LECŢIILE CRIZEI AU FOST ÎNVĂŢATE Reformele structurale nu mai pot fi amânate

• Interviu cu domnul Claudiu Doltu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor

• Reducerea unor impozite, creşterea altora sau modificarea structurii impozitelor sunt oricând posibile, dar acestea nu ne rezolvă problemele de fond

Reporter: Stimate domnule Doltu, este pregatită România pentru un eventual exit al Greciei din UE? Care ar fi consecinţele pentru ţara noastră, dacă s-ar întâmpla acest lucru?

Claudiu Doltu: În România au fost învăţate, sper, multe dintre "lecţiile" care s-au desprins în urma crizei financiare şi economice care a afectat întreaga economie mondială începând cu anul 2007. Ne revenim cu greu din recesiunea severă care a marcat România anilor 2009-2011. Important este, acum, să ne concentrăm pe realizarea unor condiţii care să permită obţinerea unei creşteri economice sănătoase. Altfel spus, incertitudinea mare în spaţiul economic în care ne aflăm nu trebuie să ne împiedice să ne gândim la obiectivele noastre şi să luăm deciziile care să ne permită să le şi atingem. Odată ce am obţinut şi confirmat stabilitatea macroeconomică, important este să consolidăm ceea ce avem şi să construim mai departe. Ştim acum că din recesiune ieşi mai repede dacă ai instituţii eficiente şi flexibile. Ştim şi că sustenabilitatea creşterii economice este confirmată şi de creşterea gradului de incluziune socială.

Evoluţiile economice din spaţiul Uniunii Europene sunt foarte importante pentru performanţele imediate şi viitoare ale economiei româneşti.

Claudiu Doltu: Creşterea economică din România a depins, depinde şi va continua să fie condiţionată în mare măsură de exporturile către ţările din UE. În ceea ce priveşte evoluţiile din Grecia sau, mai recent, Spania (deşi între cele două există diferenţe semnificative), ele măresc incertitudinea şi observăm reacţiile pieţelor financiare. Suntem foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în Grecia. Suntem apropiaţi de această ţară din punct de vedere geografic. Există fluxuri economice semnificative între România şi Grecia. Avem şi un număr important de bănci legate de Grecia în sistemul bancar. Lucrurile acestea sunt importante. Suntem interesaţi în primul rând să existe comunicarea între instituţii şi instrumentele care să asigure flexibilitatea necesară pentru a genera eficient răspunsuri pentru situaţia în care se materializează diferite riscuri.

Dar, deşi factorii externi - condiţii care nu pot fi controlate de acţiunea noastră - generează acum multe semne de întrebare şi incertitudine crescută, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce trebuie şi putem să facem noi "acasă". Suntem atenţi la ce se întamplă în Grecia, în Spania sau pe pieţele financiare. Însă acest lucru nu trebuie să ne oprească din treaba pe care o avem în propria "gospodărie". Aici trebuie să ne concentrăm pe trei direcţii majore dacă într-adevăr vrem să avem creştere economică, mai multe locuri de muncă şi mai multă bunăstare: reducerea costurilor pentru afaceri, realizarea unui minim de infrastructură critică şi întărirea sistemului de educaţie - astfel încât firmele şi sistemul public să beneficieze de lucrători instruiţi, flexibili şi dispuşi să înveţe şi să se adapteze.

Cu "problema Grecia" sau fără ea în jurul nostru, administraţia publică va trebui transformată pentru a furniza servicii publice de calitate în structura şi volumul pe care societatea îl poate susţine şi pentru care factorii politici se angajează să le realizeze. Sistemul întreprinderilor de stat va trebui eficientizat, indiferent cum şi când se va soluţiona situaţia economică în Grecia. Trebuie să începem o construcţie serioasă în planul utilizării resurselor naturale şi a energiei. Trebuie să valorificăm potenţialul agricol pe care îl avem din perspectiva dezvoltării rurale, în primul rând pentru că vrem să trăim mai bine şi această valorificare ne poate conduce spre ceea ce vrem. Va trebui să vedem o abordare serioasă a problemelor din sistemele noastre de pensii şi sănătate pentru că aceste probleme nerezolvate la timp se complică. Nu în ultimul rând, şi tocmai luând în seamă experienţele din Grecia, va trebui să ne schimbăm modul în care facem politică, va trebui să eficientizăm şi să flexibilizăm administraţia, şi să utilizăm şi să respectăm instituţiile pe care le avem.

Reporter: Mai există interes din partea autorităţilor române să se împrumute de pe pieţele externe?

Claudiu Doltu: În prezent, datoria publică se finanţează în proporţie de aproximativ 50% din surse externe, iar emisiunile de titluri fac parte din instrumentarul cu care autorităţile române operează în acest sens.

În strategia de management al datoriei publice, elaborată şi gestionată de Ministerul de Finanţe, sunt identificate potenţiale surse de finanţare în aşa fel încât să se optimizeze efortul de plată a datoriei publice din perspectiva instrumentelor folosite, a scadenţelor, dar şi din perspectiva costurilor. Decizia Ministerului de Finanţe de a se adresa din nou pieţelor externe prin emisiuni de bonduri urmează să fie luată în funcţie de ceea ce vom aprecia că este necesar şi în avantajul nostru.

Ne interesează să construim structura datoriei publice care să evite vârfuri mari de plată şi în acelaşi timp ne interesează şi costurile cu serviciul datoriei. Avem în vedere accesarea pieţelor externe până la sfârşitul anului. Dacă, unde (pe ce pieţe) şi când exact rămâne să fie stabilit, în funcţie de condiţiile care vor exista.

Reporter: Sunt fondurile europene şansa economiei, aşa cum declarau autorităţile?

Claudiu Doltu: Fondurile europene, folosite în diferite activităţi economice, în funcţie de priorităţile asumate politic, pot întări motoarele de creştere a economiei. Va trebui să acţionăm rapid şi semnificativ în sensul creşterii eficienţei sistemului pe care îl avem pentru utilizarea "banilor europeni". Totodată, este timpul să ne gândim şi la perspectivele anilor următori - dincolo de anul 2020. În anii imediat următori va trebui să folosim mai bine fondurile de coeziune şi cele pentru agricultură, în structura pe care acum o cunoaştem. Dar, trebuie să ne gândim în perspectivă şi la alte tipuri de fonduri europene - aşa cum sunt cele pentru competitivitate.

Pentru acest an, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor de coeziune este foarte importantă. Creşterea economică aşteptată pentru acest an depinde semnificativ de utilizarea acestor fonduri. Şi pentru anii viitori, resursele financiare din fonduri europene vor avea o mare greutate în explicarea succesului sau eşecului pe care îl vom avea în ceea ce priveşte ritmul de creştere economică. De ce? Cum economisirea în România este şi va rămâne relativ mică, nu vor exista alte surse financiare suplimentare şi consistente pentru investiţii cu excepţia investiţiilor străine directe şi a fondurilor europene. (Împrumuturile ne ajută să rezolvăm probleme curente şi, poate, într-o oarecare măsură unele împrumuturi externe ne pot ajuta să consolidăm anumite instituţii). Mai mulţi bani europeni atraşi înseamnă mai multe investiţii, mai multe locuri de muncă, venituri mai mari. Altfel spus, "tortul" pe care societatea va putea să îl împartă va fi mai mare.

Creşterea economică din acest an poate să fie undeva în intervalul 1-1,5%. Cu cât vom reuşi să absorbim mai mulţi bani din fondurile de coeziune, în special, cu atât va fi mai bine.

În acest an exporturile constituie - ca şi în anii precedenţi - un motor de creştere economică. Suntem însă realişti şi nu aşteptăm o creştere spectaculoasă a exporturilor pentru că aproape 70% dintre acestea sunt orientate spre ţările din UE, unde incertitudinea rămâne ridicată. Nu este exclus chiar să vedem o creştere economică negativă în ansamblul ţărilor care fac parte din zona euro.

În ceea ce priveşte consumul gospodăriilor, nici aici nu trebuie să ne gândim la creşteri spectaculoase, însă putem să aşteptăm o uşoară reluare a consumului. O decizie în sensul creşterii salariilor pentru a se reveni la nivelul de acum doi ani a fost luată, dar nu putem să considerăm că toată această creştere a veniturilor se va reflecta în consum.

Din partea investiţiilor firmelor şi dinspre cheltuielile guvernamentale nu aşteptăm evoluţii mult diferite faţă de anul precedent, care să poată să crească semnificativ cererea la nivelul economiei. Constrângerile bugetare severe în ceea ce priveşte sectorul guvernamental vor fi respectate. Deşi este un an electoral, deficitul bugetar nu va creşte peste nivelul convenit cu FMI şi Comisia Europeană, tocmai pentru a nu compromite stabilitatea macroeconomică.

Structural, situaţia economiei româneşti nu s-a schimbat faţă de anii anteriori. Trebuie să înţelegem că prea multe lucruri nu se pot întâmpla în câteva luni.

Reporter: Premierul Victor Ponta a declarat că are în vedere, pentru 2013, un nou sistem de taxare - introducerea cotelor diferenţiate de impozitare pe salariu, reducerea CAS la angajator cu 5% şi aplicarea unei TVA diferenţiată la produsele agro-alimentare. Pot fi puse în aplicare aceste măsuri fără a destabiliza principalii indicatori macro-economici?

