Klaus Iohannis l-a decorat pe patriarhul Daniel cu cea mai înaltă distincţie a statului român

G.B
Politică / 22 iulie 2021

Klaus Iohannis l-a decorat pe patriarhul Daniel cu cea mai înaltă distincţie a statului român

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a fost decorat, astăzi, de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Şeful statului i-a acordat distincţia patriarhului Daniel în semn de "înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională la călăuzirea activităţii pastorale, misionare, culturale, sociale şi filantropice a Bisericii Ortodoxe Române, în ţară şi în diaspora, pentru sporirea binelui comun prin cultivarea dialogului interconfesional şi interreligios".

"Sunteţi întâiul Patriarh ales de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Aţi urmărit în această întreagă perioadă ca Biserica Ortodoxă Română să aibă locul ei pozitiv şi bine conturat în parcursul şi împlinirea destinului european al poporului român", a spus preşedintele Iohannis la ceremonia de decorare.

El a amintit de prezenţa activă a Bisericii Ortodoxe Române în cadrul dezbaterilor despre libertatea religioasă şi relaţia dintre state şi Culte, prilejuită de preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Preşedintele Iohannis a evocat şi rolul fundamental al Patriarhului Daniel în dezvoltarea dialogului interconfesional şi interreligios, în plan naţional şi internaţional.

"Această dimensiune a acţiunii Bisericii Ortodoxe Române se sprijină pe climatul general de armonie dintre cultele religioase legal recunoscute în ţara noastră. Este fructificat, astfel, exemplul pozitiv pe care îl oferă România şi cadrul nostru legislativ şi instituţional în ceea ce priveşte libertatea religioasă", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a spus că Patriarhul Daniel a adus o contribuţie importantă la afirmarea Bisericii Ortodoxe Române ca important partener de dialog al statului român pentru consolidarea societăţii noastre democratice - "o societate a libertăţii de conştiinţă, deschisă dialogului şi îmbrăţişând valorile comune ale solidarităţii, carităţii şi iubirii aproapelui".

"Vreau să vă felicit pentru exemplul de echilibru şi înţelepciune pe care îl oferiţi în domeniul extrem de sensibil al relaţiei dintre culte, precum şi dintre acestea şi autorităţile statului, şi să vă urez ca şi pe viitor Biserica Ortodoxă Română să se manifeste în apărarea şi promovarea acestui model de relaţii. În acelaşi timp, înalta decoraţie care vă este conferită astăzi vine să recunoască meritul Bisericii Ortodoxe Române în procesul istoric de formare a conştiinţei naţionale, prin acţiunea şi jertfa celor care au păstorit deopotrivă limba, dar şi credinţa poporului român: Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Simion Ştefan, Andrei Şaguna. Preafericirea voastră, sunteţi puternic implicat în păstrarea tezaurului lăsat moştenire de personalităţile spiritualităţii româneşti. În zilele noastre, una dintre provocările cele mai complexe, căreia îi răspundeţi cu succes, este păstrarea identităţii spirituale şi a coeziunii în comunităţile româneşti din diaspora. Biserica Ortodoxă Română şi-a dezvoltat căi mediatice moderne, care duc mesajul pastoral, misionar şi umanitar al credinţei până în cele mai îndepărtate comunităţi româneşti", a adăugat Iohannis.

Şeful statului a arătat că doreşte ca parteneriatul dintre culte şi instituţiile statului, dintre Biserica Ortodoxă Română şi autorităţile publice să continue şi să se dezvolte pe "fundamentul aspiraţiilor şi al valorilor pe care le împărtăşim: libertatea religioasă, dialogul, cooperarea, solidaritatea, caritatea, respectul pentru diversitatea tradiţiilor şi preţuirea reciprocă, pentru o civilizaţie a păcii".

"Am convingerea că veţi împlini, în continuare, proiectele importante ale Bisericii Ortodoxe Române, că veţi susţine legătura românilor de pretutindeni cu patria lor şi veţi inspira tinerele generaţii sub deviza înaltei distincţii care vă este conferită, "In fide salus", pentru împlinirea binelui comun!", a conchis preşedintele Iohannis.

Patriarhul Daniel a arătat că primeşte distincţia "ca o onoare pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română".

El a vorbit despre românii din diaspora.

"Avem cea mai mare diasporă română din istoria poporului român, care este o şansă, dar şi o provocare şi de aceea am făcut eforturi împreună cu autorităţile de stat ca să ţinem în comuniune românească pe aceşti fii şi fiice ale patriei noastre care din varii motive lucrează sau studiază în afara hotarelor ţării noastre", a spus patriarhul Daniel.

Înaltul ierarh a arătat că, aşa cum prevede legea, cultele sunt parteneri ai statului român.

"Noi considerăm că libertatea pe care o avem la nivelul manifestării credinţei noastre religioase este o libertate pentru cooperare, pentru coresponsabilitate, pentru armonie şi pace între toţi cetăţenii României şi între românii de pretutindeni", a afirmat patriarhul BOR.

Patriarhul Daniel a împlinit, astăzi, 70 de ani.

La ceremonie au participat preşedintele Senatului, Anca Dragu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, premierul Florin Cîţu, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, preşedintele Înaltei Curţi, Corina Alina Corbu.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "Dumnezeu nu se lasă batjocorit. El este bun, răbdător, milostiv dar nu se lasă batjocorit de fasciști!"

    Așa a spus Patriarhul în 2020 atunci când hitleriștii lu Iohannis au intrat înarmați in biserica să vadă dacă se respectă poveștile cu masca și distanțarea intimidând practic enoriașii care cred în Dumnezeu nu în vaccin. 

    PREA FERICIREA VOASTRĂ ASTA ESTE O ISPITA A SATANEI CARE LUCREAZĂ PRIN SLUGILE EI. ACEASTA FETITA STEARPA DE LA COTROCENI, W. C. UL PUBLIC AL GAY LOR DE LA BRUXELLES ELTON JOHN(IN ANUS) ANES WERNER ESTE PUS DE EI ȘI DE TATĂL LOR ANTICRIST SA ÎNTRE ȘI SA DISTRUGĂ BISERICA ORTODOXA ROMANA CUM A DISTRUS TARA ACEASTA.,ECONOMIA ȘI A ÎNGROPAT O ÎN DATORII ÎMPREUNĂ CU GUVERNUL LUI DE CRIMINALII ÎN SERIE DE AU DE PLĂTIT ÎNCĂ 20 DE GENERAȚII DUPĂ NOI. IERTAȚI-MĂ DAR SUNTEȚI CAPUL BISERICI ORTODOXE ROMANE ȘI NU AVEAȚI NEVOIE DE O DECORATIE(TINICHEA DE METAL CARE RUGIMESTE) ȘI DE O DIPLOMA(HIRTIE DE ȘTERS LA CUR CU EA). ACEST CRIMINAL ÎN SERIE ÎN SERIE, TRĂDĂTOR DE TARA, VÂNZĂTOR DE TARA, BAUTORUL DE SINGE, TRAFICANT DE COPII ASTA URMĂREȘTE SA DISTRUGĂ BISERICA ORTODOXA ROMANA CA ASA A PRIMIT ÎN PLIC ORDINUL CA SA SE SIMTĂ CONFORTABIL ȘI SA FIE VĂZUT BINE DE STĂPÂNII SAI GAY DE LA BRUXELLES CARE L AU PREȘEDINTE ATENȚIE NU DE NOI VOTAT CI PESTE VOINȚA DE VOT A NOASTRĂ ȘI DE TATĂL LOR ANTICRIST. ASTA IA MAI RĂMAS CA RESTUL TOT A DISTRUS ACEST TIRAN CRUD, MONSTRU ODIOS UCIGĂLAR CRUCEA DE SPURCAT, BLESTEMATA, BULANGIUL, POPONAR, MUIST, L. G. B.T.IST,HITLERIST,SATANIST.

    DUPĂ DECORARE URMEAZĂ VACCINARE. PAS CU PAS. MAI IMPORTANTE SUNT CADOURILE, ONORARIILE, MĂRIRILE, AVANSARILE, FERICIRILE, LUMEȘTI, PĂMÂNTEȘTI DE CIT NEVOINȚELE CEREȘTI.. FETITA STEARPA DE LA COTROCENI ȘI A FĂCUT TREABA. BUCUROASA LUNI ZBOARĂ LA BRUXELLES SA LE SUGA PULELE GAY LOR DE LA BRUXELLES SUB PRETEXTUL AMENINȚAREA RUSIEI SA MAI PRIMEASCĂ UN PLIC. CA ȘI ATUNCI PUTIN ÎȘI RETRĂSESE SOLDAȚI DE LA GRANIȚA CU UCRAINA ȘI TRECUSE 2 SĂPTĂMÂNI ȘI EL CRIMINALUL ÎN SERIE DE LA COTROCENI O SUGEA CA DISCUTA FLANCUL DE EST, ESTE AMENINȚAT DE RUSIA. ȘI PENTRU PUTIN NICI NU EXISTA ACEST W. C. U PUBLIC, NICI NU ÎL BAGA ÎN SEAMA PE ACEST BULANGIUL, POPONAR, MUIST, L. G. B.T.IST.,SATANIST,HITLERIST.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb