Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului, la un an de mandat

A.L.
Ziarul BURSA #Politică / 16 decembrie 2015

Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului, la un an de mandat

Actualizare 12:50 Iohannis: "România s-a aflat într-o oarecare izolare, acum este o ţară respectată care contează"

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România s-a aflat într-o oarecare izolare în anii precedenţi, arătând că în prezent ţara noastră este respectată în NATO şi UE şi este gata să-şi asume responsabilităţi.

"Din diverse motive, pe care nu doresc să le comentez aici, România s-a aflat într-o oarecare izolare în anii anteriori. Am dorit să schimbăm cu totul această stare de fapt în 2015, ceea ce explică şi dinamica mai mare din acest an în activitatea de politică externă. România este o ţară respectată în NATO şi UE, care contează în ecuaţia geo-politică şi geo-strategică şi care este gata să-şi asume responsabilităţi", a declarat şeful statului în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.

El a spus că vizitele sale în plan extern şi primirea diverşilor oficiali au avut menirea de a da României o "voce mai puternică".

"Anul 2015 recâştigarea normalităţii a însemnat şi demersuri în plan extern, mă refer în mod particular la restabilirea prestigiului României în exterior, la profilarea sa în cadrul UE şi al NATO şi la întărirea parteneriatelor noastre strategice. 2015 a fost un an în care nu doar am confirmat, ci am adâncit şi transpus în acţiuni concrete opţiunile majore ale politicii noastre externe. Vizitele externe şi primirea a numeroşi şefi de state şi de guverne a avut tocmai această menire de a da ţării noastre o voce mai puternică, de a întări relaţii cu aliaţi cu aliaţi tradiţionali, de a reface legăturile strategice, de a ne apropia de state din regiune", a afirmat preşedintele Iohannis.

El a arătat că a avut câteva obiective clare în acest domeniu, care au vizat consolidarea şi extinderea Parteneriatului strategic cu SUA, întărirea parteneriatelor strategice sau a relaţiilor privilegiate cu state membre ale UE şi NATO, consolidarea raporturilor cu ţările din vecinătate.

"Relaţia privilegiată cu Republica Moldova şi susţinerea parcursului european al acesteia a fost şi va rămâne o constantă a politicii noastre externe", a adăugat şeful statului.

----------------

Actualizare 12:22 Iohannis: "Reconstruirea încrederii în politică, tema pe care o propun în 2016"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că tema pe care o propune pentru anul 2016 este reconstruirea încrederii în politică, precizând că este datoria sa, ca mediator între stat şi societate, să fie purtătorul mesajului de înnoire, dar greul acestei misiuni îl vor duce partidele.

"Reconstrucţia încrederii în politică e tema pe care o propun în perspectiva anului 2016. Reconstrucţia încrederii în instituţiile democratice, în actul politic, în partide şi în cei care le reprezintă, adică în dumneavoastră. Mă fac astfel purtătorul mesajului de înnoire pe care îl dau sub diverse forme concetăţenii noştri. Ca mediator între stat şi societate, e datoria mea să fac acest lucru, dar greul acestei misiuni revine partidelor. Tocmai înnoirea în materie de idei, practici şi oameni este şansa pentru a menţine stabilitatea şi echilibrul sistemului politic", le-a adresat Iohannis deputaţilor şi senatorilor la Palatul Parlamentului.

Preşedintele s-a pronunţat în favoarea unui sistem politic în care să fie reprezentate atât stânga, cât şi dreapta, în care să fie competiţie, însă a respins ideea unei scene politice cu partide extremiste, populiste sau radicale.

"Îmi doresc ca atunci când se gândesc la politică, cetăţenii noştri să nu o asocieze la modul general şi nediferenţiat cu ineficienţa, minciuna sau corupţia. Îmi doresc ca românii să perceapă politica drept ceea ce e menită să fie: un spaţiu al reprezentării şi deciziei responsabile la care e onorabil şi onorant să participi, iar a face politică, să fie în conştiinţa tuturor un mod prin care îţi serveşti naţiunea. Pentru toate acestea va fi nevoie de voinţă şi deschidere din partea partidelor politice consacrate şi de curaj şi efort din partea celor care participă pentru prima dată la competiţii electorale", a afirmat şeful statului.

Klaus Iohannis a susţinut, însă, că pentru a reconstrui încrederea este nevoie de un efort din partea tuturor, nu numai din partea partidelor.

"Să recunoaştem lucrurile bune şi să păstrăm ce funcţionează. Dacă ne dorim o construcţie durabilă, va trebui să evităm capcana lui 'nimic nu este bun'. Să nu condamnăm instituţiile pentru culpa individuală sau lipsa de corectitudine a unor persoane şi să respingem tentaţia radicalismului şi a suspiciunii permanente. Am convingerea că românii vor dovedi înţelepciune şi echilibru", a menţionat preşedintele.

----------------

ACTUALIARE 12:08 Iohannis: "România educată trebuie să devină un nou proiect de ţară"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în plenul reunit al Parlamentului că România educată trebuie să devină un nou proiect de ţară.

"Cred că România educată trebuie să devină un nou proiect de ţară, pe care să-l asumăm şi să-l ducem la bun sfârşit. În perspectiva împlinirii a 100 de ani de modernitate, educaţia va fi fără îndoială o temă centrală. Din acest punct de vedere, aniversarea centenarului Marii Uniri în 2018 va trebui să fie nu doar un moment festiv, ci unul în care să asumăm marile direcţii de dezvoltare a României pentru secolul următor", a spus Iohannis în faţa parlamentarilor.

El a arătat că "România educată ca proiect de ţară ar trebui să fie una dintre aceste direcţii, ea incluzând nu doar sistemul de învăţământ, ci şi încurajarea culturii, inovării şi cercetării, stimularea creativităţii şi aprecierea performanţei".

-----------------

ACTAULIZARE 11:54 Iohannis: "Sper că autorităţile vor asigura cadrul necesar ca votul din străinătate să desfăşoare în bune condiţii"

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat speranţa că autorităţile vor asigura cadrul necesar pentru ca votul românilor din afara graniţelor se va desfăşura în bune condiţii anul viitor.

"Recâştigarea normalităţii a privit şi românii din diaspora. Sunt bucuros că promisiunea de a avea o lege a votului prin corespondenţă a fost respectată şi am speranţa că autorităţile vor asigura întreg cadrul necesar pentru ca votul românilor de peste graniţă să se desfăşoare în cele mai bune şi sigure condiţii în anul care vine", a declarat Iohannis, în plenul Parlamentului.

El a subliniat că legea votului prin corespondenţă nu este perfectă. "Nu este o lege perfectă, probabil că vor fi lucruri de îmbunătăţit în acest mecanism, dar esenţial este că există, a venit la timp şi a rezultat din voinţa clasei politice care şi-a respectat promisiunea făcută cetăţenilor", a susţinut şeful statului.

----------------

Actualizare 11:52 Iohannis: "Parlamentul poate răspunde aşteptărilor prin mai multă dezbatere şi rigoare"

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că Parlamentul poate şi trebuie să răspundă aşteptărilor prin mai multă dezbatere şi mai multă rigoare.

El a spus că aceste două lucruri încă lipsesc sau nu sunt la nivelul pe care îl cere o democraţie.

"Legi importante au intrat în atenţia publică după adoptarea lor, odată ce au ajuns la promulgare sau chiar după", a declarat şeful statului, adăugând că acest lucru nu serveşte nimănui.

În ceea ce priveşte rigoarea, Iohannis a vorbit şi despre situaţii în care a fost nevoit să sesizeze Curtea Constituţională în cazul unor legi.

---------------

Actualizare 11:46 Iohannis: "Trebuie să ne uităm la lecţiile anului 2015 şi la ce lipseşte pentru ca România să fie prosperă"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în plenul reunit al Parlamentului că trebuie să ne uităm la lecţiile anului 2015 şi la ce lipseşte pentru ca România să fie prosperă, referindu-se la tragedia din "Colectiv" şi la împlinirea a 26 de ani de la căderea regimului comunist.

"Trebuie să ne uităm la lecţiile anului 2015 şi la ce lipseşte pentru ca România să fie prosperă. Cea mai tragică lecţie a anului 2015 este fireşte Colectiv. Evenimentul care a îndurerat o naţiune întreagă a scos la iveală problemele a multor sisteme. Sunt lucruri pe care nu avem dreptul moral să le dăm uitării. Cea mai dură concluzie este aceea că pur şi simplu corupţia ucide, că se pot pierde vieţi nevinovate dacă nu respectăm legi şi reguli şi dacă noi ca societate închidem ochii la respectarea lor", a declarat Iohannis.

"Se împlinesc 26 de ani de când românii s-au ridicat împotriva regimului comunism. S-au ridicat cu forţa şi curajul date de a dobândi democraţia. Se cuvine să nu uităm şi să respectăm acest sacrificiu. Astăzi, cel mai bun mod de a onora acest sacrificiu este să reconstruim încrederea şi să facem altfel de politică. Reconstrucţia clasei politice este tema pe care o propun pentru anul 2016", a subliniat preşedintele.

-------------

Actualizare 11:44 Iohannis: "Marea miză a anului 2016 este reconstrucţia încrederii în politică"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în plenul reunit al Parlamentului că marea miză a anului viitor este reconstrucţia încrederii în politică.

"Marea miză a anului 2016 este reconstrucţia încrederii în politică şi în capacitatea sa de a da direcţia dorită", a spus Iohannis în faţa parlamentarilor, în mesajul pe care îl adresează la un an de mandat.

-----------------

Actualizare 11:35 Preşedintele: "2015 a demonstrat că putem avea acord pe subiecte de interes public"

Anul 2015 a demonstrat că actuala clasă politică poate ajunge la un acord larg pe subiecte de interes public, pe probleme care privesc România, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis Parlamentului, el amintind că primul acord a fost creşterea la 2% din PIB a alocărilor pentru Apărare până în 2017.

---------------

ACTAULIZARE 11:32 Iohannis, în Parlament: "Am ţinut să vin în faţa dvs. nu pentru un bilanţ sec, ci ca gest de normalitate democratică"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în plenul reunit al Parlamentului că a venit în faţa aleşilor nu pentru a-şi prezenta un bilanţ sec, ci ca gest de normalitate democratică.

"Am ţinut să vin în faţa dvs. la un an de la preluarea mandatului de preşedinte nu pentru a face un bilanţ sec, ci ca gest de normalitate democratică", a declarat Iohannis.

El a arătat că la preluarea mandatului a vorbit despre direcţiile majore pentru România, despre schimbările pe care le asumă în modul de a face politică.

"Convingerea mea (...) este că marile proiecte ale unei naţiuni pot fi îndeplinite doar dacă se sprijină pe valori şi norme asumate. Acest fundament avea nevoie de reconstrucţie. Am dorit ca anul 2015 să fie anul câştigării normalităţii", a spus Iohannis.

---------------

Preşedintele Klaus Iohannis se adresează Parlamentului astăzi cu cinci zile înaintea împlinirii unui an de la preluarea mandatului de şef al statului, în 21 decembrie.

Klaus Iohannis împlineşte un an de mandat în 21 decembrie, perioadă în care Parlamentul se va afla deja în vacanţă, astfel încât preşedintele a vrut să adreseze acest mesaj miercuri, chiar înaintea votului asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2016.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sunteti niste magari! Afara din Casa Poporului!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb