KOVESI:  Am tras multe semnale de alarmă despre corupţia din sănătate

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 11 mai 2016

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a atras atenţia, în repetate rânduri, asupra corupţiei din sistemul sanitar românesc, a declarat, ieri, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în contextul scandalului privind dezinfectanţii neconformi din spitale.

În ultimii doi ani, DNA a fost foarte focusat pe ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate, a mai spus Kovesi, adăugând că a avut multe investigaţii deschise şi finalizate: "Într-adevăr, este o situaţie extrem de gravă şi de aceea noi am considerat-o o prioritate încă de acum doi ani. Am avut foarte multe dosare şi avem în continuare pe tot ceea ce înseamnă achiziţii publice în sistemul de sănătate publică".

Referitor la cazul dezinfectanţilor, şefa DNA a explicat că instituţia pe care o conduce nu are competenţă în investigarea unor astfel de situaţii dacă, din cercetări, nu rezultă existenţa unor fapte de corupţie.

Ea a precizat că a avut deja o discuţie pe acest subiect cu procurorul general Augustin Lazăr, dar până în prezent nu s-a decis declinarea cauzei către DNA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Hoata mai e si "fruntelata" asta...ea trebuia sa traga semnale de alarma sau sa curete mizeria din sistem? E mai rau ca politicienii... ea a tras multe semnale de alarma... poaet vin americanii sa eradicheze chioruptia.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb