KLAUS IOHANNIS: "Ne regăsim într-o situaţie economică şi socială care trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă"

S.B.
Politică / 5 noiembrie 2021

"Ne regăsim într-o situaţie economică şi socială care trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă"

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj la cea de a XXIX-a ediţii a Topului naţional al firmelor private în care a precizat că situaţia economică şi socială trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă, informează news.ro.

"Astăzi ne regăsim într-o situaţie economică şi socială care trebuie gestionată cu maximă responsabilitate şi prudenţă, astfel încât să putem controla criza sanitară, să asigurăm redresarea economică şi stabilitatea financiară. Este un semn bun faptul că economiile îşi revin, după un an de scădere abruptă, în 2020. Cea mai recentă prognoză plasează România, în 2021, pe primele locuri în privinţa creşterii economice, prin estimarea actuală de 7,4%. Însă pandemia, care se dovedeşte un fenomen de durată şi profund, generează în continuare anumite rezerve privind evoluţiile economice", a declarat preşedintele Iohannis, în mesajul său care a fost prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Şeful statului a mai spus că România "înregistrează, în prezent, o revenire economică peste aşteptări", dar nu se poate face "abstracţie de unele dezechilibre macroeconomice în creştere, cum sunt cele externe, dar şi de alte îngrijorări generate de contextul actual".

"Pe lângă criza sanitară, traversăm în prezent şi o criză energetică. Creşterile fără precedent ale preţurilor la energie electrică, gaze naturale şi carburanţi au deja consecinţe importante asupra cetăţenilor şi mediului de afaceri, în principal asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi asupra industriei mari. În aceste condiţii, are loc intensificarea inflaţiei, care prin ritmul de 6,3% din septembrie deja depăşeşte dublul proiecţiilor de la începutul anului. Şi există riscul ca scumpirile recente să antreneze, în continuare, o spirală inflaţionistă cu efecte semnificative în plan economic şi social. Tocmai de aceea, situaţia trebuie tratată cu maximum de responsabilitate şi seriozitate, pentru a nu spori instabilitatea şi lipsa de predictibilitate pe care societatea şi mediul de afaceri le resimt deja", a completat preşedintele Klaus Iohannis.

El a adăugat că un prim pas în direcţia atenuării impactului crizei energetice a fost deja făcut prin promulgarea legii de aprobare a schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale, indicând că printre beneficiarii măsurii se află şi întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi furnizorii de servicii sociale.

"Acesta este un bun exemplu de cooperare a partidelor responsabile din Parlament, care au ales să lase deoparte orgoliile politice şi să susţină formule de acţiune în sprijinul întreprinzătorilor. Întrebarea este dacă acest exemplu poate fi extins şi replicat în continuare, pentru că economia nu aşteaptă, iar întreprinzătorii nu mai pot avea răbdare", a mai spus şeful statului.

Acesta a explicat că cele mai multe întreprinderi mici şi mijlocii semnalează incertitudini în privinţa evoluţiilor viitoare şi că, în acelaşi timp, numărul agenţilor economici care au fost nevoiţi să renunţe la activitate a crescut cu aproape 30% faţă de anul 2020.

"Sunt aspecte mai mult decât preocupante, care arată însă că redresarea economică are nevoie, deopotrivă, de capital românesc şi de investiţii străine. Sunt încrezător că demersurile CNIPMMR în direcţia coagulării întreprinzătorilor şi a propunerilor concrete de susţinere a capitalului autohton, atât de necesar economiei noastre, vor avea succes. Finanţarea publică trebuie să fie orientată, realist şi fezabil, în direcţia nevoilor structurale ale economiei şi ale afacerilor dumneavoastră", a mai afirmat Preşedintele României.

El a mai precizat că sprijină apelurile care au venit de la mediul de afaceri cu privire la reformarea statului, cu scopul de a reduce birocraţia şi de a eficientiza relaţia statului cu mediul de afaceri.

"Însă, în ciuda provocărilor generate de pandemie, este important să privim lucrurile şi dintr-o altă perspectivă, pentru a identifica şi ferestre de oportunitate, care să urgenteze reformele asumate. Pentru mediul de afaceri, una dintre oportunităţile cheie o reprezintă digitalizarea, care şi-a demonstrat beneficiile atât în relaţia cu consumatorii, cât şi cu angajaţii. Companiile au şansa de a accelera transformarea digitală inclusiv prin fondurile PNRR dedicate dezvoltării, cercetării şi inovării. Digitalizarea este o componentă esenţială a reformelor în instituţiile publice şi poate deveni un catalizator credibil al relaţiei dintre stat şi întreprinzători. În acest sens, reducerea birocraţiei şi a poverii administrative poate oferi o gură de oxigen necesară pentru segmentul de IMM-uri, mai ales în situaţia de faţă", a subliniat Klaus Iohannis.

Preşedintele României a adăugat că este nevoie să se concretizeze angajamentele care au fost făcute mediului de afaceri şi societăţii.

"Suntem obligaţi să răspundem cu maturitate şi profesionalism aşteptărilor, preocupărilor şi cerinţelor de dezvoltare ale întreprinzătorilor. Astăzi, parcă mai mult ca niciodată, avem nevoie de concretizarea angajamentelor făcute societăţii şi mediului de afaceri, tocmai pentru a dobândi stabilitatea, siguranţa şi predictibilitatea pe care cu toţii ni le dorim. Absenţa sau tergiversarea unor decizii politice atât de necesare riscă să afecteze mediul de afaceri, care s-a dovedit un partener de cursă lungă, credibil şi responsabil în relaţia cu instituţiile statului. Am încredere că mediul de afaceri, cu susţinerea necesară din partea statului, va dispune de instrumentele şi pârghiile necesare pentru a consolida parcursul actual de redresare economică, într-un ritm care să susţină sustenabil prosperitatea noastră economică", a concluzionat şeful statului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Trebuie sa facem totu' fara a precupeti nici un efort!!

    Da .. gdpul nominal a cazut pe ciclu! sa vedem pentru cat timp.

    semnat comenturi "cretine" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb