Klaus Iohannis va pierde palatul care încă nu e al lui

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 10 noiembrie

Sorin Rosca Stanescu

"Ce-am avut şi ce-am pierdut", ar putea să spună Klaus Iohannis dacă ar avea puţin umor. Este vorba de imobilul supra luxos care se modernizează pentru el la un cost de nouă milioane de euro pe Bulevardul Aviatorilor. Pun mâna în foc că, în cele din urmă, opinia publică dar şi puternica opoziţie politică îl vor obliga pe Klaus Iohannis să renunţe la acest demers şi indiferent cine va câştiga alegerile, viitorul guvern îl va lăsa cu buza umflată. Şi atunci vom folosi sintagma "nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte".

Kelemen Hunor, candidat prezidenţial şi reprezentantul UDMR, îi cere lui Klaus Iohannis să renunţe la această extravaganţă, cum o denumeşte el, şi în consecinţă să refuze să se mute în palatul de pe Bulevardul Aviatorilor. Un palat care încă, deşi a devenit clar din toate documentele oficiale care au fost făcute publice că este construit în condiţii super luxoase şi frauduloase pentru el, dar care încă nu-i aparţine. Desigur, sub povara reacţiilor opiniei publice, pe Klaus Iohannis ar putea să nu-l doară gura să anunţe că renunţă la acest palat. Dar poate el renunţa la ceea ce nu-i aparţine? Şi nu avem cât de cât o certitudine, pe care liderul UDMR o are că viitorul Parlament, la solicitarea viitorului Guvern, îi vor oferi acest cadou lui Klaus Iohannis, care se bucură de cea mai mică favorabilitate din istorie şi care este dezavuat de un procent cu adevărat uriaş de cetăţeni ai României? Să încercăm să ducem raţionamentul până la capăt.

În generozitatea lui, poporul român a decis, încurajând astfel o lege promovată de Parlamentul României, ca unui fost şef de stat, pentru a i se garanta condiţii demne de viaţă, să-i fie oferite o serie întreagă de privilegii. O vilă în care să locuiască împreună cu familia sa, în condiţii onorabile, care să aibă dacă se poate chiar şi un birou de lucru, plătită de statul român, adică de noi, pe toată durata vieţii fostului preşedinte. El beneficiază de asemenea de o indemnizaţie suficient de mare pentru a-şi asigura un trai onorabil. Tot pe banii cetăţenilor va folosi un autoturism şi va fi păzit şi însoţit de echipaje ale Serviciului de Protecţie şi Pază. Ion Iliescu este primul preşedinte care a beneficiat de asemenea înlesniri şi s-a mutat practic într-o vilă pe care a deţinut-o pe parcursul mandatului, pe care a cumpărat-o la un preţ de nimic cu tablouri cu tot, opere de patrimoniu aflate în custodia RAAPPS. Şi tot pe banii noştri, fiindcă a dorit să aibă o sursă alternativă de apă, la subsolul imobilului a fost săpată o fântână. Următorul fost preşedinte, Emil Constantinescu, a primit o reşedinţă relativ modestă dar şi privilegiile aferente. Cel de-al treilea Preşedinte al României, Traian Băsescu, şi-a pierdut în prezent, printr-o decizie definitivă a justiţiei române, toate privilegiile, întrucât a minţit opinia publică şi Parlamentul, dovedindu-se în final că a fost colaborator al Securităţii, făcând în această calitate poliţie politică. Dar înainte de a ajunge la Klaus Iohannis, ultimul preşedinte şi la "extravaganţele sale", ca să mă exprim colocvial, vă voi relata un episod fabulos din istoria recentă.

Eram încă prieten cu Traian Băsescu şi îmi voi reproşa mereu naivitatea de care am dat dovadă atunci când acesta a câştigat alegerile prezidenţiale, învingându-l, aşa cum l-a învins, eu continui să cred că prin fraudă, pe Adrian Năstase. Care nici el nu era uşă de biserică. Şi primesc un telefon de la Băsescu înainte cu câteva zile ca acesta să-şi fi preluat mandatul. Şi printre hohotele sale de râs inconfundabile, îmi relatează cât de fraier a fost Adrian Năstase. Acesta forţase printr-un referendum de schimbare a Constituţiei durata mandatului prezidenţial de la patru la cinci ani. Şi a făcut-o, fireşte, pentru el. Hăhăind de râs, Băsescu mi-a atras atenţia că adevăratul beneficiar va fi el însuşi. Acelaşi Năstase, în calitate de premier, a forţat regia protocolului de stat să cheltuie bani grei pentru modernizarea viitoarei reşedinţe a viitorului Preşedinte al României. Şi hăhăind, oferindu-mi fel de fel de detalii picante, Traian Băsescu mi-a spus că tot el va beneficia şi de acest efort financiar. Pregătindu-se să ajungă la Cotroceni, Adrian Năstase a cumpărat o limuzină de lux şi a întărit dispozitivul de pază al viitorului Preşedinte. Şi din nou, hăhăind, Băsescu mi-a explicat că "nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte", şi că el urma să fie şi beneficiarul acestori înlesniri. Ceea ce s-a şi întâmplat. Într-un fel, acum este posibil să ne aflăm într-un scenariu asemănător.

Ahtiat după lux, Klaus Iohannis a forţat mâna PNL astfel încât generalul cu patru stele Nicolae Ciucă a impus o uluitoare şi scandaloasă inginerie conducerii partidului. Constatând că RAAPPS nu are fondurile necesare pentru a ridica viitoarea reşedinţă prezidenţială la nivelul de lux solicitat de preşedinte şi de consoarta sa, Ciucă a decis, cu aprobarea staff-ului său, să cumpere sediul din Modrogan al partidului, cu echivalentul a 9 milioane de euro, bani alocaţi formaţiunii politice de către statul român în cu totul şi cu totul alte scopuri. Întrucât urma un an electoral. Partidul a făcut acest sacrificiu uriaş în ciuda faptului că PNL plătea o chirie modică pentru sediul din Modrogan. Iar o asemenea cheltuială nu se justifica. Şi astfel, RAAPPS, aflat sub comanda premierului, care atunci era generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, a dispus de fondurile necesare pentru renovarea în condiţii de mare lux a imobilului din Aviatorilor. Pentru doar două persoane, Iohannis şi consoarta, fără a mai intra în alte detalii pe care de acum opinia publică le cunoaşte, RAAPPS cheltuie 9 milioane de euro pentru un imobil amplasat într-o zonă de mare lux a Capitalei, un imobil care stătea bine mersi în picioare şi fără respectivele amenajări şi care beneficiază şi de o suprafaţă generoasă de teren aferent. Pentru această a doua etapă a operaţiei, care constituie o fraudă în toată legea, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, instalat premier de Klaus Iohannis, a emis şi a semnat o hotărâre de guvern pe care a şi secretizat-o, invocând ulterior faptul că viitorul palat prezidenţial urma să fie un obiectiv militar.

Întrucât scandalul este uriaş, Kelemen Hunor, un om care mereu dă dovadă de înţelepciune şi eleganţă, i-a cerut lui Klaus Iohannis să renunţe. Pe Klaus Iohannis nu ar trebui să-l doară gura să renunţe, mai ales în condiţiile în care nu are nicio garanţie că acest imobil de lux îi va fi oferit ca reşedinţă. Şi chiar ar face un gest de minimă demnitate şi de maximă prudenţă să urmeze sfatul lui Kelemen Hunor. În ipoteza în care, prin absurd, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă ajunge în turul doi, iar prin absurdul absurdului va fi ales Preşedinte al României, este greu de presupus că după întreg scandalul generat de circumstanţele legate de imobil, el va fi în măsura să facă diligenţele necesare pentru ca reşedinţa să intre în posesia lui Klaus Iohannis după încheierea mandatului acestuia. Chiar admiţând prin absurdul absurdului că va ajunge preşedinte şi că va da dovadă de această maximă imprudenţă, el va trebui să-l convingă pe viitorul premier să procedeze în consecinţă dar şi noua majoritate parlamentară să aprobe acest sacrilegiu după ce mulţi dintre viitorii parlamentari, azi candidaţi, s-au pronunţat vehement împotriva acestei făcături. Este un traseu greu, dacă nu care cumva imposibil de urmat. Numai că Nicolae Ciucă, după ce a fost prins de nenumărate ori cu miniciuna şi cu mâinile înfundate până la cot în banii publici, nu va ajunge Preşedintele României şi probabil nici în turul doi. Iar dacă Marcel Ciolacu va fi Preşedinte şi PSD va obţine cele mai multe voturi pentru Parlament, după cum ne arată toate prognozele, ar fi de neimaginat ca ex-preşedintele Klaus Iohannis să primească respectivul imobil. Aşa că într-adevăr, ar fi oportun ca el să facă gestul sugerat de Kelemen Hunor.

În definitiv, de ce statul român, adică noi cetăţenii, ar trebui să-i punem la dispoziţie unui fost şef de stat, o reşedinţă, în ciuda faptului că dintre cele şase imobile pe care Klaus Iohannis le-a dobândit în mod fraudulos, doar două au fost pierdute prin justiţie, iar alte patru se află în continuare la dispoziţia sa? De ce nu poate locui bine mersi Klaus Iohannis într-unul dintre cele patru imobile de la Sibiu sau eventual în toate patru? Cu atât mai mult cu cât, după ce a ratat cu NATO, cu Comisia Europeană şi cu alte demnităţi pe care şi le-a dorit, după ce nici măcar senator nu va fi şi, în consecinţă, nici măcar Preşedinte al Senatului, Klaus Iohannis încearcă acum din răsputeri să preia conducerea Forumului Democrat al Germanilor pe care a mai deţinut-o în trecut. E adevărat că şi în acest demers întâmpină dificultăţi, întrucât actualul preşedinte i-a atras atenţia că nu poate redeveni membru decât dacă declară în scris că va respecta statutul organizaţiei şi nici nu va putea dobândi vreo funcţie de conducere atâta timp cât este membru al unui partid politic. Ori el este membru auto suspendat PNL. Aşa încât şi acest posibil job se află sub semnul întrebării.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Președintele Kiwi este un subiect de evitat. Nimeni din cei care l-au votat nu ar fi bănuit aroganța și disprețul față de bunul simț de care a dat dovadă ca președinte.

    Și venise pe cai mari. Încă o deziluzie în plus nu mai contează. 

    Acum e numai bun de recycle bin. Are you sure to de lete this Kiwi? Yes:)

    Din păcate, va trage după el și pe naivul Ciucă cu peneleul lui cu tot. 

    Vulpea cind nu ajunge la struguri zice ca sunt acri asa si textierul nostru . Daunazi Iohannis , in cel mai profund stil romînesc, i-a intors spatele lui Orban de Budapesta ce statea nedumerit cu „degetul in gura ” mai ceva ca „ polit-ologul ” Orban fost de PNL ,cel cu statul direct in cap , la marginea cetatii . "Jó napot kívánok,” ii zice de departe Iohannis .Iohannis ,neamtul mai roman ca toti romanii , si-a invins toti adversarii si daca ar mai avea dreptul de a candida intreaga natie romana s-ar fi napustit sa il voteze .Acum „ romanul absolut ” Nicolae Ciuca va prelua puterea dupa ce rominismul neaos va constientiza pericolul .Iohannis va fi exact acolo unde trebuie si va partaja postul lui Rutte devenind factorul decizional pe intreg flancul de Est al Europei asta dupa ce isi va incheia mandatul .Multi vor plinge cu lacrimi de crocodil .Din aceasta noua postura, avind la Cotroceni un Presedinte„ roman absolut” ,va conduce intreaga Romanie .Dupa neamtul K.W.I. este timpul ca rominul neaos N.C sa preia puterea .Nu are contracandidat .

    1. Daca CIUCA ar castiga presidentia Romaniei,ar fi mult mai avid de DISTRACTII si PLIMBARI si ar transforma TARA,intr-o FEUDA PNLISTO_PDLISTA,iar ROMANIA,ae deveni o TARABA,din care STRAINII ar putea CUMPARA ce vor. La cat este de ANALFABET,cand se v-a vedea IMPARAT,CIUCA,ar uita si de TARA si de ROMANI si impreuna cu CIRACII lui care il sustin,ar INGROPA ROMANII mai rau ca pe mortii de COVID. VOTATI CIUCA si PNL si ROMANII,nu vor mai avea decat drumul PRIBEGIEI.!

      zi zau

      Zic pro.stu.le

      te-ai uitat in oglinda ?

      Zic ca ești mai încet la minte" redus mintal decât ciuca

    Altul cu prosteala asta cu palatul lui iohanis , care, cica va renunta la palat fara sa il vrea si sa il ceara vreodata . iohanis a spus ca nu vrea nimic , dealtfel el a preferat casa lui din Sibiu , si acum securistii au inventat povestea asta ca brusc iohanis ar vrea in Bucuresti . va iesi la iveala adevarul si sa-i vad atunci ce vor spune toti despre a ceasta manipulare grosolana . la tupeul propagandistilor nu ma astept la ceva bun .

    1. Cred ca doreste sa il inchirieze.

      Lui ii plac piramidele.

      Poate ere rezervat un loc pe acolo???!!! 

      Articolul este corect facut iar Iohanis devine istorie si poate ,sper cel mai slab presedinte de dupa 1989. Sunt unele comentarii care nu se ridica la valoarea ziarului Bursa. Grav este ca partidele ne-au pus la dispozitie candidati slab pregatiti dupa care ne acuza ca nu stim ce votam . M-ar fi interesat opnii obiective despre candidati si care ar fi cel mai pregatit pentru aceasta functie dar si cel mai patriot si mai curat. Becali si-a spus o opinie dar cred ca si el greseste privitor la calitatea indoielnica a celui pe care il crede cel mai pregatit. Luat ceasuri de la Vanghelie ,prieten cu Vantu,cumne corupt,etc. Nu vreau sa sugerez candidatul care il voi vota dar sigur nu voi vota pe unul din cei patru chiar daca votul meu nu este util. Dar arat celorlalti candidati ca nu ei sunt optiunea mea.

      tine-ti asa zisele glume pentru tine

      nu inteleg de adm prezidentiala nu da in judecata mizeria de tv a lui ghița , pentru minciunile zilnice la adresa presedintelui . stiu ei ca Iohanis a dictat ceva legat de casa in conditiile in care presedintele a spus ca nu a facut nici o cerere pt casa in Bucuresti . daca nu o face inseamna ca este un plan clocit de securitate sa preia Iohanis toate laturile altora .

      Buna dimineata!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb