Producătorul internaţional de materiale de construcţii "Lafarge" alocă peste jumătate din bugetul diviziei de cercetare-dezvoltare segmentului de construcţii durabile, a declarat, ieri, Constant Van Aerschot, director în cadrul companiei.
"Bugetul anual alocat de companie diviziei de cercetare-dezvoltare se ridică la 170 milioane euro, adică 1% din vânzări. Din această sumă, mai mult de jumătate are ca destinaţie cercetarea în segmentul construcţiilor durabile", explică Van Aerschot. Potrivit oficialului Lafarge, "mediul construit de oameni trebuie să contribuie la satisfacerea nevoilor umane, iar construcţiile durabile reprezintă viitorul". Plecând de la această idee, domnia sa a enumerat câteva dintre rezultatele cercetărilor realizate de specialiştii în construcţii. Între acestea se numără cimentul cu conţinut redus de dioxid de carbon, soluţiile de gips pentru optimizarea izolaţiilor şi betonul poros eficient în cazul infiltraţiilor de apă în structura construcţiilor.
Pentru a arăta importanţa cercetării în domeniu, compania a anunţat debutul "Lafarge Invention Awards", în acest an. Competiţia se desfăşoară în perioada 15 iunie - 15 octombrie 2010 şi are ca scop recunoaşterea celor mai bune trei invenţii ale companiilor europene în segmentul construcţiilor durabile, valoarea totală a premiilor fiind de 20.000 euro.