Preşedintele Klaus Iohannis transmite, într-un mesaj cu ocazia Zilei Internaţională a Romilor, că este important să înţelegem care sunt tradiţiile, valorile, aspiraţiile şi nevoile comunităţilor rome, pentru a găsi soluţii de incluziune socială a membrilor acestei minorităţi, prezervând, în acelaşi timp, identitatea lor culturală.
Preşedintele mai afirmă că suntem datori să sprijinim această minoritate în rolul pe care îl joacă în consolidarea ţării.
Într-un mesaj postat pe Facebook, preşedintele precizează: "De Ziua Internaţională a Romilor, transmit gândurile mele bune cetăţenilor de etnie romă din ţara noastră! Ca în fiecare an, 8 aprilie constituie şi un prilej potrivit de a readuce în atenţia publică problemele cu care se confruntă una dintre cele mai numeroase minorităţi etnice din Europa, care este încă expusă diverselor forme de excludere socială şi de marginalizare. Este important să înţelegem care sunt tradiţiile, valorile, aspiraţiile şi nevoile comunităţilor rome, pentru a identifica acele soluţii care contribuie concret la incluziunea socială a membrilor minorităţii rome, prezervând, în acelaşi timp, identitatea lor culturală".
În opinia lui Iohannis, în anul Centenarului României trebuie să evidenţiem contribuţia cetăţenilor de etnie romă la istoria şi diversitatea societăţii: "Suntem, în aceeaşi măsură, datori să sprijinim această minoritate în rolul pe care îl joacă în consolidarea ţării noastre ca un spaţiu al coeziunii sociale şi al solidarităţii în jurul marilor proiecte naţionale, construite pe valorile toleranţei şi respectului reciproc".
Ziua internaţională a romilor este marcată în 8 aprilie şi aminteşte de data la care, în anul 1971, s-a desfăşurat, la Londra, primul congres internaţional al romilor, fiind acreditat oficial termenul "romi" pentru a-i desemna pe membrii etniei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2018, 07:42)
Pe zi ce trece ma uimeste cata prostie incape intr-un om.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2018, 10:08)
Ai putintica rabdare; poate vei primi un certificat de handicap si pensia/indemnizatia cuvenita.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2018, 21:01)
M - as bucura să nu rămână doar la nivel declarativ...