LAURA SCÂNTEI (SENAT): "Adeverinţa medicală a Dianei Şoşoacă nu poate fi folosită pentru participare fără mască"

J.P.
Politică / 21 decembrie 2020

"Adeverinţa medicală a Dianei Şoşoacă nu poate fi folosită pentru participare fără mască"

Senatorul AUR Diana Şoşoacă este obligată să se adreseze medicului de Medicina Muncii din cadrul Senatului, "singurul competent" să spună dacă diagnosticul de care suferă se înscrie în excepţia de la purtarea măştii de protecţie, a declarat senatorul PNL Laura Scântei, preşedintele Comisiei de validare a mandatelor de la Camera superioară a Parlamentului, relatează Agerpres.

"Până la obţinerea acestui aviz medical din cadrul Senatului, adeverinţa medicală nu poate fi folosită pentru participare fără mască de protecţie", a precizat Laura Scântei, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Diana Şoşoacă (AUR) a participat luni, ca membru desemnat, în Comisia de validare a mandatelor, unde i s-a solicitat să prezinte un document care să ateste exceptarea ei de la purtatul măştii de protecţie în sălile de plen şi comisii de la Senat.

"Am considerat şi legal şi necesar să solicităm un punct de vedere atât din partea Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, cât şi din partea direcţiei de specialitate de medicina muncii din cadrul Ministerului Sănătăţii, care să ne comunice dacă doamna senator beneficiază, potrivit acestei adeverinţe, de excepţia de a purta masca de protecţie într-un spaţiu public închis, cum este sala plenului sau sala comisiei. Până la obţinerea acestui document, am solicitat senatorului în cauză să poarte mască de protecţie, lucru cu privire la care doamna senator s-a conformat", a declarat Laura Scântei.

Potrivit acesteia, răspunsul primit de la DSP Bucureşti arată că "emitentul adeverinţei nu este emitentul legal al unei astfel de adeverinţe cu privire la efectul exceptării purtării măştii, întrucât, potrivit ordinului ministrului Sănătăţii, nu medicul de familie este cel competent să excepteze o persoană de la purtarea măştii, ci medicul de Medicina Muncii din cadrul Senatului României".

"Acela este medicul care, pe baza recomandărilor medicului specialist, va stabili dacă acel diagnostic stabilit de medicul de familie corespunde categoriei de boli care ar afecta capacitatea de oxigenare şi i-ar permite să nu poarte masca de protecţie. Noi nu am solicitat să verificăm sub aspectul autenticităţii, ci să vedem dacă această adeverinţă produce efecte juridice de la exceptarea purtării măştii. Nu produce efecte juridice, domnia sa este obligată să se adreseze medicului de Medicina Muncii din cadrul Senatului - acela este singurul competent să spună dacă diagnosticul de care suferă şi care i-a fost anterior stabilit de un medic de familie se înscrie în această excepţie. Până atunci, până la obţinerea acestui aviz medical din cadrul Senatului, adeverinţa medicală nu poate fi folosită pentru participare fără mască de protecţie", a explicat Laura Scântei.

Preşedintele Comisiei de validare a mandatelor a menţionat că, în cursul zilei de luni, au existat "foarte multe solicitări, discuţii publice şi private" pe acest subiect, pentru că "sunt foarte mulţi colegi senatori care ei înşişi au un istoric medical, boli cronice şi se simt puşi în pericol de nerespectarea de către oricare dintre membrii Senatului sau angajaţi".

"Într-un final, în cadrul şedinţei comisiei de validare doamna senator a purtat o mască de protecţie, iniţial una chirurgicală şi ulterior un dispozitiv de protecţie facială din plastic transparent", a arătat Laura Scântei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. E asa de simplu: amendată si dată afară imediat! Reprimita doar dacă poartă mască ,dacă nu amendă si din nou afară!

    Până stai la dialog cu asta la Mioveni ies pe poarta fabricii mai multe masini si sunt cam tot atâtia angajati ca in Parlament( parlamentari si alti angajati)

    Vă dați seama? De ce nu gândim în termenii eficienței? De ce nu există o Sosoaca cu figuri la Mioveni ,la Dedeman ,la Kaufland? 

    1. Sa poarte botnita!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb