Partidul Munctorilor (unic) din Coreea de Nord a început luni o mare reuniune anuală, pe a cărei ordine de zi se află politica economică nord-coreeană, anunţă marţi presa de stat nord-coreeană, informează news.ro.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a profitat, în ultimii ani, de această adunare plenară de sfârşit de an pentru a-şi prezenta liniile politicii în domenii-cheie ale diplomaţiei, securităţii şi economiei, în loc să susţină un discurs de Crăciun sau de Anul Nou.
Această reuniune, care a fost deschisă luni de către Kim Jong Un, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, încheie un an în care Phenianul a efectuat o serie-record de teste de armament, provocând îngrijorări şi avertismente ale Coreei de Sud, Japoniei şi Statelor Unite.
Puterea Coreei de Nord "a crescut în mod remarcabil în toate domeniile politicii, armatei, economiei şi culturii", a subliniat Kim Jong Un în cadrul reuniunii, potrivit KCNA.
Examinarea politicilor implementate în 2022 şi bugetul lui 2023 se află, de asemenea, pe agenda reuniunii, potrivit KCNA, care nu prezintă detalii.
În discursul pe care l-a susţinut la sfârşitul anului trecut, Kim Jong Un s-a concentrat asupra afacerilor interne - mai ales economia şi agricultura.
Phenianul şi-a intensificat eforturile în vederea dezvoltării armamentului, în pofida unor sancţiuni internaţionale dure impuse Nordului.
Kim Jong Un a anunţat în 2022 că vrea ca Nordul să deţină cea mai puternică forţă nucleară din lume şi a declarat "ireversibil" statutul de stat nuclear al ţării sale.
Statele Unite şi Coreea de Sud avertizează de mai multe luni cu privire la faptul că Phenianul s-ar pregăti să efectueze cel de-al şaptelea test nuclear din istoria sa şi primul din ultimii cinci ani.
Luni, armata sud-coreeană a anunţat că a desfăşurat avioane de vânătoare şi elicoptere de luptă, în urma unei incursiuni pe teritoriul său a cinci drone nord-coreene = dintre care una a atins spaţiul aerian al capitalei sud-coreene Seul.