Claudiu Doltu: În ceea ce priveşte deciziile privind fiscalitatea, întotdeauna este de dorit să se urmărească realizarea unui compromis între abordarea expertului fiscal şi abordarea economică. Altfel spus, se poate găsi un echilibru între stabilirea structurii şi nivelului unor impozite şi taxe şi impactul impozitelor asupra eficienţei alocării resurselor; între relaţia dintre autoritatea fiscală - care vrea să strângă bani pentru bugetul ţării - şi contribuabil şi abordarea economică - incluzând aici şi condiţia stabilităţii macroeconomice.

Este evident că în România impozitarea muncii este la un nivel ridicat şi de aceea ne confruntăm şi cu un nivel ridicat al angajărilor "la negru". Reducerea impozitelor asupra muncii este o prioritate asumată politic. În acelaşi timp, tot politic este asumat faptul că important este ca presiunea fiscală să nu crească şi este recunoscut că în planul fiscalităţii nimic nu este mai rău decât instabilitatea cadrului fiscal (legi, proceduri, norme, etc.). Pe bună dreptate, mediul de afaceri reclamă lipsa de predictibilitate în domeniul fiscalităţii. Întreprinzătorii, fie ei mici sau firme mari vor, în primul rând, un mediu previzibil.

Reducerea unor impozite, creşterea altora sau modificarea structurii impozitelor este oricând posibilă. Nu aceste lucruri pot convinge şi încuraja mediul de afaceri să investească, să inoveze sau să angajeze noi lucrători. Fiscalitatea trebuie privită din perspectiva întregului sistem fiscal. Altfel şi peste câţiva ani vom vorbi doar despre bune intenţii de reducere a costurilor desfăşurării afacerilor sau alte "noi idei" pentru încurajarea firmelor să genereze locuri de muncă. Doar modificarea unor impozite - fie în sus, fie în jos - nu poate rezolva problema pe care o reclamă permanent mediul de afaceri şi anume lipsa de predictibilitate.

Fiscalitatea nu poate fi extrasă din ansamblul sistemului finanţelor publice. Or, aici este nevoie de o abordare concertată care să urmărească şase direcţii de acţiune pe care să se avanseze simultan. Este vorba de credibilizarea bugetului, de stabilirea priorităţilor în ceea ce priveşte cheltuielile şi creşterea calităţii cheltuielilor publice, de îmbunătăţirea execuţiei bugetare, de creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene, de îmbunătăţirea administrării colectării veniturilor, de îmbunătăţirea sistemului informatic al finanţelor publice şi, nu în ultimul rând, de managementul resurselor umane din acest sistem.

Pentru a reduce costurile desfăşurării afacerilor şi pentru a diminua neîncrederea mediului de afaceri faţă de o administraţie care poate provoca oricând surprize neplăcute este nevoie de o abordare sistematică a reformării sistemului finanţelor publice. O asemenea muncă presupune să nu abandonezi cursa prea devreme şi să continui eforturile timp de 3-4 ani. Chiar dacă nu poţi culege imediat toate roadele unei asemenea munci, rezultatele bune vor apărea încă din primul an. Apoi, va fi din ce în ce mai vizibil că eşti pe calea cea bună şi întreprinzătorii vor căpata încredere. În 3-4 ani, România poate avea un sistem european al finanţelor publice - mai eficient, mai transparent, mai previzibil decât cel de astăzi, care este doar permanent cârpit, iar contribuabilul nu va mai fi doar o "vacă de muls" pentru stat.

Reporter: A cincea evaluare a Acordului Stand-By de către Consiliul Director al FMI este programată pentru sfârşitul lunii iunie. Care credeţi că vor fi concluziile acesteia?

Claudiu Doltu: Nu s-a schimbat nimic faţă de paşii pe care Guvernul şi i-a asumat că-i va face de la ultima vizită FMI în România. Ne-am respectat obligaţiile asumate faţă de partenerii externi, prin urmare cred că mesajul va fi unul pozitiv.

La următoarea evaluare, ca la orice evaluare trimestrială din anii trecuţi, se vor verifica, în primul rând, parametrii macroeconomici. Apoi se vor discuta stadiile de realizare ajustărilor structurale pe care Guvernul trebuie să le opereze în sectorul întreprinderilor de stat, în sistemul energetic, sistemul de sănătate, în ce priveşte calendarul de liberalizare a preţurilor la energie şi gaze, procesul de numire a managerilor privaţi în companiile de stat, privatizările care sunt agreate de autorităţi şi pentru care s-a stabilit un program concret.

România trebuie să continue schimbările structurale care pot pune în valoare potenţialul de creştere economică sănătoasă. Cred că ultimii trei ani nu au fost utilizaţi foarte bine din punctul de vedere al rezolvării problemelor structurale. Este adevărat că am câştigat timp prin acordurile cu FMI, CE şi BM şi am obţinut o oarecare stabilitate fiscală. Nu este însă de ajuns. Trebuie să continuăm să adoptăm decizii care privesc schimbări structurale în economie şi care pot determina schimbări de comportament vizavi de resursele pe care le avem. În acest fel vom avea nu numai creşterea economică pe care o dorim. Vom avea şi instituţiile flexibile care ne vor permite să ieşim mai bine din perioade grele şi va creşte şi gradul de incluziune socială care sprijină creşterea economică pe termen lung.

Reporter: FMI a recunoscut, în luna martie a acestui an, că măsurile de austeritate aplicate în România au întârziat revenirea economiei. Care este părerea dumneavoastră?

Claudiu Doltu: Era necesară o ajustare fiscală. Însă modul în care aceasta s-a realizat comportă multe semne de întrebare. Faptul că ajustarea fiscală nu a fost însoţită şi de accelerarea schimbărilor de natură să afecteze structura economiei constituie însă marea problema. De ce? Pentru că preţul ajustării a fost puternic resimţit de o mare parte a populaţiei - mă refer la cei care au ca principală sursă de venituri activitatea în sectorul bugetar - dar rezolvarea problemelor structurale a fost amâ-nată.

Sigur, reducerile salariale din sectorul bugetar au fost masive. Schimbarea sistemului de pensii a luat bani din buzunarul multor pensionari. Creşterea TVA a afectat pe toată lumea. Dar să nu uităm că şi salariile în sectorul privat au fost "îngheţate" în termeni nominali. Prin urmare, puterea de cumpărare a veniturilor angajaţilor din sectorul privat s-a redus. Altfel spus şi salariaţii din sistemul privat au avut de suferit în aceşti ani în care schimbările structurale necesare pentru a evita pe viitor noi reduceri de salarii sau noi alte tipuri de "situaţii nedorite de urgenţă" au întârziat.

De aceea, dincolo de importanţa "balonului de oxigen" la care putem să apelăm având acest acord de tip preventiv cu FMI, mult mai important este să reuşim să pornim motoarele economiei şi să accelerăm reformele structurale.

Problemele de fond ale economiei româneşti astăzi sunt aceleaşi care au fost şi acum trei ani şi acum 10 ani. Ele se regăsesc în sectorul întreprinderilor de stat, în sistemul transporturilor, în sistemul energetic, în agricultură. Ele au continuat să rămână nerezolvate pentru că au existat surse de finanţare în condiţiile favorabile. Din acest punct de vedere, putem spune că simplul fapt că am avut acorduri cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială nu a fost suficient să ne facem treaba acasă. Nici când nu am avut acord cu FMI nu am abordat reformarea acestor domenii. Cu alte cuvinte, nu existenţa unui acord cu FMI în sine este problema, ci decizia politică de a face sau nu aceste lucruri.

Dacă ne uităm doar la sectorul întreprinderilor de stat, la comportamentul întreprinderilor de stat...datoriile lor par să reprezinte doar o "chestiune" legată de bani. Important însă este să mergi dincolo de bani şi să observi ce anume pune frână economiei. Sunt companii de stat care au un comportament iraţional, care irosesc resurse ce puteau fi folosite de altcineva. Dar acel "altcineva" nu are acces la resurse tocmai pentru că unele întreprinderi de stat continuă să le irosească. Întreprinderi de stat care, pe de o parte, nu îşi plătesc ceea ce au de plătit către bugetul de stat sau către bugetul de asigurări sociale. Pe de altă parte însă, ele nu îşi plătesc nici datoriile către furnizori - fie ei alte întreprinderi de stat sau firme private. Astfel, extind problemele lor în economie. Exact ca 10 mere stricate puse în acelaşi coş cu 60 de mere bune. Permanent aceste întreprinderi de stat cu probleme aşteaptă fie o iertare de datorii, fie o preluare la datoria publică a datoriilor pe care le au... Dar, în cele din urmă, dacă merele bune nu sunt separate de cele stricate, acestea din urmă vor strica şi ceea ce este bun.

Autorităţile trebuie să-şi exprime opţiunea pentru ceea ce vor să privatizeze şi ce nu. Este o decizie pragmatică, dincolo de conotaţiile ei politice. De aceea, cu cât lucrurile sunt asumate mai repede, cu atât mai repede putem pune economia în mişcare.

Problema este într-adevăr mult mai importantă decât nişte sume de bani pe care le primim de la instituţiile financiare internaţionale. Degeaba folosim banii pe care ni-i oferă cu împrumut partenerii noştri internaţionali, dacă noi nu schimbăm problemele de fond. Fiindcă, dacă rămân nerezolvate, aceste probleme de substanţă vor continua să împiedice şi mai mult buna funcţionare a administraţiei publice şi, în cele din urmă, economia.