Klaus Iohannis a promulgat legea care reduce taxa de solidaritate datorată de OMV Petrom

A.F.
Piaţa de Capital / 13 mai 2023

Klaus Iohannis a promulgat legea care reduce taxa de solidaritate datorată de OMV Petrom

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea de modificare a celebrei OUG nr. 186/2022 privind contribuţia de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de ţiţei, gaze, cărbune şi rafinare, conform Econommedia.ro. Prevederile acesteia au fost mult îndulcite faţă de varianta iniţială, vehement criticată de companie şi care au făcut obiectul unei cereri de examinare din partea preşedintelui.

Legea va merge la Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la 3 zile calendaristice de la publicare.

Eliminarea primei variante a suprataxei OMV Petrom iniţiate în Parlament a fost consfinţită miercurea trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după decizia similară de cu o zi înainte a Senatului. Modificarea radicală a legislaţiei contribuţiei de solidaritate a fost adoptată de deputaţi cu 182 de voturi pentru, 38 contra şi 44 de abţineri.

″Textul prezintă neclarităţi şi dificultăţi de interpretare, putând genera situaţii care ar conduce la nerespectarea legislaţiei europene″, a fost argumentul coaliţiei de guvernare, care a decis eliminarea prevederilor reclamate de Iohannis.

Parlamentarii s-au mişcat extrem de repede, în condiţiile în care termenul de declarare şi plată a contribuţiei de solidaritate este 25 iunie.

În schimb, a fost introdusă o taxă în sumă fixă pe ţiţeiul prelucrat în rafinării, care va fi datorată doar de către companiile care practică concomitent activităţi de extracţie şi de rafinare a ţiţeiului. Singura companie din România aflată în această situaţie este OMV Petrom.

″Marjele de rafinare în perioada de aplicare a OUG nr. 186/2022 sunt superioare unor marje obţinute în condiţii normale de piaţă. Deşi în anul 2023 se estimează că marjele vor scădea, ele vor fi în continuare superioare unor marje obţinute în condiţii normale de piaţă, activitatea de rafinare nefiind însă impozitată suplimentar″, a argumentat coaliţia introducerea noii taxe.

Taxa va fi de 350 lei pe tona de ţiţei procesat în activitatea de rafinare. OMV Petrom a procesat anul trecut 4,241 milioane tone de ţiţei şi condensat la rafinăria Petrobrazi, potrivit raportului său anual pe 2022, din care ar rezulta o obligaţie de plată la bugetul de stat de peste 1,48 miliarde lei.

Cifra este mult sub estimările privind ″factura″ de plată a OMV Petrom pentru contribuţia de solidaritate în situaţia în care activităţile vizate de contribuţie ar fi avut o pondere de cel puţin 75% în cifra sa de afaceri, estimări care au mers de la minimum 3 miliarde lei până la 1 miliard de euro.

Prevederile care au făcut obiectul cererii de reexaminare a lui Iohannis aveau ca scop tocmai ″forţarea″ acestui procent de 75%.

A fost introdusă şi prevederea potrivit căreia contribuţia de solidaritate nu este datorată de către companiile care nu au avut producţie în sectoarele vizate de aceasta în perioada 2018-2021.

Astfel, au fost scutiţi de supraimpozitare concesionarii perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, unde producţia a început în vara anului trecut.

Ccei trei concesionari, Black Sea Oil&Gas (BSOG), Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia au contestat deja în instanţă contribuţia de solidaritate, reclamând neconstituţionalitatea ei.

În plus, ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, i-a transmis premierului Ciucă, în cadrul unei întâlniri la care s-a discutat şi despre investiţiile energetice din Marea Neagră, că investitorii au nevoie de ″impozitare stabilă, previzibilă şi transparentă″.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ce sa mai spui , tragi apa si putin deodorant .....

    Omv ar trebui sa le dea parti din profit dulapului si lui virgil.merita amandoi!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb