Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 12.591.983,94 lei (2.841.921,08 euro).
În jurul orei 14:30, toţi cei şapte indici ai BVB erau în scădere. Astfel, indicele BET cobora procentual cu 2,02%, până la 6.455,45 puncte, în timp ce indicele BET-C scădea cu 2,66%, până la 3.233,7 puncte. Şi indicele BET-FI se deprecia, cu 0,45%, la 27.474,49 puncte.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) scădeau, în jurul orei 14:30, cu 0,38%, până la preţul de 0,795 lei/unitate.
Preţul titlurilor Romgaz (simbol SNG) se micşora cu 5,35%, la 32,9 lei/unitate. Şi pe bursa de la Londra, preţul la certificatele de depozit (GDR) Romgaz se diminua, cu 5,97%, până la 10,16 dolari/unitate.
Până la această oră, a fost realizată o singură tranzacţie de tip Deal, cu 73.540 acţiuni BRD, în valoare de 606.705 lei.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, în jurul orei 14, la 354.419,03 lei (79.989,85 euro).