LA UN AN DE LA ANEXAREA CRIMEII, Rusia a semnat un "tratat de integrare" cu Osetia de Sud

Valentin Busuioc
Internaţional / 18 martie 2015

Actualziare 18:03 MAE român nu recunoaşte tratatul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Bucureşti nu recunoaşte aşa-numitul "Tratat de alianţă şi integrare între Federaţia Rusă şi Osetia de Sud", semnat astăzi, la Moscova, de preşedintele rus şi liderul de facto sud-osetin, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

De asemenea, MAE al României nu recunoaşte cadrul juridic în baza căruia a fost realizată semnarea acestui "tratat" şi subliniază faptul că, în condiţiile în care regiunile separatiste Abhazia şi Tskhinvali/Osetia de Sud sunt parte integrantă a Georgiei, niciun tratat încheiat între Federaţia Rusă şi autorităţile de facto ale unei regiuni separatiste nu poate fi recunoscut drept legal.

Ministerul Afacerilor Externe consideră că semnarea documentului "induce un risc suplimentar de destabilizare la nivel regional", instituţia iterând "sprijinul ferm pentru soluţionarea pe cale paşnică a conflictelor prelungite din Georgia", cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acestei ţări, în graniţele sale recunoscute internaţional.

---

Rusia a încheiat, astăzi, un "tratat de alianţă şi integrare" pe 25 de ani cu regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud, la un an după anexarea Peninsulei Crimeea de la Ucraina, scrie TASS. Astfel, agresiunea militară împotriva uneia dintre părţi va fi considerat, de asemenea, un act de agresiune contra celeilalte.

Tratatul (care poate fi prelungit cu 10 ani) are în vedere formarea unui spaţiu comun de apărare şi securitate. În acest context, diverse unităţi din forţele militare ale Osetiei de Sud vor fi integrate în Forţele Armate ale Rusiei.

Documentul mai stipulează că Moscova şi Ţhinvali îşi vor coordona politicile externe, Rusia urmând să ajute Osetia de Sud să dobândească o mai largă recunoaştere internaţională. Acordul (care urmăreşte să protejeze autoproclamata suveranitate a regiunii separatiste) mai are în vedere domeniile social, economic şi umanitar, pe lângă cooperarea de politică externă, apărare şi securitate.

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat tratatul drept "un document de referinţă".

"Astăzi, facem alt pas important în sensul consolidării legăturilor noastre de parteneriat", a adăugat Putin, după discuţiile cu aşa-zisul preşedinte al Osetiei de Sud, Leonid Tibilov.

Vladimir Putin a mai afirmat că Rusia îi va aloca Osetiei, anul viitor, 1 miliard de ruble (16 milioane de dolari), pentru implementarea Tratatului de alianţă şi integrare. În perioada 2008-2014, totalul sprijinului financiar s-a ridicat la 43 de miliarde de ruble, a precizat liderul de la Kremlin. Anul trecut, încasările din comerţul Rusia-Osetia de Sud s-au cifrat la 66,9 milioane de dolari.

În noiembrie, Rusia a semnat un acord similar cu regiunea separatistă Abhazia, tot din Georgia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb