Moquegua, între 2011 şi 2014.

Potrivit mass-media locale, această mită ar fi totalizat 621.000 de dolari.

Procurorul German Juarez a cerut plasarea lui Vizcarra în detenţie, invocând riscul ca fostul preşedinte să încerce să fugă din ţară şi obstrucţionarea anchetei în acest dosar deschis în octombrie 2020.

În justificarea deciziei, judecătoarea a exclus că ar exista riscul ca Vizcarra să fugă din ţară.

Printre măsurile care i-au fost impuse lui Vizcarra figurează plata unei cauţiuni de 27.000 de dolari, interdicţia de a părăsi capitala Lima fără autorizaţie judiciară, precum şi interdicţia de a vorbi cu presa despre ancheta în curs.

"Vreau să le mulţumesc milioanelor de peruani care cred în mine şi m-au susţinut. Ne vom întoarce acum cu şi mai multă forţă la activitatea noastră politică. Suntem încă în campanie", a reacţionat Vizcarra în faţa presei, în perspectiva alegerilor prezidenţiale şi legislative din 11 aprilie.

Procurorul a anunţat că va face apel.

Fostul preşedinte Vizcarra, foarte popular în timpul mandatului său pentru că a întreprins o campanie împotriva corupţiei ce cangrenează Peru, este de asemenea implicat într-un scandal legat de imunizarea împotriva COVID-19 a mai multor personalităţi politice în afara programului oficial de vaccinare.

Peru a traversat o profundă criză politică la sfârşitul lui 2020, cu trei preşedinţi în decurs de numai o săptămână.

Martin Vizcarra a fost înlocuit de preşedintele parlamentului, Manuel Merino, care a demisionat la presiunile manifestanţilor după ce a ocupat postul doar cinci zile. Deputatul Francisco Sagasti a fost apoi ales preşedinte interimar, potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb