Kenya: 147 de persoane au fost ucise în atacul armat de la Universitatea din Garissa

Elena Deacu
Internaţional / 2 aprilie 2015

Cel puţin 147 de persoane au murit şi alte 79 au fost rănite, după ce un atacul armat a fost lansat astăzi împotriva Universităţii kenyene din Garissa, transmite Reuters.

Potrivit presei internaţionale, Centrul pentru dezastre din ţară a anunţat, pe Twitter, că asediul din universitate a luat sfârşit şi că zeci de ostatici au fost eliberaţi.

Ministrul de Interne Joseph Nkaisser a declarat că agenţii de securitate au ucis patru din atacatori, după ce i-au încolţit într-un dormitor.

Pe finalul atacului, ministrul a declarat că 300 de studenţi erau încă dispăruţi, spunându-le reporterilor că se află în siguranţă doar 500 din cei 815 studenţi aflaţi în clădire.

"90% din ameninţare a fost eliminată, patru terorişti au fost ucişi, însă numărul exact al teroriştilor nu a fost stabilit", a mai spus ministrul, arătându-se prudent cu privire la eventuala prezenţă a unor atacatori în interiorul clădirii.

"Atacatorii au intrat în forţă în universitatea din Garissa, au deschis focul asupra paznicilor care supravegheau intrarea, în jurul orei 05.30" (02.30 GMT) în această dimineaţă, "după care au tras la întâmplare în interiorul campusului", a explicat şeful poliţiei kenyene Joseph Boinnet, potrivit unui comunicat. Un martor a declarat că a văzut corpurile neînsufleţite a doi paznici ucişi la intrarea în acest campus, în care locuiesc numeroşi studenţi.

Garissa, oraş cu 120.000 de locuitori situat la 140 kilometri de graniţa cu Somalia, a fost ţinta grupării islamiste somaleze Al-Shabab, care a comis o serie de atacuri în Kenya ca urmare a participării acestei ţări la contingentul Uniunii Africane care ajută Somalia să lupte împotriva grupării, menţionează DPA. Cel mai grav atac comis de Al-Shabab, în septembrie 2013, la un centrul comercial din Nairobi, s-a soldat cu cel puţin 67 de morţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb