LA LICITAŢIA PENTRU VÂNZAREA TITLURILOR DE STAT MFP a respins din nou ofertele băncilor

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 februarie 2014

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins din nou ofertele băncilor la o licitaţie organizată pentru vânzarea de obligaţiuni, fiind a treia operaţiune din luna februarie la care Trezoreria consideră prea ridicate randamentele cerute. Pentru această licitaţie, Finanţele au primit ordine de subscriere în valoare cumulată de 323,4 milioane lei, iar valoarea programată a operaţiunii a fost de 100 milioane lei. Titlurile ajung la scadenţă în aprilie 2023.

Analiştii ING Bank estimau ieri dimineaţă că Finanţele vor accepta să plătească un randament maxim în jur de 5,65% pe an la licitaţia de ieri, cotaţie similară celei din piaţa secundară. Obligaţiunile fac parte dintr-o emisiune lansată în ianuarie 2013 şi prin care Finanţele au atras deja 5,316 miliarde lei. La lansare, Finanţele au atras 1,1 miliarde lei prin această emisiune, iar apoi au urmat mai multe redeschideri. La precedenta redeschidere a acestei emisiuni, din 27 ianuarie, Trezoreria a acceptat să plătească un cost de finanţare de 5,32% pe an.

Trezoreria a respins săptămâna trecută ofertele pentru două operaţiuni, considerând prea ridicate randamentele cerute. Din acelaşi motiv, MFP a reprogramat la începutul lunii o licitaţie pentru vânzare de certificate de trezorerie în valoare de 1,2 miliarde lei. Licitaţia a fost amânată pentru data de 20 februarie. Potrivit comunicatului transmis la începutul lunii februarie, citat de Mediafax, MFP a asigurat deja o bună parte din necesarul de finanţare pentru anul 2014, inclusiv prin cele două emisiuni externe în dolari. Finanţele au programat pentru luna februarie emisiuni de titluri de stat pe piaţa locală în valoare cumulată de 4,06 miliarde de lei şi, respectiv, de 200 milioane euro, lună în care ajung la scadenţă titluri de 1 miliard de lei. Finanţele au împrumutat deja 880 milioane lei. Trezoreria a atras în acest an 5,742 miliarde lei şi 278,7 milioane euro prin vânzare de titluri de stat. La aceste împrumuturi se adaugă 2 miliarde dolari, sumă atrasă de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb