LEGEA EDUCAŢIEI: Magistraţii CCR constată un conflict juridic între Guvern şi Parlament

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 25 noiembrie 2010

Magistraţii CCR constată un conflict juridic între Guvern şi Parlament

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, ieri, cererea premierului Emil Boc de soluţionare a conflictului juridic, de natură constituţională, dintre Guvern şi Parlament pe tema proiectului Legii educaţiei naţionale.

Magistraţii CCR au decis, cu majoritate de voturi, că refuzul Parlamentului de a mai dezbate moţiunea de cenzură a opoziţiei depusă, în contextul asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei, creează premisele unui conflict de natură juridică între cele două instituţii.

Judecătorii CCR au subliniat, astfel, că odată ce moţiunea de cenzură a fost depusă, aceasta nu mai poate fi abandonată.

Decizia CCR vine după ce premierul Emil Boc a transmis, pe 15 noiembrie, o cerere magistraţilor prin care susţinea că există un blocaj instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură.

În fapt, premierul reclama că dacă moţiunea de cenzură nu este dezbătută, atunci şi angajarea răspunderii guvernamentale asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale este blocată.

Decizia de ieri a CCR vine după ce, săptămâna trecută, la sediul instituţiei şi-au susţinut punctele de vedere atât premierul Emil Boc, cât şi preşedinţii celor două Camere parlamentare, Mircea Geoană, respectiv Roberta Anastase.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, după decizia CCR, că orice formulă la care ar recurge Guvernul pentru a continua asumarea răspunderii face ca legea adoptată să fie neconstituţională. Geoană a menţionat că Birourile permanente reunite trebuie să ia act de deciziile magistraţilor şi să stingă conflictul juridic constatat. Pe de altă parte însă, Roberta Anastase a susţinut, ieri, într-un interviu acordat postului public de radio, că Legea educaţiei a fost trenată în mod intenţionat şi că angajarea răspunderii guvernului vine tocmai în condiţiile în care procedura parlamentară a durat prea mult. Proiectul Legii educaţiei naţionale a stârnit numeroase controverse îndeosebi în ceea ce priveşte doleanţele UDMR privind posibilitatea studiul istoriei şi geografiei în limbile minorităţilor naţionale.

Marko Bela: "Asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei trebuie să continue"

Decizia Curţii Constituţionale presupune că procedura angajării răspunderii trebuie continuată şi că într-un termen scurt va exista o lege a educaţiei care va reforma sistemul, consideră vicepremierul Marko Bela, preşedintele UDMR.

Marko Bela a declarat, pentru Mediafax: "Eu am declarat în mai multe rânduri că procedura asumării trebuie continuată. Îmi pare bine că s-a luat această decizie, ceea ce înseamnă că într-un termen scurt vom avea o lege a educaţiei care într-adevăr va impune o reformă într-un domeniu vital pentru societatea din România. Este o lege care atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar va aduce noutăţi, dar în cadrul învăţământului preuniversitar va putea într-adevăr să aibă loc o descentralizare profundă". Liderul UDMR a arătat că procedura angajării răspunderii a reprezentat şi continuă să fie şi un test al Coaliţiei. "A fost şi un test al Coaliţiei, bineînţeles, şi va fi un test al Coaliţiei şi în Parlament, la votul moţiunii de cenzură, dar sunt convins că va trece şi acest test", a încheiat vicepremierul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb