Kosovo: A început al doilea tur al alegerilor municipale

F.A.
Internaţional / 1 decembrie 2013

În Kosovo are loc astăzi cel de-al doilea tur al alegerilor municipale, a căror desfăşurare paşnică are o foarte mare importanţă pentru aplicarea acordului de normalizare a relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina, conform presei internaţionale.

Aproximativ 1,37 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, în 816 colegii electorale, începând de la ora 06.00 GMT, pentru a alege 25 de primari, după ce 13 primari au fost deja desemnaţi din primul tur de scrutin, din 3 noiembrie, relatează Agerpres.

În Kosovska Mitrovica, primul tur a fost repetat pe data de 17 noiembrie, întrucât cel de pe 3 noiembrie a fost anulat în urma violenţelor comise de naţionalişti sârbi, care au pătruns în secţiile de vot şi au distrus urnele.

Acordul de normalizare a relaţiilor dintre Serbia şi Kovovo acordă celor circa 120.000 de sârbi kosovari o largă autonomie. Deşi guvernul de la Belgrad nu recunoaşte independenţa Kosovo, le-a cerut sârbilor kosovari să participe la alegeri, încercând astfel să-şi consolideze apropierea de Uniunea Europeană. Pe de altă parte, guvernul de la Pristina vede în acest scrutin o confirmare a suveranităţii sale, recunoscută până în prezent de peste o sută de state.

În primul tur, formaţiunea cea mai votată în municipalităţile majoritar sârbe a fost Iniţiativa civică Srpska, sprijinită de Belgrad, iar în cele majoritar albaneze partidele care au obţinut cele mai multe voturi au fost Liga Democratică din Kosovo şi Partidul Democrat, al premierului Hashim Thaci, dar această formaţiune a pierdut o parte din popularitatea semnificativă de care se bucura anterior.

Urnele se vor închide la ora 18:00 GMT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb