KLAUS IOHANNIS: "România şi Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei în UE"

G.B
Politică / 22 martie 2022

 Klaus Iohannis (Sursa foto:presidency.ro)

Klaus Iohannis (Sursa foto:presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, în cadrul conferinţei de presă susţinute alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, că ţara noastră susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, în contextul invaziei ruse din Ucraina. De asemenea, Iohannis a spus că ţara noastră şi Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei în UE şi că cele două state vor continua să acţioneze pentru ca acest obiectiv să devină realitate, potrivit Digi24.

"Am discutat astăzi şi despre criza umanitară profundă generată de agresiunea Federaţiei Ruse, care trebuie să înceteze imediat. România continuă să desfăşoare acţiuni complexe în sprijinul refugiaţilor din Ucraina.

În acest sens, am avut un schimb de opinii şi de bune practici cu Preşedintele Poloniei în ceea ce priveşte măsurile implementate de fiecare stat pentru gestionarea valului de refugiaţi.

Am evidenţiat şi operaţionalizarea centrului logistic de la Suceava, care asigură preluarea asistenţei pentru Ucraina, dar şi pentru Republica Moldova.

De asemenea, am discutat despre rolul şi responsabilităţile pe care România şi Polonia le au în regiune.

În acest context, am reconfirmat susţinerea fermă şi deplină a României pentru Republica Moldova, precum şi pentru suveranitatea şi integritatea sa teritorială.

Impactul conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova este unul major, iar Republica Moldova are nevoie de sprijin solid şi coordonat, financiar şi logistic, din partea Uniunii Europene şi a statelor membre, care să acopere inclusiv securitatea sa energetică.

Totodată, România şi Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei în Uniunea Europeană şi vom continua să acţionăm pentru ca acest obiectiv să devină realitate", a afirmat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda. Cei doi şefi de stat au avut convorbiri tête-à-tête şi oficiale.

Andrzej Duda a efectuat luni o vizită de lucru la Chişinău, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Discuţiile au loc în contextul crizei din Ucraina şi al mai multor întâlniri la nivel internaţional programate în această săptămână.

Preşedintele american Joe Biden va călători vineri în Polonia, pentru a discuta răspunsul internaţional la invazia Rusiei în Ucraina care a declanşat o "criză umanitară şi a drepturilor omului", a anunţat duminică seara purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De ce nu si Turcia? Turcia este mai democratica decat Ucraina.

    Băgați și Rusia!

    Sa-i lasam totusi unde le e locul.Adica in Federatia Rusa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb