KLAUS IOHANNIS: ''Ne dorim ca 2022 să ne aducă mai aproape de normalitate, inclusiv în domeniul culturii şi patrimoniului''

G.U.
Politică / 15 ianuarie 2022

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în care afirmă că domeniul culturii a fost afectat de pandemia de COVID-19, context în care subliniază că este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului în ceea ce priveşte acest domeniu, informează Agerpres.

"Celebrarea culturii noastre exprimă în mod simbolic importanţa ei în istoria modernă a României, rolul său fundamental în făurirea unităţii naţionale, ca şi în edificarea României europene de astăzi. 15 ianuarie este, înainte de toate, expresia cinstirii peste ani a poetului nostru naţional, Mihai Eminescu, şi dovada preţuirii operei sale. Ziua Culturii ne oferă în acelaşi timp prilejul de a ne exprima preţuirea pentru artişti, respectul pentru creatori, aprecierea pentru eforturile sectorului cultural şi creativ, a cărui activitate face ca publicul să se poată bucura de bogăţia expresiilor diversităţii noastre culturale. Performanţele deosebite care au marcat anul trecut muzica, teatrul, patrimoniul, filmul, artele plastice ori literatura nu ne împiedică să vedem urmele adânci şi dureroase lăsate în mediul cultural românesc de pandemia de COVID-19. Ne dorim ca acest nou an, 2022, să ne aducă mai aproape de normalitate, inclusiv în domeniul culturii şi patrimoniului. Pandemia a afectat puternic relaţia creatorilor cu publicul. Activitatea operatorilor culturali şi a multor artişti independenţi a fost redusă dramatic din cauza situaţiei epidemiologice dificile şi a măsurilor adoptate pentru a limita infectarea cu virusul SARS-CoV-2. În contextul în care pandemia va continua, este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului în ceea ce priveşte sectorul cultural, care să pună accentul pe sporirea rezilienţei domeniului creativ", spune şeful statului în mesaj.

Acesta subliniază că este "imperativă utilizarea eficientă a tuturor resurselor, şi a celor de la bugetul naţional, dar şi a fondurilor europene, inclusiv cele existente prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care oferă, în parte, soluţii pentru ca sectorul cultural şi creativ să-şi păstreze şi chiar să-şi dezvolte potenţialul economic şi relevanţa socială".

"În egală măsură, este nevoie de o strategie culturală cuprinzătoare şi de un cod al patrimoniului, la fel cum este aşteptată şi o valorificare a activităţii mediului artistic independent în cadrul general al sistemului cultural", afirmă preşedintele Iohannis.

Şeful statului aminteşte că în acest an se celebrează şi 15 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană.

"Una dintre cele mai trainice legături ale României cu valorile familiei europene de care aparţinem este construită de domeniul cultural! Izvor al drepturilor şi libertăţilor de care se bucură cetăţenii europeni, cultura contribuie la consolidarea proiectului european, iar acţiunea sa în promovarea coeziunii sociale, a înţelegerii, a respectului reciproc şi a toleranţei este apreciată şi trebuie susţinută în continuare. Identitatea şi diversitatea culturală, ca şi libertatea de conştiinţă şi gândire sunt valorile şi resursele cu care ne construim viitorul. Urez La mulţi ani! tuturor celor care, pe această temelie, ridică România visată de înaintaşii noştri! La mulţi ani culturii române!", conchide preşedintele Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb