Klaus Iohannis, vizită de stat în Italia

T.T.
Politică / 11 octombrie 2018

Klaus Iohannis, vizită de stat în Italia

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 14 - 17 octombrie, o vizită de stat în Republica Italiană, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a zece ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat, relatează Agerpres.

Este prima vizită de stat în Italia, din ultimii 45 de ani, a unui şef al statului român, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis astăzi AGERPRES.

Duminică, 14 octombrie, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, preşedintele Iohannis va avea o întrevedere cu reprezentanţi ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic.

În cursul serii, şeful statului va participa la un moment simbolic al vizitei, cu încărcătură deosebită pentru relaţia bilaterală dintre cele două state - iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României.

Luni, 15 octombrie, vor avea loc convorbiri oficiale cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, pe teme legate de Parteneriatul strategic consolidat dintre cele două ţări şi de cooperarea în plan european, internaţional şi securitar.

"În cadrul dialogului, o atenţie deosebită va fi acordată reconfirmării caracterului special al relaţiei bilaterale, aprofundării Parteneriatului strategic consolidat, întăririi cooperării economice şi rolului comunităţii româneşti din Italia. Va fi realizat, totodată, un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, precum şi pe teme internaţionale", se precizează în comunicat.

Agenda va mai include întrevederi oficiale cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei, Giuseppe Conte, preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico.

Pe 16 octombrie, Klaus Iohannis va participa la deschiderea Forumului de Afaceri România-Italia, eveniment menit să stimuleze dimensiunea economică a Parteneriatului strategic consolidat, în contextul în care, în 2017, valoarea schimburilor comerciale a fost de 14,6 miliarde de euro, cea mai ridicată valoare înregistrată în istoria relaţiilor comerciale bilaterale.

"Cu o valoare estimată a schimburilor comerciale de peste 15,5 miliarde euro, în acest an, Italia este doilea partener comercial al României şi ocupă primul loc în topul investitorilor străini din punct de vedere al numărului de companii prezente pe piaţă, respectiv locul cinci în clasamentul investiţiilor străine în economia noastră", se mai arată în comunicat.

Klaus Iohannis va avea, la Roma, o întrevedere cu primarul oraşului, Virginia Raggi, urmată de o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, cea mai numeroasă din afara graniţelor şi cea mai mare comunitate străină din Peninsulă. La întâlnire va participa şi Virginia Raggi, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb