Kelemen: "Credem în nevinovăţia lui Markó Attila şi suntem întru totul solidari cu el"

Alexandru Costea
Politică / 17 aprilie 2015

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat, azi, că pericolul renaţionalizării este mai mare ca oricând în România şi a transmis un mesaj de solidaritate cu deputatul Marko Attila, spunând că Uniunea crede, în continuare, în nevinovăţia acestuia, transmit surse din presă.

Kelemen Hunor a declarat la prezentarea raportului politic privind activitatea sa din ultimii patru ani în fruntea Uniunii, susţinut la Congresul UDMR din Cluj, că Marko Attila şi-a desfăşurat activitatea ani de-a rândul în interesul comunităţii maghiare.

"Am adoptat legi prin care am redobândit o parte considerabilă a bunurilor care au aparţinut comunităţii maghiare, de exemplu, pădurile care au fost în proprietate colectivă şi imobilele care au aparţinut confesiunilor maghiare. Dar pericolul renaţionalizării este mai mare ca oricând. România s-a angajat să restituie în natură bunurile confiscate în timpul dictaturii comuniste, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, să ofere compensaţii băneşti echitabile. Însă, momentan, constatăm că persoanele care au aplicat cu bună credinţă legea sunt pedepsite, iar în cazul comisiilor de restituire se aplică principiul culpabilităţii colective. Să fie clar, credem în continuare în nevinovăţia lui Markó Attila şi suntem întru totul solidari cu el. Marko Attila şi-a desfăşurat activitatea ani la rândul în interesul comunităţii maghiare", a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, UDMR s-a angajat să sprijine lupta împotriva corupţiei, "dar nu poate nicidecum asista la formularea unor acuzaţii ticluite sub acest pretext".

"Am obţinut dreptul de a folosi liber simbolurile noastre naţionale, dar numărul persoanelor care vor să ne priveze într-o manieră de-a dreptul furibundă de această posibilitate creşte pe zi ce trece. Aceste persoane vor să ne confişte drapelele, imnurile şi sărbătorile. Tocmai din acest motiv am propus să cădem la o înţelegere care să stipuleze că drepturile dobândite nu pot fi ştirbite nici prin mijloace administrative şi nici prin adoptarea de noi legi, urmând ca legislaţia existentă să fie aplicată fără excepţie. Am, în continuare, convingerea că în situaţia de astăzi, care pare incertă, merită să încheiem un asemenea acord majoritate-minoritate, căci acesta ar asigura un prezent predictibil şi un viitor planificabil", a subliniat liderul UDMR.

Acesta a arătat că liderii Uniunii trebuie să explice membrilor comunităţii maghiare diferenţele dintre deturnarea de fonduri şi restituirea bunurilor bisericeşti, chiar şi faptul că UDMR are "o victimă colaterală".

"Nagy Zsolt este nevinovat şi a fost totuşi încarcerat. Trebuie să fim solidari cu el şi să transformăm justiţia într-o instituţie care nu permite astfel de procese inechitabile. Te susţinem, Zsolt! Sperăm că vei fi liber în curând. Dacă nu vom fi capabili să explicăm acest lucru, nu vom fi capabili să luptăm pentru dreptatea noastră, iar această situaţie va conduce la o decepţie uriaşă în rândul alegătorilor căreia îi vom cădea victimă şi noi. Trebuie să spunem răspicat că justiţia trebuie să funcţioneze, iar noi sprijinim strădania de a o face funcţională. Dar respingem generalizările şi etichetarea. Vom fi întotdeauna solidari cu cei care au fost nedreptăţiţi. Statul de drept înseamnă lipsa totală a arbitrarului", a mai spus Kelemen Hunor, care a adăugat că, după 25 de ani, societatea a obosit să mai construiască statul de drept şi democraţia.

Deputatul UDMR Marko Attila a fost trimis în judecată de DNA în 9 aprilie, alături de fostul şef al ANI Horia Georgescu şi de deputatul Theodor Nicolescu, toţi trei fiind acuzaţi că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Marko Attila a plecat în Ungaria în decembrie 2014, după ce colegii săi au votat în favoarea arestării preventive în dosarul ANRP. Deşi nu a mai revenit în ţară, Marko Attila a beneficiat de toate drepturile de parlamentar, respectiv de indemnizaţiile de deputat, de bani de cazare în Bucureşti şi de banii pentru funcţionarea biroului său parlamentar.

Procurorii au suspiciuni că, în 2008, Marko Attila Gabor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75 de milioane de euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire.

Deputatul Marko Attila nu mai beneficiază de imunitatea parlamentară începând din 3 decembrie 2014, atunci când colegii săi au încuviinţat arestarea sa preventivă, în dosarul de corupţie al fostului procuror şef al DIICOT Alina Bica privind despăgubirile de la ANRP pentru un teren supraevaluat.

Între timp, dosarul a fost trimis în judecată, însă procurorii au fost nevoiţi să disjungă cazul lui Marko Attila de cel al Alinei Bica, pentru că el nu s-a aflat în ţară şi nu a putut fi audiat.

Săptămâna trecută, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului UDMR, aceasta fiind a doua astfel de cerere în cazul său, prima solicitare fiind aprobată în 3 decembrie 2014.

Marko Attila spunea, miercuri, într-un interviu acordat unui post de radio ungar, că nu vrea să se întoarcă în România şi că intenţionează să înceapă o nouă viaţă în Ungaria, el apreciind că a fost condamnat pe nedrept în România, unde justiţia este un "instrument de blocare a retrocedărilor".

Tot miercuri, Camera Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului de deputat al lui Marko Attila, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive, acesta trimiţându-şi demisia în original Legislativului. Mandatul de deputat UDMR al lui Marko Attila a încetat din data de 1 aprilie şi, ca urmare, raportul Comisiei juridice de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a acestuia nu va mai fi discutat de plenul Camerei.

În noiembrie 2014, deputatul UDMR Marko Attila a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un alt dosar privind restituirea unor imobile.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "....Deşi nu a mai revenit în ţară, Marko Attila a beneficiat de toate drepturile de parlamentar, respectiv de indemnizațiile de deputat, de bani de cazare în București și de banii pentru funcționarea biroului său parlamentar."

    Parlament/ parlamentari de doi bani...... daca eu absentez de la serviciu,nu sunt platit/eventual iau si o penalizare (justificata,de altfel) iar parlamentarul fugar,primeste....toate drepturile de parlamentar, respectiv indemnizațiile de deputat, bani de cazare în București și banii pentru funcționarea biroului său parlamentar." 

    Nu va e rusine domnilor parlamentari, nu va e rusine?

     

    1. Chiar asa: Nu va e rusine domnilor parlamentari UDMR, nu va e rusine?.

      Daca HUNOR (oare vine de la onor?) spune ce spune, asta nu este antepronuntare/ nu este amestec in treburile justitiei, n-ar trebui ca cineva sa-i ceara demisia? asa de hunoare. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb