Kievul a declanşat mecanismul de reducere a riscurilor şi cere explicaţii oficiale Moscovei

Kievul a declanşat mecanismul de reducere a riscurilor şi cere explicaţii oficiale Moscovei

G.B
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 12 februarie 2022

Dmitro Kuleba (Sursa foto: Twitter)

Dmitro Kuleba (Sursa foto: Twitter)

Kiev- Digi24-12 februarie 2022:Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a anunţat că a declanşat mecanismul de reducere a riscurilor, potrivit Documentului de la Viena, prin care cere Rusiei să explice în detaliu activităţile militare pe care le desfăşoară în apropierea teritoriului Ucrainei.

"Am declanşat oficial mecanismul de reducere a riscurilor, în acord cu capitolul 3 al Documentului de la Viena, şi cerem Rusiei să ofere explicaţii detaliate despre activităţile militare în zonele adiacente teritoriului Ucrainei şi în Crimeea temporar ocupată", a anuţat ministrul de Externe Dmitro Kuleba vineri pe Twitter.

Conform Documentului de la Viena, Rusia trebuie să ofere explicaţii detaliate privind obiectivele, localizarea precisă şi datele activităţilor sale militare, precum şi numărul şi tipul trupelor implicate, dar şi a echipamentelor de care dispun, a mai precizat Dmitro Kuleba.

Şeful diplomaţiei de la Kiev a mai arătat că "Rusia are 48 de ore pentru a răspunde". În caz contrar, Ucraina va solicita Rusiei şi celorlalte state membre al Documentului de la Viena să convoace o întrunire extraordinară, în care Moscova să ofere explicaţiile cerute.

Potrivit Ministerului român de Externe, Documentul Viena (VD) se referă la măsurile de creştere a încrederii şi securităţii (CSBM) în spaţiul OSCE. Negocierile privind măsurile CSBM s-au desfăşurat la Viena încă din 1990, rezultând Documentul de la Viena 1990 care ulterior, în 1992 şi 1994, a fost revizuit şi aria lui de aplicare a fost extinsă. Ca urmare a trei ani de negociere, la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) a fost adoptat Documentul Viena 1999 (VD99). Ca urmare a dezbaterilor pe tema actualizării VD99, în cadrul reuniunii speciale a Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii (FSC) din 30 noiembrie 2011, a fost adoptată decizia de republicare a VD în varianta VD 2011. VD 2011 include deciziile de actualizare adoptate în perioada 2010 - 2011, un total de 9 decizii, de natură tehnică. VD 2011 a intrat oficial în vigoare la 1 decembrie 2011.

Statele semnatare ale Documentului sunt ţările OSCE, printre care Rusia şi Ucraina, dar şi ţara noastră şi Statele Unite.

Rusia poate invada oricând Ucraina, iar cel mai probabil scenariu e că invazia va începe cu un bombardament. Sunt anunţuri venite vineri seara chiar de la Casa Albă, în condiţiile în care Statele Unite au cerut cetăţenilor americani aflaţi în Ucraina să părăsească ţara înainte să fie prea târziu, mai precis în cel mult 48 de ore. Cu toate acestea, americanii spun că încă nu au renunţat la calea diplomatică de rezolvare a conflictului, însă preşedintele rus este ameninţat cu un dezastru economic, dacă va ataca Ucraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb