KLAUS IOHANNIS - NOUL PREŞEDINTE INTERIMAR PNL:  "Sunt dispus să candidez la prezidenţiale"

Ziarul BURSA #Politică / 3 iunie 2014

"Sunt dispus să candidez la prezidenţiale"

Klaus Iohannis, noul preşedinte interimar al PNL, este dispus să candideze la prezidenţiale, susţinând că are şanse rezonabile să-l depăşească pe Victor Ponta într-o competiţie electorală. Domnia sa a precizat: "Din această chestiune a ieşit domnul Antonescu (n.r - candidatura la preşedinţie). A fost foarte ferm şi clar. Odată ce a luat această decizie, acest pas este ireversibil".

El a precizat că PDL are un candidat, iar PNL va avea după Congres. "Se face un sondaj, două trei, până când rezultatele sunt relevante. Dacă rezultatele sondajului sunt foarte evidente, vor fi însuşite de o parte şi de alta. Dacă sunt sensibil egale, fie cerem sondaje mai detaliate sau se ia o decizie politică care lămureşte problema", a spus Iohannis, citat de Mediafax.

Iohannis a precizat că s-a căzut de acord că sfârşitul lui august este ultimul termen pe care trebuie respectat pentru stabilirea candidatului la prezidenţiale. "În cursul verii trebuie să avem o decizie", a mai spus liberalul.

El s-a referit şi la relaţia cu Traian Băsescu: "Pentru mine ca politician nu este în discuţie nici sprijinul, nici refuzul lui Traian Băsescu. Suntem într-o non-relaţie şi o vreme este bine să rămână lucrurile aşa. Cât va dura vremea respectivă".

"Am şanse rezonabile să-l depăşesc pe Victor Ponta într-o competiţie", a spus Iohannis, menţionând şi că nu va demisiona de la Primăria Sibiu până la alegerile prezidenţiale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Deocamdata , nu stim care vor fi candidatii oficiali . Antonescu s-a retras pentru ca nu avea firmanul de la americani , asa cum nu-l are nici Ponta si poate nici nu-l va obtine . Asa ca , jocurile nu sunt facute , cu toate fortarile lui Ponta de a -si face partie , momind pe Isarecu cu alt mandat , mult inainte de expirarea celui actual .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb