LA SOLICITAREA PREMIERULUI: Iohannis a reprogramat consultările cu PSD

T.T.
Politică / 30 mai 2019

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Actualizare Preşedintele Klaus Iohannis a reprogramat consultările cu PSD pe tema rezultatelor referendumului din 26 mai, la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, a informat, astăzi, Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, consultările, programate iniţial pentru marţi, 4 iunie, de la orele 13.00, vor avea loc miercuri, 5 iunie, de la orele 15.00.

----

Actualizare Iohannis: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că va forma un grup de lucru care va căuta soluţii cu privire la votul românilor din străinătate, precizând că va avea discuţii şi cu premierul Viorica Dăncilă.

"Voi forma un grup de lucru care trebuie să caute soluţii şi le voi propune celor care pot transpune pe urmă în legislaţie sau în hotărâre de guvern aceste soluţii. Am început deja câteva discuţii informale şi sunt convins că se găsesc soluţii rapide pentru a nu repeta acest fiasco la alegerile prezidenţiale din această toamnă", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, conform Agerpres.

Întrebat dacă va avea discuţii cu premierul Viorica Dăncilă pentru soluţii precum votul prin corespondenţă, şeful statului a răspuns că vor exista astfel de întâlniri. "Voi avea astfel de discuţii şi sunt convins că vom găsi soluţii", a arătat el.

Preşedintele Iohannis a precizat că vinovaţii de situaţia de la alegerile din străinătate sunt miniştrii de Externe şi de Interne şi a reiterat solicitarea de demitere a acestora.

"Această catastrofă a fost organizată de Guvernul pesedist, nu au decât să evalueze, să facă ce vor, însă vina politică este clar la Guvern. Nu are rost să căutăm în altă parte, că un portar la o ambasadă nu s-a înţeles cu un votant. Este evident că vinovaţi sunt miniştrii de Externe şi Interne, drept pentru care am cerut demiterea. (...) Cei doi au umblat pe la televiziuni să spună că nu-şi dau demisia, nici nu mă interesează, eu am cerut demiterea lor ca şi sancţiune politică", a menţionat şeful statului.

Întrebat ce i-a spus premierul Viorica Dăncilă în cazul celor doi miniştri, Iohannis a arătat că aceasta i-a transmis că "rămâne să mai judece puţin chestiunea".

----

Actualizare Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că este oportună o moţiune de cenzură depusă de Opoziţie împotriva actualei guvernări.

"Foarte clar că este oportună. Cum să nu fie oportună? După ce PSD a pierdut alegerile europarlamentare, cred că Opoziţia deja scrie la ultimele fraze din moţiunea de cenzură. Cel puţin aş face eu aşa", a precizat Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Întrebat cum vede faptul că partidele de Opoziţie nu se înţeleg, şeful statului a arătat că aceste "asperităţi vor dispărea pe parcurs".

Iohannis a fost întrebat cum vede faptul că premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi negociat astfel încât să nu înceapă urmărirea penală pe numele acestuia.

"Nu ştiu dacă au fost astfel de discuţii şi ce conţinut au avut, dar ştiţi bine că, dacă vine vorba de stat de drept, de respectarea regulilor, eu sunt total dar total împotriva unor astfel de trocuri politice şi sper că nu s-a făcut aşa ceva", a răspuns preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a fost întrebat şi dacă va colabora mai bine cu Marcel Ciolacu, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor.

"Aşteptăm să vedem cum se comportă noul preşedinte ales al Camerei şi ce influenţă va avea acest nou preşedinte al Camerei asupra procesului de legiferare", a subliniat Iohannis.

-----

Actualizare Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, că a convocat partidele la consultări săptămâna viitoare, pentru a decide cum se va pune în practică rezultatul de la referendumul din 26 mai.

"Sunt foarte bucuros să anunţ că 6,5 milioane de români au răspuns cu 'Da' la cele două întrebări. (...) Acum suntem în momentul în care trebuie să decidem cum să punem în practică ceea ce a decis poporul prin referendum, pentru a găsi cele mai bune proceduri, metode, soluţii. Am decis să convoc partidele parlamentare la consultări pe această temă, fiindcă este evident - ceea ce a decis poporul trebuie să fie pus în practică, adică să fie pus în Constituţie. Asta se face în Parlament, în primă fază", a declarat Klaus Iohannis, relatează Agerpres.

Şeful statului a precizat că partidele au fost convocate la consultări săptămâna viitoare, marţi şi miercuri.

"Am decis şi am trimis invitaţiile pentru zilele de marţi şi miercuri, săptămâna viitoare, pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii", a precizat preşedintele.

El a spus că nu crede că procedura de revizuire a Constituţiei se va bloca.

"Deja de la început marea majoritate a politicienilor au spus că sunt de acord cu aceste modificări, poporul a votat în proporţie covârşitoare pentru aceste schimbări şi în fond nu cred că există vreun fel de problemă în a transpune aceste modificări în Constituţie", a arătat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, de asemenea, că el nu ar merge pe o modificare mai largă a Legii fundamentale, motivând că ultima dată din acest motiv s-au blocat discuţiile.

"Avem un referendum, avem opinia poporului, aceste modificări trebuie operate şi cred că este posibil", a subliniat Klaus Iohannis.

-----

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, că nu va accepta propunerea de numire a lui Titus Corlăţean ca membru al Guvernului.

"Titus Corlăţean nu va fi ministru la nimic", a spus Iohannis, precizând că îl consideră pe acesta "artizanul dezastrului de la alegerile din 2014".

El a precizat că această propunere va fi respinsă.

"Imaginaţi-vă că PSD nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să mi-l propună pe domnul Corlăţean, artizanul catastrofei la alegerile din străinătate din 2014, de la alegerile prezidenţiale. Deci nu e suficient că PSD şi-a bătut joc de români în 2014, că PSD şi-a bătut joc de români în 2019. Îndrăzneşte PSD să mi-l propună pe artizanul catastrofei de la alegerile din străinătate din 2014. Mi se pare o alegere total nepotrivită şi pot să vă spun acum, la cald, că această propunere va fi clar respinsă", a arătat Iohannis, potrivit Agerpres.

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, ieri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, dar şi pentru funcţia de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Merite deosebite pentru Presedintele Romaniei in combaterea coruptieI si in scaparea tarii de hoti si banditi, care s-au adunat in Parlament, modificand legile existente, pentru a fura fara frica de Justitie - asa cum au facut pana acum. Asa cum spune Presedintele - ce s-a votat la Referendum - trebuie introdus imediat in Constitutie si, mai trebuie introdus urgent urmatoarea propunere : Guvernul actual si cele ce vor veni la conducerea tarii, POT SA FACA IMPRUMUTURI NUMAI PENTRU INVESTITII - nu cum este acum, se imprumuta pentru a mari salarii si pensii cu scopul de a fi votati si sa ramana la putere cu scopul de a fura din avutul tarii. ! Este bine sa nu se uite, ca Romanii au votat 300 de Parlamentari la un referendum - cand era Presedinte dl. BASESCU TRAIAN,ceea ce nu s-a aplicat, ba din contra, numarul acestora s-a marit la aproape 500, din care cred ca jumatate sunt agramati, inculti, incompetenti pentru asemenea functii statale si hoti ! Acesta este motivul pentru care Romania s-a golit de populatie si este economic ultima din UNIUNEA EUROPEANA. Romanii trebuie sa fie destepti, sa-l voteze pe actualul Presedinte pentru urmatorul mandat,iar acesta sa dovedeasca prin munca si cinste, ca a meritat acest vot al romanilor.!

    1. Ultima solutie încă o revoluție.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb